ÎCCJ, Decizia nr. 59/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 533 din 6 octombrie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins plângerea formulată de petentul A.I., în contradictoriu cu magistratul G.G., ca inadmisibilă. S-a reținut că petentul a adresat acestei secții, o plângere, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului G.G. În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și Procurorului general, însă demersul său a rămas fără rezultat. Plângerile adresate organului de urmărire penală priveau pe magistratul menționat care, susține petentul, se face vinovat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu referire la nerespectarea unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui magistrat militar.

Așadar, petentul își exprimă nemulțumirea față de nesoluționarea plângerilor înaintate organului de urmărire penală, cu referire la procurorul G.G., plângerea adresată instanței de judecată nevizând o soluție de netrimitere în judecată. Prin urmare, plângerea acestuia, adresată instanței de judecată, nu privește un act prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a formulat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen.

„după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, corespunzător dispozițiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, precum și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții interesate prin art. 275 - 278 din același cod și excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate. Ca atare, are aptitudinea declanșării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care privește actul procesual prevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen., formulată de persoana care își justifică calitatea în condițiile legii. În consecință, neparcurgerea procedurii prevăzute de legea procesual-penală constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza. Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Aceeași concluzie este impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Ca atare, revine părții interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală. Or, petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângere directă, înainte ca plângerea penală, cu privire la care afirmă că a fost formulată și depusă, la data de 20 iunie 2005, la organul de urmărire penală competent, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie soluționată de procuror prin rezoluție de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior. Așa fiind, în mod legal, instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, reținându-se dispozițiile art. 209 alin. (4), cu referire la art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen., așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Nu poate fi primită apărarea petentului privind încălcarea dispozițiilor art. 277 C. proc. pen., întrucât termenul vizat de către acesta privește o altă situație, respectiv plângerea împotriva actelor procurorului. Totodată, trimiterea pe care petentul o face la dispozițiile art. 48 din Constituția României, care privesc familia, nu are legătură cu cauza. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul A.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 533 din 6 octombrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4881/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.