ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5077/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5077/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de petentul P.A. împotriva rezoluției procurorului din dosarul nr. 148/P/2000 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții B.I., L.M., S.G. și A.R.L., ca tardiv. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că rezoluția din 28 mai 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 148/P/2000, a fost comunicată petenților la data de 28 mai 2001. La data de 23 ianuarie 2004 Parchetul a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu soluționarea plângerii petentului împotriva acestei rezoluții, plângere apreciată ca tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 278 C. proc.
pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2002. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul care în esență a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 148/P/2000 împotriva magistratului B.I. și a notarilor L.M., S.G. și A.L. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 281 din 26 iunie 2003 a fost introdus art. 278 1 C. proc. pen., potrivit căruia, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. pen., împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, plângerea în fața instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță se face în termen de 20 zile de la comunicare.
Potrivit art. IX pct. 1 al acestei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278 1 C. proc. pen., este de un an și curge de la intrarea în vigoare a legii (dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), iar potrivit art. XI legea a intrat în vigoare la data publicării în M. Of., respectiv 1 iulie 2003. În consecință, instanța trebuia să verifice dacă plângerea petentului este formulată în termen în raport de aceste texte de lege și constatând că este formulată în termen, să judece pe fond cauza, sens în care recursul va fi admis, iar sentința penală nr. 44 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara casată, cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de petentul P.A. împotriva sentinței penale nr. 44 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.