ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5587/2004

HOTĂRÂRE
13.10.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5587/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea precizată C.V. a

chemat în judecată Statul Român prin Consiliul comunal Mihalț, Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba și Ministerul de Interne pentru a fi

obligați pârâții să-i restituie bunurile specificate în cererea de chemare în

judecată și precizările ulterioare sau contravaloarea lor respectiv: 20.000

bucăți cărămizi arse, 2500 buc. țigle, 20 grinzi de 10 m lungime, 10 legături

lațuri a 4 m lungime din brad, o mașină de semănat cu 19 guri, o mașină de

secerat și legat grâu, marcă germană, tractor, batoză, 40 bucăți caferi. De

asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâților să-i plătească suma de

20.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a

învederat că prin sentința penală nr. 848 din 19 octombrie 1949 a Tribunalului

Militar Sibiu, rămasă definitivă, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de

7 ani muncă silnică și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra

ordinii sociale. Ulterior, prin decizia nr. 811 din 4 martie 1999 Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale menționate pe care a casat-o și în baza art. 11 pct.

2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea

pentru care fusese condamnat, înlăturând totodată și pedeapsa complementară a

confiscării averii.

A mai precizat reclamantul că deși a

depus diligențe pe lângă organele abilitate pentru a obține procesul-verbal de

confiscare a averii acesta nu se afla în arhive și prin urmare proba

pretențiilor sale se putea face numai cu martori.

Prin sentința nr. 112 din 2

februarie 2000 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte acțiunea

împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Alba și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.380.000 lei

reprezentând c/val. bunurilor confiscate, respectiv 20.000 bucăți cărămizi,

2000 bucăți țiglă, 10 legături lațuri, 20 bucăți grinzi și 40 bucăți caferi. A

respins capetele de cerere formulate împotriva pârâților Consiliul local al

comunei Mihalț și Ministerul de Interne.

A respins capătul de cerere privind

daunele morale.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 154/A din 31 octombrie 2000 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinței nr. 112 din 2 februarie

2000 a Tribunalului Alba, secția civilă.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 1521 din 16 aprilie 2002 a admis recursul declarat de

reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 154/A din 31 octombrie 2000 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă, și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru

rejudecarea apelului cu îndrumarea de a se stabili care erau „utilajele

agricole” a căror restituire s-a cerut, caracteristicile acestor bunuri, faptul

de a fi existat în proprietatea reclamantului și de a fi fost confiscate și

valoarea lor. De asemenea, în ceea ce privește daunele morale s-a conchis că

instanța de trimitere, în măsura în care va aprecia că pentru determinarea

cuantumului lor, având în vedere că reclamantul a fost condamnat pe nedrept la

7 ani de detenție, are nevoie și de alte probe putea să le administreze.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 328/A din 16 aprilie 2003 a admis apelul reclamantului

împotriva sentinței nr. 112 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Alba, secția

civilă, pe care a schimbat-o în parte numai sub aspectul soluționării capetelor

de cerere privind daunele morale și c/val. uneltelor agricole și procedând la o

nouă judecată a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Alba să plătească reclamantului suma de 573.166.573 lei

reprezentând c/val. uneltelor agricole confiscate cât și 15.000.000 lei daune

morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța a reținut că, pentru a

dovedi componența averii confiscate reclamantul a făcut demersuri la diferite

organe ale statului dar nu a putut obține o situație oficială, însă existența

bunurilor a căror c/val. a pretins-o inclusiv a utilajelor agricole a probat-o

cu depozițiile martorilor audiați în cauză. Prin expertiză respectivele utilaje

au fost evaluate la 573.166.573 lei sumă ce se cuvenea reclamantului alături de

cea de 10.380.000 lei acordată de instanța de fond și care reprezintă c/val.

materialelor de construcții ca și daunele morale de 15.000.000 lei.

În contra acestei decizii au

declarat recurs atât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba

cât și reclamantul C.V.

În recursul său, pârâtul a susținut

în esență, că despăgubirile acordate reclamantului reprezentând c/val.

utilajelor agricole ce se pretinde că au fost confiscate de la reclamant urmare

condamnării pe nedrept, nu au fost fondate pe vreun înscris care să certifice

acest aspect, în afara declarației fostului președinte al Comitetului

provizoriu al comunei Mihalț care însă era insuficientă și oricum viza

materialele de construcție pentru care ar fi primit și despăgubiri.

Cu privire la daunele morale s-a

susținut că acestea nu puteau fi acordate cât timp reclamantul a fost achitat

în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și prin urmare nu se încadra în

dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Reclamantul C.V. a criticat decizia

recurată pe motiv că daunele morale au fost subevaluate în raport cu

suferințele fizice și psihice la care a fost supus pe perioada celor 7 ani de

muncă silnică, a repercursiunilor condamnării pe plan familial și social, a

valorilor morale lezate și gradul de lezare a acestor valori. În concluzie,

reclamantul a solicitat acordarea sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune

morale așa cum a cerut și în apel și în mod greșit nu i s-au acordat.

Recursurile nu sunt fondate.

Este necontestat în cauză și rezultă

din probele dosarului că prin sentința nr. 848 din 19 octombrie 1949 Tribunalul

Militar Sibiu l-a condamnat pe C.V. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani muncă

silnică și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale

și delictul de înlesnire a infracțiunilor contra liniștii publice. A fost

arestat la 5 mai 1949 și a fost pus în libertate la 2 mai 1956 la expirarea

pedepsei (nr. 1342/1999).

Ulterior, prin decizia nr. 811 din 4

martie 1999 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a casat sentința

menționată și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen. l-a achitat pe C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor imputate și a

înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii acestuia (dos nr. 1342/1999).

În acord cu disp. art. 504 C. proc. pen.

și Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998 reclamantul a

solicitat restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate sau c/val. lor și daune

morale de 20.000.000 lei.

Cu adeverința nr. 230 din 1

noiembrie 1999 Direcția Arhivelor Naționale a județului Alba a comunicat

reclamantului că la solicitarea de a i se transmite o copie de pe procesul

verbal de confiscare a averii sale, și procedându-se la cercetarea arhivei

primăriei Mihalț s-a constatat că nu exista respectivul document (dos. nr.

1342/1999).

În aceste condiții, nu se poate

reproșa reclamantului că nu a produs procesul verbal de preluare a bunurilor

confiscate, cu atât mai mult cu cât la data condamnării sale când i-a și fost

aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, reclamantul se afla în

detenție. Astfel fiind, corect a reținut instanța de apel raportat și la

conținutul declarației martorilor audiați în cauză că reclamantul și-a dovedit

pretențiile și prin urmare critica formulată de Ministerul Finanțelor Publice

pe acest aspect este nefondată.

Nefondată apare și critica potrivit

căreia reclamantul nu ar fi îndrituit la daune morale întrucât a fost achitat

în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și prin urmare nu intra sub incidența

art. 504 C. proc. pen. care dă dreptul la despăgubiri exclusiv celor achitați

în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. În adevăr, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 45/1998 a statuat că textul art. 504 C. proc.

pen. este constituțional numai în măsura în care include toate temeiurile de

achitare prev. de art. 10 C. proc. pen. Din această perspectivă C.V. era

îndrituit a pretinde și primi daune morale.

În ceea ce privește recursul

reclamantului prin care se susține în esență că daunele morale au fost

subevaluate, este de subliniat faptul că, prin acțiune, acesta a solicitat suma

de 20.000.000 lei cu acest titlu.

Abia cu ocazia rejudecării apelului

după casare, reclamantul a cerut suma de 100.000.000 lei ca daune morale (dos.

nr. 4614/2002).

Or, potrivit art. 294 alin. (2) C.

proc. civ., în apel nu se pot face alte cereri noi. Se pot cere însă dobânzi,

rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea

hotărârii primei instanțe, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, determinarea

cuantumului daunelor morale constituie un atribut exclusiv al instanței de

judecată și deși implică un grad de subiectivism, la fixarea lor s-a pornit de

la solicitarea reclamantului din acțiune, 20.000.000 lei, urmându-se criterii

de evaluare cum ar fi vătămarea produsă prin condamnarea sa pe nedrept,

suferințele fizice și psihice suportate de acesta în detenție și ulterior,

natura valorilor lezate, iar suma acordată de 15.000.000 lei se apropie de cea

pretinsă de reclamant prin acțiune.

Astfel fiind și recursul

reclamantului apare neîntemeiat și urmează a fi respins ca și recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge recursurile declarate de

reclamantul C.V. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei

nr. 328 A din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie

2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3883/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 18 aprilie 2006 reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finan
ÎCCJ 2003-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3982/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2650 din 7 august 1950, Tribunalul Mehedinți l-a condamnat pe inculpatul P.A. la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăz
ÎCCJ 2012-04-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 22 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Alba sub Dosar nr. 5930/107/2009, reclamantul G.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin
ÎCCJ 2011-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4823/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 210/S a Tribunalului Brașov, a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finan
ÎCCJ 2011-07-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4691/2012
Caraș-Severin a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului S.T. suma de 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; a respins cel
Sursă