ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6006/2004

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 13

aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, a fost

condamnat inculpatul G.P. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 37

alin. (1) din Decretul nr. 328/1996, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76

lit. d) C. pen., în condițiile art. 13 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicate inculpatului și a fost

fixat termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen., de 2 ani și 6 luni,

atrăgându-i-se atenția asupra art. 83 C. pen.

A fost obligat inculpatul să

plătească către stat suma de 1.500.00 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța această

sentință, s-a reținut ca situație de fapt, că în ziua de 27 decembrie 2002,

inculpatul a condus autoturismul proprietate personală pe străzile din

municipiul Reșița, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală

prevăzută de lege.

Faptei comise de către inculpat i

s-a dat încadrarea juridică în dispozițiile art. 37 alin. (1) din Decretul nr.

328/1996, text de lege în baza căruia a fost condamnat cu aplicarea de

circumstanțe atenuante personale la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării.

La individualizarea și aplicare

pedepsei s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în

art. 72 C. pen., astfel, că pedeapsa aplicată, ca durată și modalitate de

executare este de natură să ducă la reeducarea acestuia.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., în termen legal a declarat apel inculpatul pe motiv că pedeapsa

aplicată este mare, exagerată și că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

18

1

C. pen., solicitând achitarea și aplicarea unei amenzi

administrative.

Curtea de Apel Timișoara a examinat

apelul declarat în raport de critica invocată, de actele și dovezile de la

dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371 C.

proc. pen. și prin decizia penală nr. 235/ A din 30 iunie 2004 a respins apelul

ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a

arătat că, în cauză nu sunt elemente de natură care să ducă la concluzia că

fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, față de

gradul de alcoolemie ridicat pe care l-a prezentat inculpatul la data

recoltării probelor biologice și de împrejurările comiterii faptei.

Inculpatul, în temeiul art. 385

3

C. proc. pen., a declarat recurs pe motiv că nu este vinovat și că nu a comis

infracțiunea pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea, deoarece

autoturismul a fost condus numai în parcare.

Examinând recursul declarat, față de

critica arătată, de lucrările de la dosar, de sentința și decizia pronunțate în

cauză, de cazurile de casare înscrise la 385

9

pct. 17

1

și

18 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat.

Potrivit materialului probator

existent la dosar respectiv, declarațiile inculpatului date în faza de urmărire

penală și cercetare judecătorească, în care recunoaște că la data de 27

decembrie 2002 a condus autoturismul proprietate personală pe străzile din

municipiul Reșița, în prealabil consumând băuturi alcoolice, de procesele

verbale de constatare a faptei, constatarea medico-legală privind alcoolemia

potrivit căreia în cele două probe recoltate acesta a avut o alcoolemie de 1,45

gr. %o și de 1,15 gr. %o, rezultă în mod indubitabil că inculpatul a comis

infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Prin urmare, nu sunt temeiuri care

să justifice achitarea acestuia pe motiv că nu a comis infracțiunea și nici

susținerea acestuia că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social a unei

infracțiuni așa cum s-a susținut în apel, față de materialul probator existent

la dosar potrivit căruia, rezultă în mod ireversibil că acesta a condus

autoturismul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste

limita legală prevăzută de lege.

Din oficiu, nu se constată cazuri de

casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Conchizând, că în cauză au fost

pronunțate hotărâri legale și temeinice, că motivul de recurs invocat nu

constituie caz de casare, recursul declarat se va respinge ca nefondat în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

următoarele C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.P., împotriva deciziei penale nr. 235/ A din 30 iunie

2004, a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 15

noiembrie 2004.