ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5699/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 77 din 29 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C.A. la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate T.D., reprezentat prin părinții săi T.Șt. și T.A. 10.000.000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele: Inculpatul, fiind vecin cu familia părții vătămate pe care o vizita deseori, se cunoștea bine cu minorul T.D.

În după amiaza acelei zile din luna iulie 2003, inculpatul l-a întâlnit pe minorul D.T. în vârstă de 3 ani în fața casei. Profitând de faptul că nu se afla nimeni pe stradă, precum și de imposibilitatea acestuia de a-și exprima voința, în părculețul din fața casei a întreținut cu minorul un act sexual oral. După circa 3 săptămâni, aproximativ în aceleași împrejurări, în curtea victimei, după o grămadă de țigle, a întreținut din nou cu minorul un act sexual oral. Împotriva sentinței penale de mai sus, a declarat apel inculpatul care a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., achitarea pe motiv că nu el a comis fapta și în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 185 din 26 mai 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând în motivare că probele administrate au demonstrat vinovăția inculpatului în comiterea faptei dedusă judecății, fiind corectă atât încadrarea juridică dată faptei cât și pedeapsa aplicată. În termen legal, a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pentru nelegalitate prin aceea că probele administrate nu sunt suficiente în stabilirea vinovăției inculpatului, sens în care, a solicitat casarea și restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale. Critica formulată va fi examinată în raport de cazul de casare cuprins în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc.

pen., constatându-se că hotărârea pronunțată a reținut o corectă stare de fapt, precum și o încadrare juridică corespunzătoare. Deși recurentul inculpat a avut o conduită procesuală oscilantă, recunoscând în faza urmăririi penale faptele comise și a relatat împrejurările în care a fost comisă, ulterior, în fața primei instanțe revenind asupra declarațiilor inițiale, materialul probator ce a putut fi administrat în cauză a făcut dovada actelor materiale comise de inculpat asupra minorului T.D. de numai 3 ani. Nu se constată necesar, în acest context, ca urmărirea penală să fie completată cu alte probe, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul s-a asigurat ca activitatea infracțională comisă să nu fie percepută de alte persoane.

În privința încadrării juridice, actele infracționale comise de inculpat în baza aceleiași rezoluțiuni delictuoase, au fost corect încadrate în drept într-o infracțiune continuată de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Hotărârile pronunțate în cauză sunt însă supuse casării pentru un alt motiv, examinat din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate. Deci instanțele au aplicat o pedeapsă în limite legale, cu ocazia individualizării a avut în vedere, mai ales, pericolul social deosebit al faptei comise, omițând să aprecieze și să evalueze și datele personale ale inculpatului.

Recurentul inculpat nu a avut o conduită procesuală sinceră și constantă pe parcursul procesului penal, dar este un tânăr lipsit de antecedente penale și mai ales, o persoană afectată de un deficient neuropsihic. Fiind supus la 20 octombrie 2003 unei expertize psihiatrice în condiții de spitalizare, prin raportul medico-legal s-a concluzionat că inculpatul prezintă tulburare anxioasă reactivă, intelect la limită, personalitate imatură, dar în raport cu fapta pentru care este cercetat, păstrează discernământul. Prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de reintegrare socială și supraveghere, Tribunalul Arad se menționează o serie de factori care pot menține un comportament presocial al inculpatului, iar în raport de structura sa afectivă se recomandă includerea inculpatului într-un program de consiliere adecvat.

Aceste împrejurări, rezultate din actele descrise, stabilesc o anumită stare de sănătate psihică a inculpatului care impunea o sancționare sub limita minimă legală a textului sancționator, prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului. Stabilirea pedepsei, într-un cuantum adecvat, prin aprecierea deopotrivă a pericolului social al faptei comise, dat și al făptuitorului, conduc la considerarea atât a dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și cele ale art. 52 C. pen. Acestea sunt considerentele pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va admite, se vor casa hotărârile pronunțate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, care se va reduce sub limita minimă legală, prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

Se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor recurate, inclusiv deducerea arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.C.A. împotriva deciziei penale nr. 185 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia recurată și sentința penală nr. 77 din 29 martie 2004 a Tribunalului Arad numai cu privire la individualizarea pedepsei. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, la 6 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani, prin reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Menține celelalte dispoziții. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2004.