ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6167/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6167/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 3 noiembrie 2004, în dosarul nr. 5598/P/2004, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, inculpații T.V., V.C. și partea civilă F.V. împotriva sentinței penale nr. 120 din 1 iulie 2003 a Tribunalului Caraș Severin, a admis cererea procurorului și a dispus amânarea judecării cauzei la data de 24 noiembrie 2004, în vederea atașării dosarului de fond și pentru a se reveni cu adresă la Spitalul Municipal Timișoara, pentru ca partea civilă menționată să depună la dosar copia foii de observație medicală nr. 7073 privind pe F.H.
Împotriva acestei încheieri, inculpații T.V. și V.C. au declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate și punerea acestora în libertate. Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din economia dispozițiilor Părții Speciale, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea căilor de atac de exercitarea acestora potrivit legii procesuale penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar. În cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursurile declarate de inculpații menționați împotriva unei încheieri prin care secția penală a Curții de Apel Timișoara a amânat judecarea cauzei, cu referire la apelurile declarate între alții și de către aceeași inculpați împotriva hotărârii primei instanțe.
Or, potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege. În cauză, cu referire la încheierea de amânare a judecății, în apel, legea procesuală penală nu prevede expres excepția atacării separate a acesteia cu recurs. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reținut că legea procesuală penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din C.A.D.O.L.F. și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau, după caz, art. 385 1 C. proc. pen. Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită la legea procesuală penală. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.
pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpații T.V. și V.C., ca inadmisibile. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații T.V. și V.C. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la data de 3 noiembrie 2004 în dosarul nr. 5598/2004 al acelei instanțe, ca inadmisibile. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.