ÎCCJ, Decizia nr. 150/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 martie 1999, petenta Societatea Agricolă I., cu sediul în comuna Cogealac, prin D.M., în calitate de președinte, a formulat plângere împotriva lui T.M., președinte al secției de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În esență, petentul a arătat că în perioada 1998 - 1999 a depus la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, mai multe cereri, referitoare la dosarul civil nr. 1815/1997. În fine, acesta a mai depus și o cerere prin care a solicitat învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătorești.

Toate cererile i-au fost restituite prin poștă, sub semnătura președintelui secției. Prin rezoluția nr. 149/P/1999 din 1 aprilie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția anticorupție, urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de T. M., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) și a art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a reținut că cererile intitulate de petent, ca fiind „de recurs ”, în dosarul nr. 1815/1997, au primit calificarea corespunzătoare din partea conducerii secției, care le-a apreciat, ca fiind petiții cu caracter administrativ, și nu jurisdicțional. Odată cu restituirea lor, conducerea secției a comunicat petentului, și îndrumările necesare pentru ca viitoarele solicitări ale acestuia să capete și eficiență juridică.

Cererea de învestire cu formulă executorie a fost restituită petentului, cu mențiunea de a se adresa Curții de Apel Ploiești, pentru soluționare. Din situația de fapt reținută, corespunzător probatoriului administrat în cauză, rezultă că șeful secției de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a acționat cu bună credință, în limita atribuțiilor sale, nesăvârșind nici o faptă penală. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere, fără a formula critici concrete referitoare la rezoluția atacată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 229 din 15 octombrie 2004, a respins plângerea, ca nefondată. S-a reținut că președintele secției de contencios administrativ a acționat legal, în limita competențelor ce-i reveneau, așa cum rezultă din actele dosarului.

Prin urmare, în mod corect organul de urmărire penală a reținut incidența în cauză a art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta Societatea Agricolă I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. sau a formula critici, cu referire la sentința atacată, susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

În vederea realizării obiectului urmării penale, astfel cum acesta a fost definit în textul menționat, legea procesuală penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile, reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia. În cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate. Pentru a respinge plângerea și a menține rezoluția atacată, instanța de judecată a constatat că în mod corect, corespunzător probatoriului administrat, organul de urmărire penală a reținut că fapta nu există, președintele secției de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție îndeplinindu-și legal atribuțiile, în limita competențelor ce-i reveneau în această calitate.

Or, cazul privitor la inexistența faptei, ca temei al soluției de neîncepere a urmăririi penale, este susținut de materialul probator administrat, a cărui concluzie logică incontestabilă o reprezintă. Petenta, formulând plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., a reiterat același susțineri și nu a propus alte mijloace de probă. Ca atare, soluția criticată de petentă, în condițiile inexistenței acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală, că poate începe urmărirea, este temeinică și legală. Așa fiind, menținând rezoluția atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulate de petent împotriva acesteia, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Societatea Agricolă I. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Societatea Agricolă I. împotriva sentinței nr. 229 din 15 octombrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1676/2004. Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.