- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 23 februarie 2005
Decizia nr. 1159/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: G.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Neamț, a solicitat anularea hotărârii nr. 8442 din 10 octombrie 2003 și să i se recunoască dreptul de a beneficia de facilitățile materiale, de la data de 6 iunie 2002, și nu conform hotărârii atacate, de la 1 august 2003. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 157 din 23 martie 2004, a respins contestația promovată de reclamanta G.A., ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, G.A., reiterând argumentele din acțiune. Recursul este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că G.A., în calitate de soție supraviețuitoare a numitului G.M., decedat în anul 1981, a solicitat să i se recunoască dreptul de a beneficia de facilitățile materiale prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât soțul ei a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii. În cauză, G.A. a formulat cerere, la comisia Casei Județene de Pensii Neamț, nu la punerea în aplicare a Legii nr. 309/2002, respectiv 6 iunie 2002, ci la 31 decembrie 2003. Cum comisia, conform art. 5 din Legea nr. 309/2002, i-a acordat drepturile din luna următoare depunerii cererii, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
În consecință, soluția instanței fiind legală și temeinică, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de G.A., împotriva sentinței civile nr. 157 din 23 martie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2005.