ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9662/7502 din 13 decembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că, pentru perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945 este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de legea indicată, întrucât s-a refugiat împreună cu familia, din motive etnice, din Ungheni - U.R.S.S., la București, în România, însă, având în vedere că orașul de pe graniță, Ungheni a fost trecut succesiv în administrații diferite - Iași, Republica Moldova și U.R.S.S., membrii familiei sale au mențiuni diferite în ceea ce privește apartenența orașului, înscrise în actele de stare civilă.

Acesta este și motivul pentru care, pârâta i-a respins cererea, pentru că locul nașterii fiindu-i trecut Ungheni - Iași, s-a apreciat că nu se putea pune problema refugiului de pe un teritoriu românesc, pe altul, aflat sub aceeași administrație. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 269 din 11 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945 și să-i emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor începând cu data de 1 martie 2003. Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990 și ale art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând, în esență, că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile actului normativ în discuție, atâta timp, cât din actele sale de stare civilă, rezultă că locul nașterii sale este localitatea Ungheni, județul Iași, din România. Or, acest județ a fost, potrivit adresei emise de Institutul de specialitate „Nicolae Iorga”, în întregime sub administrație românească, nefăcând parte din teritoriile cedate. Consideră recurenta, că actele de stare civilă ale fraților nu sunt concludente, aceștia putând avea locuri de naștere diferite. Criticile formulate de pârâtă sunt neîntemeiate. Din probele administrate în cauză, respectiv acte și martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 127/2002, că împreună cu familia a plecat în refugiu, din Ungheni, la București, în luna aprilie 1944. În ceea ce privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de către armatele sovietice, asupra populației române din zonă, neavând relevanță apartenența localității de naștere, la un teritoriu aflat sub o administrație sau alta, atâta timp, cât reclamanta a dovedit că aceeași localitate a fost înscrisă în acte de stare civilă în mod diferit, pentru membrii aceleiași familii, în diverse perioade. În consecință, față de dovezile de la dosar, Curtea reține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 269 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.