ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 287 din 25

martie 2003, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanții A.G.T.

și I.S.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul local al

municipiului Turda și Primarul municipiului Turda, ca inadmisibilă.

A fost respinsă și cererea de

intervenție formulată de intervenientul P.C.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, inițial, imobilul care face obiectul procesului

a aparținut soților A.G. și A.H.

Bunul a fost dobândit prin

succesiune de A.G., care l-a donat reclamanților. Aceștia au vândut imobilul

numitului P.S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 896 din 29 iunie

1981, iar, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul a trecut în proprietatea

statului, fiind intabulat pentru cumpărător dreptul de folosință asupra cotei

de 100/906.

Ulterior, la data de 22 decembrie 1989,

imobilul a fost dezmembrat în parcelele cu nr.top.1935/1, 1936/1 teren pentru

construcții de 127 mp, cu nr.top. 1935/2, 1936/2 casă și curte de 300 mp și cu

nr.top. 1935/3, 1936/3 teren pentru construcții în suprafață de 479 mp. Prima

și ultima parcelă s-au transcris în favoarea Statului Român, în C.F., iar

cealaltă parcelă s-a reînscris în favoarea vechilor proprietari.

Parcelele înscrise în C.F., sub A +

189 – 190 au trecut în proprietatea statului conform Decretului de expropriere

nr. 339/1987, iar în tabelul anexă la decret există mențiunea că se expropriază

de la proprietarul tabular P.D. Dintr-o simplă eroare materială în C.F. s-a

menționat că terenul a fost expropriat împreună cu celelalte parcele înscrise

în aceeași carte funciară.

Pe baza contractului de donație nr.

1695 din 23 septembrie 1990, intervenientul P.C.O. și-a intabulat dreptul de

proprietate pentru cota de ½ parte din construcție și dreptul de

folosință asupra cotei de 50/300 parte din teren. În baza ordinului nr. 2447

din 6 octombrie 1993, emis de prefect, s-a înscris dreptul de proprietate al

coproprietarilor construcției, în cote egale, asupra terenului în suprafață de

300 mp, iar în urma sentinței de partaj nr. 4808 din 6 decembrie 2000,

pronunțată de Judecătoria Turda, întregul imobil a revenit intervenientului.

Reclamanții au cerut prin notificare

să li se restituie în natură suprafața de 606 mp teren și să li se acorde

despăgubiri pentru suprafața de 300 mp teren proprietatea intervenientului,

cerere respinsă prin dispoziția emisă de Primarul municipiului Turda, motivat

de faptul că terenul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, intrând

sub incidența Legii nr. 18/1991.

Reține instanța de fond, că din

economia prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 36 alin. (5)

din Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000 rezultă că terenul care

face obiectul procesului nu poate să facă obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că

nu este ocupat cu clădiri, dar constituie calea de acces spre imobilul

proprietatea intervenientului.

În privința cererii de intervenție,

s-a reținut că, față de obiectul cererii reclamanților, care privește numai

suprafața de teren neatribuită intervenientului, acesta nu justifică interes

legitim.

Prin decizia civilă nr. 1723 din 30

iunie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamanți și a

schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii formulate de

reclamanți și anulării dispoziției nr. 228 din 18 martie 2002 emisă de Primarul

municipiului Turda.

S-a dispus restituirea către

reclamanți în natură a suprafeței de 115 mp teren, cu nr.top. 7295/1/2 și au

fost obligați pârâții la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii terenului

în suprafață de 491 mp, conform Legii nr. 10/2001 și a sumei de 6.430.000 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că

reclamanții au vândut numitului P.D. casa de locuit situată în Turda, edificată

pe terenul înscris în C.F. Turda, nr.top. 1935, 1936, în suprafață de 906 mp.

Terenul a trecut în proprietatea statului în baza art. 56 alin. (2) din Legea

nr. 4/1973, iar cota de 100/906 parte din teren s-a atribuit în folosință

cumpărătorului, pe durata existenței construcției.

Reclamanții au cerut să le fie

restituită suprafața de 606 mp teren. Prin dispoziția contestată le-a fost

respinsă notificarea, cu motivarea că terenul intră sub incidența Legii nr.

18/1991, însă, potrivit pct. 8.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, această lege are caracter de complinire în raport cu celelalte

acte normative cu caracter reparatoriu și se aplică și terenurilor situate în

intravilanul localităților care până la intrarea în vigoare a acesteia nu au

fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece suprafața de 906 mp

teren a trecut în proprietatea statului în baza art. 56 alin. (2) din Legea nr.

4/1973, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat

sub nr. 896 din 29 iunie 1981, iar de la cumpărătorul P.D. a fost expropriată

doar împrejmuirea de 47 ml, fără vreo suprafață de teren.

Se mai reține, că din completarea la

raportul de expertiză tehnică rezultă că este liberă doar suprafața de 115 mp

teren.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Primarul municipiului Turda, Consiliul local al municipiului

Turda și intervenientul P.C.O.

Primarul municipiului Turda și Consiliul

local al municipiului Turda, invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arată

că titlul în baza căruia terenul care face obiectul procesului a trecut în

proprietatea statului îl constituie Legea nr. 58/1974 și nu Legea nr. 4/1973,

cum greșit a reținut instanța de apel.

Terenul nu face obiectul Legii nr.

10/2001, pentru că, potrivit art. 1.4 lit. c), capitolul II din Normele

metodologice de aplicare a acestei legi, problema este soluționată în favoarea

dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul de a obține titluri

de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate. Legea nr. 10/2001

are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter

reparatoriu, însă dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru

terenul aferent construcțiilor cumpărate a fost recunoscut prin art. 36 din

Legea nr. 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcțiilor și nu a vânzătorilor.

S-a considerat că prețul

construcției conține și prețul vânzării terenului și că prevalează principiul

respectării dreptului dobânditorului de bună-credință, în raport cu vânzătorul

inițial.

Intervenientul P.C.O., invocând art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susține că părțile au încheiat trei acte

juridice: două contracte provizorii de vânzare-cumpărare, în care sunt înscriși

în calitate de cumpărători P.D. și P.C. și contractul de vânzare-cumpărare,

încheiat în formă autentică.

În primul contract este menționat

prețul de 170.000 lei, în cel de al doilea este înscris prețul de 185.000 lei,

plătit integral, iar în contractul autentificat sub nr. 896 din 29 iunie 1981

este trecut în calitate de cumpărător numai P.D. și este înscris prețul de

90.000 lei.

Susține recurentul, că din

conținutul contractelor provizorii, în care nu există precizarea că se vinde

numai construcția, rezultă că voința reală a părților a fost de a se vinde atât

casa cât și terenul, curte și grădină.

Terenul a trecut în proprietatea

statului, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, iar în contractul

de vânzare-cumpărare autentificat s-a înscris numai construcția, pentru că

terenul era scos din circuitul civil.

Adevăratul preț al vânzării este cel

înscris în actul încheiat la data de 26 iunie 1981, de 185.000 lei, iar

înțelegerea părților a privit atât casa, cât și terenul.

Se mai susține, că instanța de apel

a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru că terenul nu face

obiectul acestei legi. Imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al

vânzării și nu se încadrează în vreuna din situațiile prevăzute de art. 2 din

Legea nr. 10/2001. Preluarea terenului nu a fost abuzivă și, conform art. 30

alin. (2) din Legea nr. 58/1974, s-a făcut cu acordarea unei despăgubiri

încasată de vânzători.

Analizând recursurile, în limita

motivelor de nelegalitate invocate care fac posibilă încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate.

Greșit prin hotărârea atacată s-a

reținut că suprafața de teren pentru care se cer măsuri reparatorii face

obiectul Legii nr. 10/2001.

Articolul 8 din această lege, care

delimitează sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 de cea a Legilor nr. 18/1991

și nr. 1/2000, prevede că terenurile al căror regim juridic este reglementat

prin actele normative privind reconstituirea dreptului de proprietate în

materia fondului funciar nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Terenul care face obiectul

notificării, aferent construcției vândută de intimații-reclamanți prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 896 din 29 iunie 1981, a

trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974

și nu în baza art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, cum greșit s-a reținut

prin hotărârea atacată.

În caz de înstrăinare a

construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului în

baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cu plata unei despăgubiri care se

stabilea conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar

regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea

nr. 58/1974, cum este cazul în speță, a fost stabilit prin Legea nr. 18/1991 în

favoarea dobânditorilor construcțiilor, pentru care este prevăzut dreptul de a

obține titluri de proprietate.

În acest sens, art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 18/1991 dispune „Terenurile atribuite în folosință pe durata

existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor

aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr.

58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și

rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a

terenului, proprietari ai locuințelor”.

Textul prevede în alin. (4) că

dispozițiile art. 23 rămân aplicabile, iar art. 23 dispune în alin. (2

1

),

introdus prin titlul IV art. I pct. 4 din Legea nr. 247/2005 „În cazul

înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin.

(2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice

mijloc de probă”.

Prin urmare, dacă Legea nr. 18/1991

anterior modificării prin Legea nr. 247/2005 stabilea dreptul dobânditorului

construcției de a obține titlu de proprietate pentru terenul atribuit în

folosință, prin art. 23 (2

1

) din legea republicată este stabilită

vocația dobânditorului construcției de a dobândi drept de proprietate pentru

întreaga suprafață de teren care a făcut obiectul convenției.

În raport cu textele citate, în

prezenta cauză regimul juridic al terenului aferent construcției, în suprafață

de 906 mp, fiind reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991

republicată, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, așa cum corect s-a reținut

prin sentința instanței de fond.

De altfel, potrivit actelor depuse

la dosar la instanța de recurs, atât recurentul P.C.O., cât și intimatul A.G.T.

au formulat cereri pentru stabilirea dreptului de proprietate, înregistrate la

Primăria municipiului Turda, conform Legii nr. 247 din 22 iulie 2005.

Pentru considerentele expuse, se vor

admite recursurile, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ. va fi casată

decizia atacată și se va respinge apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței pronunțate de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

Primarul municipiului Turda, Consiliul local al municipiului Turda și

intervenientul P.C.O.

Casează decizia civilă nr. 1723 A

din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Respinge apelul declarat de

reclamanții A.G.T. și I.S.B. împotriva sentinței civile nr. 287 din 25 martie

2003 a Tribunalului Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 martie

2006.