ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 12 ianuarie 2004, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9662/7502 din

13 decembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea

de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că, pentru perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945 este

îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de legea indicată, întrucât s-a

refugiat împreună cu familia, din motive etnice, din Ungheni - U.R.S.S., la București, în România, însă, având în vedere că orașul de pe graniță, Ungheni a fost trecut

succesiv în administrații diferite - Iași, Republica Moldova și U.R.S.S.,

membrii familiei sale au mențiuni diferite în ceea ce privește apartenența

orașului, înscrise în actele de stare civilă. Acesta este și motivul pentru

care, pârâta i-a respins cererea, pentru că locul nașterii fiindu-i trecut

Ungheni - Iași, s-a apreciat că nu se putea pune problema refugiului de pe un

teritoriu românesc, pe altul, aflat sub aceeași administrație.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 269 din 11 februarie

2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i

stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit.

c), pentru perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945 și să-i emită o nouă hotărâre

în acest sens, cu acordarea drepturilor începând cu data de 1 martie 2003.

Instanța a reținut că

soluția se impune în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1 și

11 din Legea nr. 29/1990 și ale art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 cu

modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, susținând, în esență, că intimata-reclamantă nu poate beneficia de

prevederile actului normativ în discuție, atâta timp, cât din actele sale de

stare civilă, rezultă că locul nașterii sale este localitatea Ungheni, județul

Iași, din România. Or, acest județ a fost, potrivit adresei emise de Institutul

de specialitate „Nicolae Iorga”, în întregime sub administrație românească,

nefăcând parte din teritoriile cedate.

Consideră recurenta, că

actele de stare civilă ale fraților nu sunt concludente, aceștia putând avea

locuri de naștere diferite.

Criticile formulate de

pârâtă sunt neîntemeiate.

Din probele administrate în

cauză, respectiv acte și martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada, în

condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, că împreună cu

familia a plecat în refugiu, din Ungheni, la București, în luna aprilie 1944.

În ceea ce privește motivul

refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale

momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de către

armatele sovietice, asupra populației române din zonă, neavând relevanță

apartenența localității de naștere, la un teritoriu aflat sub o administrație

sau alta, atâta timp, cât reclamanta a dovedit că aceeași localitate a fost

înscrisă în acte de stare civilă în mod diferit, pentru membrii aceleiași

familii, în diverse perioade.

În consecință, față de

dovezile de la dosar, Curtea reține că hotărârea primei instanțe este legală și

temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr.

269 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.