ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 10765/2004, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului D.C. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin sentința penală nr. 455 din 8 noiembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și (2 1 ) lit. b) și ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) toate C. pen., reținându-se în fapt că în seara zilei de 6 ianuarie 2004, inculpatul împreună cu minorul N.N.M.

a sustras, prin forțarea încuietorilor din autoturismul părții vătămate V.G. un radiocasetofon și 5 casete și că în momentul când cei doi încercau să sustragă bunuri din autoturismul părții vătămate S.I.V., au fost surprinși de agentul de poliție T.M., asupra căruia au pulverizat un spray lacrimogen pentru a-și asigura scăparea. S-a apreciat de către instanța de control judiciar, sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a făptuitorului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susținut că măsura de menținere a arestării preventive nu este legală solicitând punerea în libertate.

Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest. Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului D.C. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. c), f) și h) C. proc.

pen., pentru săvârșirea în stare de recidivă a infracțiunilor de furt calificat, a tentativei la infracțiunea tâlhărie și de ultraj prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și (2 1 ) lit. b) și art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că noaptea de 6 ianuarie 2004 sus-numitul, împreună cu un minor, a sustras, un radiocasetofon și mai multe casete dintr-un autoturism și a încercat să sustragă dintr-un alt autoturism, cei doi autori fiind surprinși de un agent de poliție, iar pentru a-și asigura scăparea au pulverizat înspre acesta un spray lacrimogen.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr. 455 din 8 noiembrie 2004 a dispus condamnarea inculpatului la pedepsele de 4 ani închisoare și respectiv câte 5 ani închisoare, a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei anterioare și contopirea în pedepsele aplicate a restului rămas neexecutat, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Având în vedere probatoriul administrat de prima instanță și soluția de condamnare pronunțată, Curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel sesizată, cu apelul inculpatului, este pe deplin justificată în raport de dispozițiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 și că punerea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității ținând seama de natura faptelor și împrejurările săvârșirii lor.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 20 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosar nr. 10765/2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.