ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8944/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2003, reclamantul R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, anularea hotărârii nr. 4834 din 9 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 26 noiembrie 1949 - 10 iulie 1951. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în intervalul de timp menționat mai sus, a efectuat stagiul militar, în condițiile prevăzute de actul normativ indicat și este îndreptățit la acordarea compensațiilor legale. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 186 din 28 octombrie 2003, a admis acțiunea în parte.

A anulat hotărârea contestată și a constatat că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, perioada 2 iunie - 10 august 1953, stagiul militar efectuat de reclamant, în detașamentul Direcției Generale a Serviciului Muncii „Roman Tr. Construcții”, data acordării drepturilor fiind 1 octombrie 2002. Instanța a reținut că această soluție se impune în raport cu mențiunile din livretul militar, cu tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, întocmit de Arhivele Naționale, în care figurează detașamentul „Tr. 2 Roman”, unde a prestat muncă reclamantul, în perioada 22 iunie - 10 august 1953, precum și cu prevederile Legii nr. 309/2002.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, invocând, pe cale de excepție, nulitatea acestei hotărâri, pe motiv că în primă instanță, nu i s-au comunicat acțiunea și înscrisurile doveditoare și că pricina s-a judecat la primul termen de judecată. Sentința a fost criticată și pe fond, recurenta susținând, în esență, nelegalitatea acesteia, întrucât instanța de fond a acordat drepturile compensatorii pentru perioada pregătirii militare în rezervă, deși legea le prevede, doar pentru cea a executării stagiului militar, cuprins între data încorporării și cea a lăsării la vatră. Recursul va fi admis, în sensul și în considerarea celor ce se vor expune în continuare.

Deși sentința nu este lovită de nulitate, după cum pretinde recurenta, întrucât instanța nu a încălcat nici o normă procedurală imperativă (amânarea judecății pentru lipsa de apărare și comunicarea actelor fiind un atribut al instanței, prevăzut de o normă dispozitivă, în ceea ce privește fondul cauzei, această hotărâre s-a pronunțat într-adevăr cu încălcarea normelor legale aplicabile). În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/3002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”. Noțiunea de „stagiu militar” a fost explicată în Normele pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, aprobate prin H.G.

nr. 1114/2002, în sensul că prin această sintagmă, se înțelege „perioada dintre data încorporării și data trecerii în rezervă sau data lăsării la vatră, după caz, cuprinsă în intervalul 14 ianuarie 1950 - 28 ianuarie 1961. În ceea ce îl privește pe intimatul-reclamant, din copia livretului său militar, depus ca probă la dosar, rezultă că perioada stagiului său militar, în accepțiunea legii invocate, este cea cuprinsă între 26 noiembrie 1949 (data încorporării) și 10 iulie 1951 (data lăsării la vatră). Prin urmare, chiar dacă, ulterior, în intervalul 22 iunie - 10 august 1953, intimatul-reclamant a prestat muncă în cadrul unui detașament aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, aceasta s-a făcut nu în timpul efectuării stagiului militar, cum a reținut în mod greșit instanța fondului, ci în cea a pregătirii militare în rezervă.

Având în vedere că pentru această din urmă perioadă, legea nu prevede acordarea drepturilor compensatorii și că acțiunea nu întrunește una dintre cerințele esențiale de admisibilitate prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată și, în fond, va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 186 din 28 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de R.C., ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.