ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 8 aprilie 2004, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 8644/7779

din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă și emiterea unei noi hotărâri prin care

să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a susținut că a făcut dovada că s-a refugiat din localitatea

Ungheni, Republica Moldova, în raionul Snagov din România, din cauza

persecuțiilor etnice exercitate de armatele sovietice, asupra populației române

din zonă.

În aceste condiții,

reclamantul a apreciat că refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de

refugiat, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1394 din 1 iunie 2004, a

admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să

emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru

perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2003.

În motivarea soluției,

instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada încadrării în situația

prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada indicată,

în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din ordonanță și art. 6 alin. (3)

din Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

fiind evidentă eroarea din declarațiile martorilor, cu privire la localizarea

comunei Ungheni, și anume, în județul Iași - România, în loc de Ungheni, aflată

pe teritoriul Republicii Moldova, la nord de localitatea cu aceeași denumire de

pe teritoriul României.

Împotriva sentinței de mai

sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs,

întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în

esență, că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice potrivit art. 4 din

H.G. nr. 127/2002, instanța de fond apreciind eronat probele dosarului și

aplicând greșit legea.

Recursul este nefondat.

Prin hotărârea nr. 8644/7779

din 21 octombrie 2003, pârâta a respins cererea reclamantului, de acordare a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că acesta nu a dovedit

persecuția etnică, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002.

Potrivit art. 4 alin. (2)

din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin

declarație cu martori.

În cauză, declarațiile

autentificate sub nr. 141, nr. 142 și, respectiv, nr. 184/2003, ale martorelor

D.V., B.L. și S.S., atestă că, din cauza persecuțiilor din perioada ocupației,

reclamantul, s-a refugiat la începutul lunii aprilie 1944, din localitatea

Ungheni, județul Iași, în raionul Snagov, România.

Din copia certificatului de

naștere seria NL nr. 571337, eliberat de Primăria sectorului 1 București, la

data de 5 decembrie 2003, rezultă, însă, că reclamantul C.G. s-a născut la 14

iunie 1924, în localitatea Ungheni, Republica Moldova.

În atare situație,

menționarea de către martori, a localității de naștere a reclamantului, ca

fiind situată în județul Iași, care a făcut parte din teritoriul statului român,

atât înainte, cât și după cedarea Basarabiei, este, cu certitudine, o eroare

materială, înlăturată de certificatul de naștere menționat, act oficial ce se

încadrează în mijloacele legale de probă.

De altfel, în certificatul

de naștere seria NP nr. 370145 și în livretul militar seria Nj nr. 049721,

aparținând fratelui reclamantului, C.M., este trecut corect locul nașterii, ca

fiind Ungheni - Republica Moldova (U.R.S.S.), acesta beneficiind, pe baza

probelor administrate, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în baza

hotărârii nr. 8217/7446 din 26 septembrie 2003, a Casei de Pensii a municipiului

București.

Rezultă, deci, că

reclamantul a făcut dovada, conform prevederilor legale precitate, că a plecat

în refugiu din localitatea Ungheni - Republica Moldova, în raionul Snagov,

România.

În ce privește motivul

refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale

momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de către armata

sovietică, asupra populației române din zonă.

În consecință, față de

dovezile de la dosar, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr.

1394 din 1 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.