ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5699/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din 29

martie 2004, pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C.A. la 12

ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, în condițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții vătămate T.D., reprezentat prin părinții săi T.Șt. și T.A.

10.000.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanța a reținut următoarele:

Inculpatul, fiind vecin cu familia

părții vătămate pe care o vizita deseori, se cunoștea bine cu minorul T.D.

În după amiaza acelei zile din luna

iulie 2003, inculpatul l-a întâlnit pe minorul D.T. în vârstă de 3 ani în fața

casei. Profitând de faptul că nu se afla nimeni pe stradă, precum și de

imposibilitatea acestuia de a-și exprima voința, în părculețul din fața casei a

întreținut cu minorul un act sexual oral.

După circa 3 săptămâni, aproximativ

în aceleași împrejurări, în curtea victimei, după o grămadă de țigle, a

întreținut din nou cu minorul un act sexual oral.

Împotriva sentinței penale de mai

sus, a declarat apel inculpatul care a cerut schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., achitarea pe motiv că nu el a comis

fapta și în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 185 din 26

mai 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, reținând în motivare că probele administrate au demonstrat vinovăția

inculpatului în comiterea faptei dedusă judecății, fiind corectă atât

încadrarea juridică dată faptei cât și pedeapsa aplicată.

În termen legal, a declarat recurs

inculpatul care a criticat hotărârile pentru nelegalitate prin aceea că probele

administrate nu sunt suficiente în stabilirea vinovăției inculpatului, sens în

care, a solicitat casarea și restituirea cauzei la parchet în vederea

completării urmăririi penale.

Critica formulată va fi examinată în

raport de cazul de casare cuprins în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., constatându-se că hotărârea pronunțată a reținut o corectă stare

de fapt, precum și o încadrare juridică corespunzătoare.

Deși recurentul inculpat a avut o

conduită procesuală oscilantă, recunoscând în faza urmăririi penale faptele

comise și a relatat împrejurările în care a fost comisă, ulterior, în fața

primei instanțe revenind asupra declarațiilor inițiale, materialul probator ce

a putut fi administrat în cauză a făcut dovada actelor materiale comise de inculpat

asupra minorului T.D. de numai 3 ani.

Nu se constată necesar, în acest

context, ca urmărirea penală să fie completată cu alte probe, aceasta cu atât

mai mult cu cât inculpatul s-a asigurat ca activitatea infracțională comisă să

nu fie percepută de alte persoane.

În privința încadrării juridice,

actele infracționale comise de inculpat în baza aceleiași rezoluțiuni

delictuoase, au fost corect încadrate în drept într-o infracțiune continuată de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Hotărârile pronunțate în cauză sunt

însă supuse casării pentru un alt motiv, examinat din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate.

Deci instanțele au aplicat o pedeapsă în limite

legale, cu ocazia individualizării a avut în vedere, mai ales, pericolul social

deosebit al faptei comise, omițând să aprecieze și să evalueze și datele

personale ale inculpatului.

Recurentul inculpat nu a avut o

conduită procesuală sinceră și constantă pe parcursul procesului penal, dar

este un tânăr lipsit de antecedente penale și mai ales, o persoană afectată de

un deficient neuropsihic.

Fiind supus la 20 octombrie 2003

unei expertize psihiatrice în condiții de spitalizare, prin raportul

medico-legal s-a concluzionat că inculpatul prezintă tulburare anxioasă

reactivă, intelect la limită, personalitate imatură, dar în raport cu fapta

pentru care este cercetat, păstrează discernământul.

Prin referatul de evaluare întocmit

de Serviciul de reintegrare socială și supraveghere, Tribunalul Arad se

menționează o serie de factori care pot menține un comportament presocial al

inculpatului, iar în raport de structura sa afectivă se recomandă includerea

inculpatului într-un program de consiliere adecvat.

Aceste împrejurări, rezultate din

actele descrise, stabilesc o anumită stare de sănătate psihică a inculpatului

care impunea o sancționare sub limita minimă legală a textului sancționator,

prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea

inculpatului.

Stabilirea pedepsei, într-un cuantum

adecvat, prin aprecierea deopotrivă a pericolului social al faptei comise, dat

și al făptuitorului, conduc la considerarea atât a dispozițiilor art. 72 C.

pen., cât și cele ale art. 52 C. pen.

Acestea sunt considerentele pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul

declarat de inculpat se va admite, se vor casa hotărârile pronunțate numai cu

privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, care se va reduce sub

limita minimă legală, prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

Se vor menține în rest dispozițiile

hotărârilor recurate, inclusiv deducerea arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.C.A. împotriva deciziei penale nr. 185 din 26 mai 2004 a Curții de

Apel Timișoara.

Casează decizia recurată și sentința

penală nr. 77 din 29 martie 2004 a Tribunalului Arad numai cu privire la individualizarea

pedepsei.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197

alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 12 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, la 6 ani închisoare și

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe timp de 3 ani, prin reținerea dispozițiilor art. 74 și art.

76 C. pen.

Menține celelalte dispoziții.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

noiembrie 2004.