ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5076/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de D.I. împotriva rezoluției din 20 februarie 2000, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 959/II/2002, privind pe magistrații A.A. și B.L., reclamați pentru infracțiunea de luare de mită și Z.L. și Z.I.M., pentru complicitate la această infracțiune.

S-a reținut că faptele sesizate nu sunt dovedite, dosarul nr. 16/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, având ca obiect plângerea formulată de R.D. împotriva lui D.I. fiind soluționată la 31 august 2000, cu mult înaintea datei la care petentul pretinde că, împreună cu Z.L., ar fi adus celor doi procurori unele bunuri pentru a rezolva favorabil cauza respectivă.

Împotriva menționatei hotărâri, D.I. a declarat recurs, solicitând casarea întrucât, potrivit dispozițiilor procedurale, competența de soluționare a plângerii împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale menționată, nu revenea Curții de Apel Craiova, ci procurorului general al parchetului de pe lângă acea instanță de judecată, căreia de fapt i-a fost adresată.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 din același cod, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Din actele dosarului rezultă că plângerea inițială formulată de D.I. împotriva celor doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, respectiv A.A. și B.L., pentru infracțiunea de luare de mită a format obiectul dosarului penal nr. 18/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, soluționat prin neînceperea urmăririi penale, prin rezoluția din 4 februarie 2002.

Nemulțumit de soluția dispusă în cauză, petentul s-a adresat cu plângere procurorului general al aceluiași parchet, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluția din 20 februarie 2002 a dispus respingerea plângerii respective.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petentul a formulat o nouă plângere, care a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova așa cum cer dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Întrucât susținerile petentului invocate în recurs cu privire la competența de soluționare a plângerii nu sunt întemeiate, Curtea de Apel Craiova fiind instanța abilitată de lege cu rezolvarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.I. împotriva sentinței penale nr. 30 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2004.