ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6296/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 21 aprilie 2004 sub nr. 3975/2004 la Tribunalul Cluj, reclamanții R.P. și R.M.

au chemat în judecată pe pârâții C.M. și Primarul municipiului Turda, pentru

constatarea nulității absolute a art. 1 din dispoziția nr. 1089 din 2 decembrie

2003, emisă de Primarul Municipiului Turda.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că, au dobândit prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, o locuință

situată în imobilul din Turda, cu terenul aferent construcției, manifestându-și

dorința de a cumpăra și suprafața de 51 mp grădină și 4,59 mp acces la grădină,

însă cererea nu a fost soluționată, iar ulterior terenul a fost atribuit

pârâtei C.M., prin dispoziția nr. 1089 din 2 decembrie 2003 emisă de Primarul

municipiului Turda.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 1375 din 23 iunie 2004, a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanți, reținând în esență că, nu există nici o cauză de

nulitate absolută a dispoziției nr. 1089 din 2 decembrie 2003 emisă de Primarul

municipiului Turda, terenul primit de pârâta C.M. fiindu-i atribuit în

compensare parțială, pentru restul imobilului teren și construcție, fosta

proprietate demolată a pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat apel reclamanții solicitând schimbarea ei, întrucât la momentul când

au cumpărat apartamentul în baza Legii nr. 112/1995, au dobândit o cotă de

21/100 parte din părțile indivize comune aferente acestuia, în care se include

și terenul.

Cu toate că suprafața

corespunzătoare acestei cote este de 108 mp din cei 514 existenți, li s-a

vândut doar suprafața efectiv ocupată de construcția de 42,84 mp, existând o

diferență care li se cuvenea de 65,14 mp.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia nr. 2108 din 4 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanți, reținând că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr.

112/1995, suprafețele de teren preluate de stat, care depășesc suprafața

aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului, iar suprafața de 59 mp

a fost atribuită pârâtei în compensarea terenului expropriat, conform art. 9

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs reclamanții, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele din apel cu privire la încălcarea

prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 36 și urm. din

aceeași lege, în ceea ce o privește pe pârâta C.M., iar pe de altă parte în

temeiul acelorași prevederi legale întreaga suprafață de teren, trebuia să le

fie vândută acestora.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 33 din H.G. nr.

20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995,

astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997, în situațiile

de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se

dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26

alin. ultim din Legea nr. 112/1995.

Conform art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 112/1995, suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane

juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care

depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.

Prin urmare, dreptul de proprietate

asupra terenului aferent imobilelor construcției înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995

se naște din lege, reglementarea situației acestui drept fiind rezolvată pe

cale administrativă, respectiv prin Ordin al prefectului, conform art. 36 din

Legea nr. 18/1991.

În speță, reclamanților le-a fost

atribuită suprafața de 42,84 mp, aferentă construcției, conform art. 35 din

Legea nr. 18/1991.

În consecință, terenul în litigiu nu

a fost înstrăinat, ci atribuit pârâtei în baza art. 9 alin. (2) și art. 11

alin. (4) și (9) din Legea nr. 10/2001, ca măsură reparatorie în echivalent,

constând în compensare cu un alt teren, pentru cel preluat în baza Decretului

nr. 251/1984, astfel că nu a fost încălcat dreptul de preemțiune al

reclamanților.

Față de cele expuse, recursul este

nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții R.P. și R.M. împotriva deciziei civile nr. 2108 din 4

octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.