ÎCCJ, Decizia nr. 215/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 289 din 25

aprilie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

103/P/2003 din 27 ianuarie 2004, dată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea

Militară de Apel.

S-a reținut că prin

rezoluția menționată, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a

dispus neînceperea urmăririi penale față de R.B., I.R. și C.M., magistrați

militari, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 259 alin. (2) C. pen.,

întrucât faptele reclamate nu există.

Împotriva rezoluției primare

de neîncepere a urmăririi penale, petentul nu a formulat plângere în condițiile

art. 278 C. proc. pen., ci s-a adresat cu memoriu, Ministerului Justiției.

Or, potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., numai după respingerea plângerii făcute conform art.

275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana

interesată se poate adresa instanței de judecată.

Memoriile adresate de petent

altor instituții nu pot fi considerate plângeri, în sensul dispozițiilor

menționate.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 285 C. proc. pen., privind plângerile prealabile, nu pot fi

extinse, în mod arbitrar, cu privire la căile de atac.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul a declarat recurs.

Petentul a susținut că prin

sentința atacată i-a fost încălcat dreptul constituțional menționat în art. 24

din Constituția României. Totodată, au fost încălcate prevederile art. 304 și

360 C. proc. pen.

În concluzie, petentul a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și începerea

urmăririi penale.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță”.

Această normă legală, vizând

controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de

organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21

alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană

se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime”,

corespunzător dispozițiilor art. 126 alin.

(1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează

prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești stabilite de lege”

,

precum și Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, prin care s-a

stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de

prezenta Convenție, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei

instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane

care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului

menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., exclusiv dispoziția de

neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii

formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții

interesate prin art. 275-278 din același cod și excede controlului

judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt

act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv

rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul

Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate.

Ca atare, are aptitudinea

declanșării controlului judecătoresc exclusiv, plângerea care privește actul

procesual prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., formulată de persoana

care își justifică calitatea în condițiile legii.

În consecință, neparcurgerea

procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire

a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza.

Este exclusă orice altă

interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele

legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost

prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât

încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre

judecătorească care le-ar nesocoti.

Aceeași concluzie este impusă

și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din

Constituția României.

Ca atare, revine părții

interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale

stabilite în Codul de procedură penală.

Or, petentul a sesizat

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura

prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care

să declanșeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul

ierarhic superior, a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, în mod legal

instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea

atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, petentul A.I. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 289 din 25 aprilie

2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

dosarul nr. 4367/2004.

Obligă recurentul, la plata

sumei de 1.000.000 lei vechi (100 lei noi), cu titlu de cheltuieli judiciare în

recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 septembrie 2005.