ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2053/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146/ P din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a hotărât în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., achitarea inculpatului F.M.P. , pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. și a respins, ca nefondate, pretențiile civile formulate de părțile civile. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta nr. 310/P/2004 din 16 ianuarie 2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.M.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Prin actul de inculpare, s-au reținut armatoarele: Inculpatul F.M.P., a fost încadrat în muncă la I.J.P.F.N. Tulcea, în calitate de inspector principal. La data de 08 septembrie 2004, fiind de serviciu și în misiune, în jurul orei13,00, cu autoturismul personal Dacia 1310, a pătruns în strada Gloriei din Tulcea, ocazie cu care, prin ignorarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, l-a lovit pe numitul I.C., cu partea din față a autoturismului, în timp ce acesta se afla pe trecerea de pietoni, cu intenția de a traversa strada și a ajunge la locuința sa din apropiere. Ca urmare a impactului frontal, victima a fost preluată pe capotă, ulterior pe parbriz (acesta sprijinindu-se), după care a fost proiectată pe partea carosabilă a șoselei, situație care a condus la vătămarea sa gravă, ulterior la deces.

După producerea accidentului, inculpatul a luat victima (care nu decedase), a introdus-o în autoturism și, s-a deplasat în grabă spre Spitalul Județean Tulcea, secția urgență, unde s-a hotărât transportarea ei la Spitalul Județean Constanta, unde a decedat. Se mai precizează în actul de inculpare, că pe timpul deplasării de la locul producerii accidentului de circulație, spre Spitalul Județean Tulcea, autoturismul inculpatului a fost lovit în partea din spate de un alt autoturism, situație constatata ulterior de organele de politie. Cu ocazia cercetării locului accidentului, organele de politie au luat și masuri de a i se recolta probe biologice inculpatului care au fost analizate la S.M.L. Tulcea, rezultatul alcoolemiei fiind negativ.

În sarcina inculpatului, s-a reținut că, a încălcat prevederile din art. 29 pct. l, art. 31 lit. e) și f), art. 100 alin. (l) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, prevederi care se refera la obligațiile conducătorului autor, să respecte regulile de circulație, semnificația indicatoarelor și marcajelor existente pe segmentele de drum. Aceste prevederi au fost modificate însă prin Legea nr. 49/2006, privind modificarea O.U.G. nr. 195/2002, dar care au intrat în vigoare, la data de 01 decembrie 2006. Cu toate acestea, inculparea acestuia a avut la bază expertiza efectuată de către I.N.E.C.

București și în care s-a precizat că acesta este singurul vinovat de săvârșirea infracțiunii întrucât: - a circulat cu viteza de aproximativ 40Km/h, contrar indicatoarelor din zona respectivă, care semnalizează reducerea vitezei sub 30 Km/h; - că nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului la apropierea de trecerea de pietoni, accidentând victima chiar pe trecerea de pietoni; - victima, nu putea în condițiile respective, să prevină producerea accidentului; S-a precizat că, în faza de urmărire penală, s-au mai efectuat încă 2 expertize de B.E. Constanța și L.I.E.C. București. Astfel, B.E.

Constanța, a stabilit că, inculpatul circula cu o viteza de 30,11 Km/h și că accidentul de circulație s-a produs din vina victimei, care s-a angajat intempestiv și fără a se asigura, în traversarea străzii Gloriei, după marcajul pietonal și ca impactul s-a produs în interiorul spațiului de siguranța, respectiv la o distanta de 8 m, fata de 9,16 m, minim necesar luării masurilor de manevrare, frânare sau viraj și în concluzie, inculpatul nu se face vinovat de producerea accidentului. L.I.E.C. București, a precizat că viteza cu care se deplasa inculpatul, era de cca. 42 Km/h, dar că „ inculpatul nu putea evita evenimentul rutier”.

În cursul judecații, s-au mai dispus 2 expertize efectuate de cate 3 experți, care au stabilit că, accidentul de circulație a avut loc ca urmare a apariției intempestive a victimei, în traiectoria de deplasare a autoturismului condus de inculpat, prin traversarea străzii la o distanta de 2-3 m după trecerea de pietoni și fără a se asigura în prealabil asupra circulației din zonă și, în acest fel, accidentul nu a mai putut fi evitat de inculpat prin nerespectarea prevederilor din art. 72 alin. (l) și (4) din O.U.G. nr. 195/2002, modificat prin Legea nr. 49/2005. Expertizele au mai stabilit că, în premomentul accidentului de circulație, inculpatul circula cu o viteza de 24 Km/h. Cu ocazia efectuării acestei expertize, expertul parte al părților civile, a avut același punct de vedere cu cel al I.N.E.C.

București. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoarea dinainte stabilită, iar în conformitate cu art. 62 din același cod, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată, au îndatorirea să lămurească, pe baza de probe, cauza sub toate aspectele. A rezultat că, mijloacele de proba la care se referă art. 64 C. proc. pen., se pot administra în orice fază a procesului penal, inclusiv în aceea a urmăririi penale și cum legea nu face nicio diferență, în ceea ce privește valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă sunt administrate, s-a impus ca din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, să se ajungă la o concluzie.

Întrucât toate expertizele au statuat ca nu au putut stabili pe cale analitica, viteza de deplasare a autoturismului în premomentul impactului, pentru lipsa urmelor de frânare, viteza fiind stabilita diferit și subiectiv de toate expertizele, în cauza a fost administrata si proba cu martori. Astfel, din declarațiile martorilor oculari P.P. si G.D., care în zona accidentului de circulație, se deplasau cu un autoturism taxi, pe aceiași strada dar în sens invers, a rezultat că victima s-a angajat în traversarea străzii Gloriei, la o distanta de 5-6 m, de trecerea de pietoni, motiv pentru care inculpatul, pentru a evita accidentul de circulație, a virat stânga, dar cu toate acestea, a lovit victima cu partea dreapta a autoturismului.

Acești martori, au mai precizat că inculpatul circula cu o viteza de cca. 30 Km/h și că victima se face vinovat de producerea accidentului de circulație, întrucât s-a angajat în traversarea străzii pe lângă trecerea de pietoni și fără a se asigura, iar inculpatul a încercat sa evite accidentul, virând puțin stânga, întrucât pe sensul invers, circulau ei cu autoturismul taxi. Martorul P.V., a precizat că, în zona, datorita configurației în curbă și în urcare a drumului, inculpatul nu putea avea o viteza mai mare de 30 Km/h, accidentul de circulație a avut loc la o distanta de 2-3 m de trecerea de pietoni. Martorul C.N.

care a confirmat că în zona accidentului de circulație nu se putea circula cu viteza mare și martorul M.R., care a precizat că, nu au văzut cum s-a produs accidentul de circulație, dar că atunci când s-au deplasat la locul accidentului, au văzut victima căzută pe asfalt, după trecerea de pietoni, fapt ce le-a creat concluzia că, accidentul de circulație nu s-a produs pe trecerea de pietoni. Toate aceste probe directe, infirma afirmația martorului C.N., care deșii nu a văzut cum s-a produs accidentul de circulație, precizează ca atunci când s-a deplasat la locul faptei, din discuțiile cu persoanele aflate la locul accidentului a înțeles că impactul s-a produs pe trecerea de pietoni. S-a mai precizat că acest martor și nici organul de cercetare la fața locului, nu au putut identifica alți martori decât cei audiați în faza de urmărire penală și instanța.

Aceste declarații s-au coroborat și cu declarațiile constante ale inculpatului, care a precizat că circula cu o viteza în jur de 20 Km/h și că la distanta de 2-3 m. după trecerea de pietoni, victima s-a angajat brusc în traversarea străzii de pe trotuarul din dreapta, a sensului sau de circulație, coroborând aceste probe, instanța în raport de principiul „in dubio proreo”, a reținut că inculpatul circula regulamentar, deci, cu o viteza de pană la 30 Km/h și că accidentul de circulație, s-a produs din culpa exclusiva a victimei care s-a angajat intempestiv în traversarea străzii Gloriei din Tulcea, fără a se asigura si după trecerea de pietoni, fapt ce s-a încadrat în prevederile art. 47 C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 178 alin. (2) C. pen. În baza art. 346 C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, pretențiile civile ale părților civile, întrucât în sarcina inculpatului nu s-a putut reține nicio culpă, deoarece a circulat regulamentar iar accidentul de circulație, s-a produs din culpa exclusivă a victimei, nefiind îndeplinite cerințele textului prevăzut de art. 1000 alin. (l) C. civ. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile I.M., P.E.

și I.S., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. și obligarea acestuia la despăgubiri civile în solidar cu intimatul asigurător de răspundere civilă SC A.R.A. SA, Sucursala Tulcea, susținând în esență că instanța de fond nu a dat eficiență întregului material probator administrat în cauză, considerând că soluția pronunțată a fost dată printr-o denaturare vădită a probelor, considerând că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 47 C. pen.

La dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise de către apărătorul ales al recurentelor părți civile, concluzii prin care s-au detaliat susținerile din ședința publică din data de 06 mai 2009, solicitând admiterea recursurilor, iar intimatul inculpat prin apărătorul ales a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursurilor. Examinând hotărârea atacată în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma. Înalta Curte constată că din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că sentința recurată este legală și temeinică. Cu privire la critica privind comiterea unei erori grave de fapt, Înalta Curte reține că potrivit textului arătat, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis „o eroare gravă de fapt”, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În raport de dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs, verifică respectarea legalității și temeiniciei de către instanța de fond la pronunțarea hotărârii, prin prisma propriei aprecieri dată probelor administrate. În reglementarea recursului se prevede pentru instanța de recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor, aceasta putând să constate că instanța de fond a comis „o eroare gravă de fapt”, rezultând dintr-o contrarietate necontestabilă dintre actele dosarului și faptele reținute de instanța de fond, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Înalta Curte apreciază că, stabilirea situației de fapt de către instanța de fond a fost corectă, faptele s-au petrecut în împrejurările în care au fost descrise de către instanța Curții de Apel Constanța, vinovăția inculpatului cu privire la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., nu a fost dovedită, considerându-se în mod corect că accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a victimei, fapt ce se poate încadra în prevederile art. 47 C. pen., fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 47 C. pen., referitoare la cazul fortuit, întrucât inculpatul, a respectat regulile de circulație pe drumurile publice în vederea evitării oricărui pericol. Condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului este îndeplinită, întrucât, astfel cum rezultă din concluziile expertizei efectuată de Ministerul Justiției – I.N.E.C.

– L.I.E.C. București – R.E.C. nr. 121 din 29 martie 2006, „conducătorul autoturismului, nu putea evita evenimentul rutier”. Cu privire la administrarea și aprecierea probelor, pe baza cărora s-a reținut de prima instanță starea se fapt, se constată că administrarea mijloacelor de probă s-a făcut cu respectarea art. 2 C. proc. pen., privind principiul legalității, potrivit căruia procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. Aprecierea probelor a fost făcută de instanța de fond potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., reținând că probele științifice respectiv expertizele tehnice auto pot conduce la aflarea adevărului numai dacă se coroborează cu celelalte probe de la dosar.

În cauză au fost efectuate trei expertize, ultima nefiind contestată de părți, iar una dintre ele a fost efectuată de Ministerul Justiției – I.N.E.C. – L.I.E.C. București – R.E.C. nr. 121 din 29 martie 2006. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor oculari P.P. și G.D., P.V., C.N., M.R., victima s-a angajat în traversarea străzii Gloriei la o distanță de 5 - 6 m de trecerea de pietoni, motiv pentru care inculpatul, pentru a evita accidentul de circulație, a virat stânga, dar cu toate acestea a lovit victima cu partea dreaptă a autoturismului. Aceste declarații s-au coroborat și cu declarațiile constante ale inculpatului, care a precizat că circula cu o viteza în jur de 20 Km/h și că la distanta de 2-3 m după trecerea de pietoni, victima s-a angajat brusc în traversarea străzii de pe trotuarul din dreapta, a sensului său de circulație.

Coroborând aceste probe, instanța în raport de principiul „in dubio pro reo”, a reținut că inculpatul circula regulamentar, deci, cu o viteza de pană la 30 Km/h și că accidentul de circulație, s-a produs din culpa exclusiva a victimei care s-a angajat intempestiv în traversarea străzii Gloriei din Tulcea, fără a se asigura si după trecerea de pietoni, fapt ce s-a încadrat în prevederile art. 47 C. pen. Declarația martorului C.N. a fost înlăturată întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, acesta nu a perceput direct situația de fapt, ci „a auzit” zgomotul de frânare al autoturismului, fiind de fapt singurul care a făcut această afirmație. Cu privire la viteza de deplasare a autoturismului, Înalta Curte a reținut faptul că din concluziile R.E.C.

nr. 121 din 29 martie 2006 efectuat de Ministerul Justiției – I.N.E.C. – L.I.E.C. București, referitor la viteza inițială de deplasare a autovehiculului se precizează că: „Nu se poate stabili cu certitudine, prin intermediul unui calcul analitic, valoarea vitezei autoturismului Dacia în premomentele producerii accidentului. Energia cinetică avută de autoturism s-a consumat în timpul procesului de frânare.

Întrucât la locui faptei nu au fost constatate urme de frânare care să fi fost imprimate de roțile autovehiculului, nu se poate stabili cu certitudine, prin intermediul unui calcul analitic, valoarea vitezei acestuia în premomentele accidentului”, astfel că diferența dintre 30 km/h reprezentând viteza legală de deplasare a autoturismului și cea stabilită prin prezenta expertiză de circa 42 km/H este nerelevantă, în situația în care nu s-a putut stabilii cu certitudine viteza reală a autoturismului în premomentul producerii accidentului, valoarea vitezei stabilite fiind una pur teoretică, dedusă dintr-o ipoteză de lucru ideală (viteza maximă ce poate fi dezvoltată de un autoturism în condițiile plecării de pe loc și a parcurgerii unei distanțe de 60 m cu o accelerație medie de 2 m/s 2 ). Ori, în cauză este vorba de un autoturism Dacia Berlină, cu o vechime de 17 ani și nu există certitudinea că șoferul a accelerat constant, pe toată distanța luată în calcul, pentru a se ajunge la viteza ce rezultă din expertiză.

Din concluziile aceleiași expertize, la pct. 3 se menționează „în condițiile date numitul F.M.P, conducătorul autoturismului, nu putea evita evenimentul rutier.” Așadar, în mod corect s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 47 C. pen., specific pentru cazul fortuit fiind faptul că, acțiunea sau inacțiunea unei persoane produce rezultatul socialmente periculos datorită intervenției unei forțe a cărei apariție nu a putut fi prevăzută și care produce în fapt acel rezultat. Astfel, principiul „in dubio pro reo” nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatului, iar î n cauză, așa cum rezultă din probele administrate în cele două faze ale procesului penal, acesta nu se face vinovat de producerea accidentului de circulație, neexistând probe indubitabile din care să rezulte că viteza de deplasare a autoturismului a fost mai mare decât cea legală.

Așadar, față de probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu se face vinovat de producerea accidentului de circulație din data de 08 septembrie 2004 soldat cu decesul victimei, sens în care se va menține sentința instanței de fond atât în latura penală cât și în cea civilă, întrucât in sarcina inculpatului nu s-a putut reține nicio culpa, acesta a circulat regulamentar iar accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusiva a victimei, nefiind îndeplinite cerințele textului prevăzut de art. 1000 alin. (l) C. civ. În concluzie, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile I.M., P.E.

și I.S., împotriva sentinței penale nr. 146/ P din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat F.M.P. Va obligă recurentele părți civile I.M., P.E. și I.S. la plata sumei de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M.P., în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța vot rămâne în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile I.M., P.E. și I.S., împotriva sentinței penale nr. 146/ P din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat F.M.P. Obligă recurentele părți civile I.M., P.E. și I.S. la plata sumei de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M.P., în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 iunie 2009.