ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5587/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată C.V. a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul comunal Mihalț, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba și Ministerul de Interne pentru a fi obligați pârâții să-i restituie bunurile specificate în cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare sau contravaloarea lor respectiv: 20.000 bucăți cărămizi arse, 2500 buc. țigle, 20 grinzi de 10 m lungime, 10 legături lațuri a 4 m lungime din brad, o mașină de semănat cu 19 guri, o mașină de secerat și legat grâu, marcă germană, tractor, batoză, 40 bucăți caferi. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâților să-i plătească suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că prin sentința penală nr. 848 din 19 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, rămasă definitivă, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani muncă silnică și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Ulterior, prin decizia nr. 811 din 4 martie 1999 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale menționate pe care a casat-o și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea pentru care fusese condamnat, înlăturând totodată și pedeapsa complementară a confiscării averii.

A mai precizat reclamantul că deși a depus diligențe pe lângă organele abilitate pentru a obține procesul-verbal de confiscare a averii acesta nu se afla în arhive și prin urmare proba pretențiilor sale se putea face numai cu martori. Prin sentința nr. 112 din 2 februarie 2000 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte acțiunea împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Alba și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.380.000 lei reprezentând c/val. bunurilor confiscate, respectiv 20.000 bucăți cărămizi, 2000 bucăți țiglă, 10 legături lațuri, 20 bucăți grinzi și 40 bucăți caferi. A respins capetele de cerere formulate împotriva pârâților Consiliul local al comunei Mihalț și Ministerul de Interne.

A respins capătul de cerere privind daunele morale. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 154/A din 31 octombrie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinței nr. 112 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Alba, secția civilă. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 1521 din 16 aprilie 2002 a admis recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 154/A din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului cu îndrumarea de a se stabili care erau „utilajele agricole” a căror restituire s-a cerut, caracteristicile acestor bunuri, faptul de a fi existat în proprietatea reclamantului și de a fi fost confiscate și valoarea lor.

De asemenea, în ceea ce privește daunele morale s-a conchis că instanța de trimitere, în măsura în care va aprecia că pentru determinarea cuantumului lor, având în vedere că reclamantul a fost condamnat pe nedrept la 7 ani de detenție, are nevoie și de alte probe putea să le administreze. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 328/A din 16 aprilie 2003 a admis apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 112 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Alba, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte numai sub aspectul soluționării capetelor de cerere privind daunele morale și c/val. uneltelor agricole și procedând la o nouă judecată a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Alba să plătească reclamantului suma de 573.166.573 lei reprezentând c/val. uneltelor agricole confiscate cât și 15.000.000 lei daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța a reținut că, pentru a dovedi componența averii confiscate reclamantul a făcut demersuri la diferite organe ale statului dar nu a putut obține o situație oficială, însă existența bunurilor a căror c/val. a pretins-o inclusiv a utilajelor agricole a probat-o cu depozițiile martorilor audiați în cauză. Prin expertiză respectivele utilaje au fost evaluate la 573.166.573 lei sumă ce se cuvenea reclamantului alături de cea de 10.380.000 lei acordată de instanța de fond și care reprezintă c/val. materialelor de construcții ca și daunele morale de 15.000.000 lei.

În contra acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba cât și reclamantul C.V. În recursul său, pârâtul a susținut în esență, că despăgubirile acordate reclamantului reprezentând c/val. utilajelor agricole ce se pretinde că au fost confiscate de la reclamant urmare condamnării pe nedrept, nu au fost fondate pe vreun înscris care să certifice acest aspect, în afara declarației fostului președinte al Comitetului provizoriu al comunei Mihalț care însă era insuficientă și oricum viza materialele de construcție pentru care ar fi primit și despăgubiri. Cu privire la daunele morale s-a susținut că acestea nu puteau fi acordate cât timp reclamantul a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. și prin urmare nu se încadra în dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Reclamantul C.V. a criticat decizia recurată pe motiv că daunele morale au fost subevaluate în raport cu suferințele fizice și psihice la care a fost supus pe perioada celor 7 ani de muncă silnică, a repercursiunilor condamnării pe plan familial și social, a valorilor morale lezate și gradul de lezare a acestor valori. În concluzie, reclamantul a solicitat acordarea sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale așa cum a cerut și în apel și în mod greșit nu i s-au acordat. Recursurile nu sunt fondate. Este necontestat în cauză și rezultă din probele dosarului că prin sentința nr. 848 din 19 octombrie 1949 Tribunalul Militar Sibiu l-a condamnat pe C.V.

la o pedeapsă rezultantă de 7 ani muncă silnică și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale și delictul de înlesnire a infracțiunilor contra liniștii publice. A fost arestat la 5 mai 1949 și a fost pus în libertate la 2 mai 1956 la expirarea pedepsei (nr. 1342/1999). Ulterior, prin decizia nr. 811 din 4 martie 1999 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a casat sentința menționată și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor imputate și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii acestuia (dos nr. 1342/1999). În acord cu disp. art. 504 C. proc. pen. și Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998 reclamantul a solicitat restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate sau c/val.

lor și daune morale de 20.000.000 lei. Cu adeverința nr. 230 din 1 noiembrie 1999 Direcția Arhivelor Naționale a județului Alba a comunicat reclamantului că la solicitarea de a i se transmite o copie de pe procesul verbal de confiscare a averii sale, și procedându-se la cercetarea arhivei primăriei Mihalț s-a constatat că nu exista respectivul document (dos. nr. 1342/1999). În aceste condiții, nu se poate reproșa reclamantului că nu a produs procesul verbal de preluare a bunurilor confiscate, cu atât mai mult cu cât la data condamnării sale când i-a și fost aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, reclamantul se afla în detenție. Astfel fiind, corect a reținut instanța de apel raportat și la conținutul declarației martorilor audiați în cauză că reclamantul și-a dovedit pretențiile și prin urmare critica formulată de Ministerul Finanțelor Publice pe acest aspect este nefondată.

Nefondată apare și critica potrivit căreia reclamantul nu ar fi îndrituit la daune morale întrucât a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și prin urmare nu intra sub incidența art. 504 C. proc. pen. care dă dreptul la despăgubiri exclusiv celor achitați în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. În adevăr, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 45/1998 a statuat că textul art. 504 C. proc. pen. este constituțional numai în măsura în care include toate temeiurile de achitare prev. de art. 10 C. proc. pen. Din această perspectivă C.V. era îndrituit a pretinde și primi daune morale. În ceea ce privește recursul reclamantului prin care se susține în esență că daunele morale au fost subevaluate, este de subliniat faptul că, prin acțiune, acesta a solicitat suma de 20.000.000 lei cu acest titlu.

Abia cu ocazia rejudecării apelului după casare, reclamantul a cerut suma de 100.000.000 lei ca daune morale (dos. nr. 4614/2002). Or, potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., în apel nu se pot face alte cereri noi. Se pot cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, determinarea cuantumului daunelor morale constituie un atribut exclusiv al instanței de judecată și deși implică un grad de subiectivism, la fixarea lor s-a pornit de la solicitarea reclamantului din acțiune, 20.000.000 lei, urmându-se criterii de evaluare cum ar fi vătămarea produsă prin condamnarea sa pe nedrept, suferințele fizice și psihice suportate de acesta în detenție și ulterior, natura valorilor lezate, iar suma acordată de 15.000.000 lei se apropie de cea pretinsă de reclamant prin acțiune.

Astfel fiind și recursul reclamantului apare neîntemeiat și urmează a fi respins ca și recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamantul C.V. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 328 A din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2004.