ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1023/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 10 decembrie 2002,

partea vătămată M.O. a formulat plângere penală împotriva învinuiților C.V. și

A.C., acuzându-i de purtare abuzivă asupra sa în dimineața zilei de 15

octombrie 2002, când a fost implicat într-un eveniment rutier.

Acesta a susținut că la data

menționată, aflându-se în parcarea din centrul orașului Tulcea, faleza, unde

staționa autoturismul tatălui său, a avut o discuție în contradictoriu cu

numitul B.C., care la rându-i avea parcat un autoturism NISSAN, generată de

faptul că între cele două vehicule ar fi avut loc o ușoară coliziune.

La locul incidentului, la

solicitarea numitului B.C., a sosit un echipaj de poliție.

Petentul a fost dus la

sediul poliției, unde a fost lovit de către agentul de circulație A.C. și de

către C.V., ofițer de poliție în cadrul I.J.P. Tulcea – D.I.R.

Din actul medico-legal depus

de partea vătămată rezultă că, la data de 15 octombrie 2002, acesta a suferit

leziuni produse prin lovire cu corp dur, pentru vindecarea cărora sunt necesare

12-14 zile îngrijiri medicale.

La data de 7 aprilie 2003,

s-a dispus scoaterea sus-numiților de sub urmărire penală, cu motivarea că, din

activitățile de urmărire penală efectuate a rezultat că, în ziua de 15

octombrie 2002, agentul de circulație A.C. a fost sesizat telefonic că, în

parcarea de pe str. Grigore Antipa, a avut loc un accident de circulație.

Acesta, împreună cu agentul

principal R.P., s-a deplasat la locul accidentului cu o autoutilitară a D.I.R.

La locul menționat, acesta a

constatat că între autoturismul numitului B.C. și autoturismul aparținând

tatălui părții vătămate M.O. a avut loc o coliziune.

Întrucât acesta din urmă,

aflat sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să se legitimeze, a fost

condus la sediul poliției.

Din declarațiile martorilor

a rezultat că partea vătămată nu a fost lovită de învinuiții menționați, așa

încât s-a apreciat că se impune scoaterea de sub urmărire a învinuiților,

întrucât fapta nu există.

Partea vătămată a formulat

plângere împotriva rezoluției menționate. Soluția a fost infirmată și s-a

dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale, în vederea completării

acesteia, sens în care s-au dat îndrumări concrete.

Prin ordonanța nr.

332/P/2002 din 12 august 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 249 raportat la

art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C.V. și A.C., sub aspectul

infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.

Pentru a hotărî astfel,

organul de urmărire penală a reținut următoarea situație de fapt, în baza

întregului material de urmărire penală:

În noaptea de 14 octombrie

2002, M.O. s-a aflat în diferite localuri publice din municipiul Tulcea unde,

în compania altor persoane, a consumat băuturi alcoolice.

În dimineața zilei de 15

octombrie 2002, în jurul orelor 8,00, acesta s-a deplasat în parcarea situată

pe str. Grigore Antipa și s-a urcat la volanul autoturismului, proprietatea

tatălui său.

Făcând o manevră de mers

înapoi, autoturismul condus de partea vătămată a intrat în coliziune cu un

autoturism marca NISSAN, proprietatea martorului B.

Între cei doi a avut loc o

dispută verbală, care a degenerat în loviri.

Din declarațiile martorilor

F.C., M. și Șt.I., coroborate cu recunoașterea parțială a lui B.C., a rezultat

cert că partea vătămată a fost lovită de către acesta din urmă.

Conform declarațiilor celor

doi subofițeri de poliție a rezultat că M.O. a fost recalcitrant, la sosirea

echipajului, a continuat atitudinea menționată pe timpul deplasării către

sediul poliției, unde a devenit violent, situație în care a fost necesară

aplicarea cătușelor.

Partea vătămată a formulat

plângere penală împotriva învinuiților menționați, la aproximativ două luni de

la consumarea evenimentelor expuse.

Afirmațiile părții vătămate

nu sunt confirmate însă de nici una din probele administrate.

Împotriva acestei din urmă

rezoluții, partea vătămată a formulat, în timp două plângeri adresate instanței

de judecată, ce au fost conexate.

Prin sentința penală nr. 77/

P din 2 iulie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins

plângerea împotriva rezoluției, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că situația de fapt reținută este corespunzătoare

materialului probator administrat în cauză, împrejurare în raport de care

rezoluția atacată este temeinică și legală.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, partea vătămată a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

La termen acesta a depus note scrise, susținând că sentința atacată este

netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

- Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea de

tâlhărie sesizată prin plângerea penală;

- s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuiților A.C. și C.V., fără a fi lămurite cu

certitudine împrejurările în care s-au produs cele peste 35 leziuni constatate

pe corpul victimei.

În concluzie, partea

vătămată a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin plângerea formulată

împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, partea vătămată a susținut că

neînceperea urmăririi penale dispusă în cauză este nelegală și netemeinică,

organul de urmărire penală nefăcând „vreo mențiune cu privire la cealaltă

infracțiune de lovire și alte violențe precum și fără a preciza motivele care

au determinat soluția în speță”.

În continuare, partea

vătămată a dezvoltat motivele pentru care aceasta consideră că rezoluția

atacată este netemeinică și nelegală (dosar nr. 2881/2004 al Judecătoriei

Tulcea).

Față de criticile formulate

coroborat cu faptele reclamate prin plângerea prealabilă, în raport de

dispozițiile art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., cu referire la art.

264 și art. 211, art. 222 din același cod, primul motiv de recurs se constată a

fi neîntemeiat.

Cu referire la celelalte

critici, martorul F.V. confirmă coliziunea, disputa verbală dintre partea

vătămată și martorul B., lovirea părții vătămate de către martorul menționat,

căderea acesteia la pământ și lovirea sa în continuare.

Martora Șt.I. anterior

sosirii echipajului de poliție.

Sosirea acestuia la sediul

poliției, în starea menționată, este confirmată de martorul B.M.

Ținuta părții vătămate, cu

referire la hainele murdare, confirmată de martorul M.G., exclud ipoteza

exercitării agresiunii în sediul poliției, agresiune afirmată de partea

vătămată și neconfirmată de nici una din probele administrate.

În fine, este adevărat că

partea vătămată a prezentat un număr semnificativ de leziuni, convingător

lămurite sub aspectul cauzei prin expertiza medico-legală și rezoluția de

netrimitere în judecată, fără ca materialul probator administrat și concluziile

menționate să releve indicii privind producerea acestora în sediul poliției.

Contradicțiile invocate de

partea vătămată privesc infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de

art. 180 C. pen., având ca autor pe numitul B.C., care nu a făcut obiectul

cercetării în prezenta cauză și pentru soluționarea căreia părții vătămate i-a

fost recomandată calea reglementată de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul  M.O. împotriva sentinței penale

nr. 77/ P din 2 iulie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Obligă pe recurentul

petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 februarie 2005.