ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6509/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la rolul

Judecătoriei Turda la 27 iunie 2002 reclamanții B.E. și B.M. au chemat în

judecată Statul Român prin Consiliul Local Tulcea pentru:

- sistarea stării de indiviziune

asupra terenurilor înregistrate în C.F. 3608 Turda A+1 top 2698/2/1 în

suprafață de 491 stj.p. adică 1767 mp (vie la furdulasul) precum și o casă

compusă din 2 camere, bucătărie, baie, antreu și verandă în suprafață de 461

stj.p.

S-a solicitat atribuirea dreptului

de proprietate în întregime în natură fără plata sultei către Statul Român.

- intabularea în C.F. a dreptului de

proprietate al reclamanților, asupra bunurilor de mai sus.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt coproprietari pe imobilul descris mai sus în cotă de 1835/3535

iar pârâtul are o cotă de 1700/3535 în baza Decretului nr. 218/1960.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 728 C. civ. și art. 46 din Legea nr. 115/1938.

Judecătoria Turda prin sentința

civilă 3979 din 26 septembrie 2002 a admis acțiunea, a dispus sistarea stării

de indiviziune fără obligarea la sultă. S-a dispus intabularea corespunzătoare

în C.F.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Parchetul Curții Supreme de Justiție în temeiul art. 27 lit. f) din

Legea nr. 92/1992, art. 330 alin. (2) C. proc. civ. și art. II alin. (3) din

O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 a declarat recurs în anulare împotriva acestei

sentințe pentru împrejurarea că hotărârea a fost dată cu încălcarea esențială a

legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că ieșirea din indiviziune prin atribuire în totalitate a bunului

către reclamanți, fără plata sultei, s-a făcut în baza acordului dat în fața

instanței de reprezentantul Consiliului Local Turda.

Or, în raport de dispozițiile art.

69 alin. (1) C. proc. civ. reprezentantul Consiliului Local Turda nu a avut o

procură specială pentru renunțarea la partea ce i se cuvenea statului.

S-a mai arătat că nu s-au respectat

dispozițiile O.G. nr. 673

5

și nici ale art. 272 alin. (1) C. proc.

civ. iar instanța trebuie să dispună administrarea tuturor probelor necesare în

virtutea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Intimații reclamanți prin

întâmpinarea depusă la dosar au solicitat respingerea recursului în anulare în

primul rând ca inadmisibilă. Au arătat în acest sens că recursul în anulare

este o cale extraordinară de atac deschisă pârâților numai după epuizarea

căilor de atac ordinare. Or, în cauză sentința a rămas definitivă prin

nerecurare ceea ce împiedică exercitarea căii extraordinare de atac. De altfel,

s-a mai susținut de intimați, există eventual, calea unei revizuiri conform

art. 322 pct. 6.

Reclamanții au mai arătat și că

recursul în anulare este neîntemeiat deoarece recunoașterea pârâtului în

instanță este mai mult decât suficientă pentru a proba partajul voluntar.

Existența unui partaj voluntar face

inadmisibil un partaj judiciar.

Recursul în anulare este întemeiat

și se va admite pentru următoarele considerente.

Recursul în anulare este admisibil.

Calea extraordinară de atac în

maniera în care era reglementată de C. proc. civ. se poate într-adevăr exercita

după epuizarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege.

Nu mai puțin adevărat este că

epuizarea unei căi de atac se poate face atât prin exercitarea ei cât și prin

pierderea sau trecerea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea ei.

În acest sens art. 330 vorbește

despre hotărârile care pot fi atacate cu recurs în anulare: „hotărârile

judecătorești irevocabile”.

Art. 377 alin. (2) C. proc. civ.

arată care sunt hotărârile irevocabile patru categorii, printre care la pct. 2

se recunoaște hotărârea atacată ce face obiectul prezentei cauze, „hotărârile

date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel”.

Exercitarea căilor extraordinare de

atac este lăsată la dispoziția părților, în condițiile și cu respectarea

regulilor ce le guvernează, fără a se institui o ierarhie care să impună

exercitarea cu precădere a revizuirii sau contestației în anulare înainte de a

declanșa un recurs în anulare.

Reglementările în această privință

sunt ferme și precise.

Cât privește fondul cauzei,

rezolvarea acestuia s-a făcut printr-o greșită aplicare a dispozițiilor legale

în materie.

Într-adevăr reprezentantul

Consiliului Local Turda a fost de acord cu ieșirea din indiviziune în

modalitatea pretinsă de reclamanți, dar simplul lui acord, în temeiul

mandatului general de reprezentare, nu era suficient. Instanța în temeiul

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. era datoare să solicite mandatul

special necesar unei asemenea renunțări din partea statului care era parte în

proces. Regulile de la împărțeala judiciară prevăzute de art. 673

5

vorbesc de modalitățile de echilibrare a loturilor în urma împărțelii în natură

prin fixarea unei sulte dacă părțile nu se învoiesc și instanța face pentru ele

împărțeala. Împrejurarea că în cauză părțile s-au învoit la ieșirea din

indiviziune în modalitatea arătată, nu împiedică instanța să fixeze o sultă

corespunzătoare pentru echilibrare valorică decât dacă există o renunțare expresă

la aceasta consfințită în forma impusă de lege (conform dispozițiilor art. 272

C. proc. civ., când litigiul se stinge prin învoiala părților).

Pentru considerentele arătate,

constatând că prin sentința dată a fost soluționată greșit cauza pe fond prin

încălcarea dispozițiilor legale mai sus analizate, se va admite recursul în

anulare. În temeiul art. 312 C. proc. civ. se va casa sentința civilă nr. 3979

din 26 septembrie 2002 a Judecătoriei Turda și se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va

administra probe pentru a se dovedi dacă a existat o renunțare a pârâtului, în

condițiile și cu exigențele impuse de lege, în a primi sultă, urmare

modalității de partajare propusă de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 3979 din 26 septembrie 2002 a Judecătoriei

Turda, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2004.