ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

22 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Alba sub Dosar nr. 5930/107/2009,

reclamantul G.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice:

- să se constate că a

suferit suplicii inimaginabile ca urmare a condamnării politice în perioada 11

martie 1949 - 11 mai 1945;

- să se constate că

urmare pronunțării sentinței penale nr. 842 din 14 octombrie 1949 a fost condamnat cu acordarea circumstanțelor atenuante la 5 ani temniță grea și confiscarea

averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, aplicându-se art. 209 pct.

III C. pen. comb. cu art. 157 C. pen. și Legii nr. 212/1948 și fără acordarea

de circumstanțe atenuante a fost condamnat la 5 ani muncă silnică pentru crima

de nedenunțarea uneltirii contra orânduirii sociale aplicându-se art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 16/1949 combinat cu art. 209 din C. pen. și că potrivit art. 101 C.

pen. a executat pedeapsa cea mai grea;

- să se constate că

atât reclamantul cât și familia au suferit și măsuri administrative de urmărire

informativă;

- obligarea pârâtului

la daune morale în cuantum de 1.000.000 euro și la plata cuantumului salariului

de care a fost privat pe perioada după eliberare, cât nu s-a putut angaja, sumă

actualizată cu indicele de inflație.

În drept reclamantul

s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr.

1242/2010 Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamantul

a suferit o condamnare politică de drept în perioada 11 martie 1949 - 11 mai 1954, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de urmărire informativă a

reclamantului în perioada 1949 - 1989 și a obligat pârâtul la plata sumei de

200.000 lei, daune  morale, în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost arestat în

11 martie 1949 și ridicat de la domiciliu în prezența părinților de către

organele fostei securități și apoi condamnat și deținut politic începând cu 11

martie 1949 până în 11 mai 1954, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și

pedepsită de art. 209 pct. III C. pen. vechi, combinat cu art. 157 din C. pen. și

cu Legea nr. 212/1948 și art. 4 alin (2) din Legea nr. 16/1949 combinat cu art.

209 C. pen.

S-a reținut că

potrivit art. 1 alin. (1) și (2) lit. a), d), și g) din Legea nr. 221/2009

această condamnare constituie o condamnare cu caracter politic de drept.

S-a reținut că, față

de prevederile art. 3 și 4 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr.

221/2009, măsura urmăririi informative și celelalte măsuri administrative luate

împotriva reclamantului în perioada 1949 - 1989 au caracter politic.

S-a apreciat ca

dovedit prejudiciul moral suferit de reclamant, astfel că, reținând incidența art.

5 din Legea nr. 221/2009 și a art. 504 C. proc. pen. și având în vedere cuantumul

indemnizației primite în baza Decretului nr. 118/1990, s-a stabilit în sarcina

pârâtului obligația de plată a sumei de 200.000 lei, daune morale.

În ceea ce privește

diferența de salariu nerealizat, prima instanță a apreciat că nu s-a făcut

proba salariului primit anterior arestării și condamnării, ci doar a aceluia de

după condamnare, prin urmare nu se poate stabili această diferență.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul, pârâtul și Ministerul Public.

Prin apelul formulat,

reclamantul a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, în sensul acordării de

despăgubiri morale în cuantumul cerut prin acțiune, susținând în esență că

despăgubirile stabilite de prima instanță sunt derizorii în raport cu

suferințele pricinuite prin condamnarea și măsurile administrative luate față

de el, dar și în raport cu alte situații similare când instanțele au acordat

daune morale în cuantum mult mai mare.

Apelantul pârât

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Alba a solicitat

schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii daunelor morale în

cuantum de până la 10.000 euro, susținând că valoarea daunelor acordate în

temeiul Legii nr. 221/2009 a fost plafonată prin O.U.G. nr. 62/2010 care

prevede expres că se aplică și proceselor în care nu s-a pronunțat o hotărâre

definitivă, cum e cazul în speță.

Apelantul Ministerul

Public a solicitat de asemenea schimbarea hotărârii atacate în sensul reducerii

cuantumului daunelor morale stabilite de prima instanță, susținând că se impune

aplicarea O.U.G. nr. 62/2010 care stabilește limitele daunelor morale ce pot fi

acordate. S-a mai susținut că despăgubirile acordate de instanță sunt

nejustificat de mari. Aceste despăgubiri ar trebui să constituie o satisfacție

rezonabilă și nu o îmbogățire fără justă cauză, cu atât mai mult cu cât

reclamantul beneficiază de indemnizație în baza Decretului nr. 118/1990. Cu

ocazia dezbaterii apelurilor părților, reprezentantul Ministerului Public a

solicitat ca instanța să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale prin

care s-au declarat neconstituționale art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 și art.

5 alin. (1) lit. a) teza a I-a din Legea nr. 221/2009.

Prin decizia nr. 77

din 4 martie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelurile

pârâtului și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a

schimbat în parte sentința în sensul că a respins capătul de cerere privind

acordarea de daune morale, a menținut restul dispozițiilor sentinței, a respins

apelul reclamantului.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că daunele morale la care reclamantul

susține că este îndreptățit, sunt reglementate de art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, cuantumul lor fiind plafonat prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr.

62/2010.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1354/2010, dispozițiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010

au fost declarate neconstituționale.

De

asemenea, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a I-a din Legea nr. 221/2009,

referitoare la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare au fost constatate neconstituționale prin deciziile nr. 1358/2010 și

nr. 1360/2010 pronunțate de Curtea Constituțională, care a reținut că acordarea

de despăgubiri pentru daunele morale suferite în perioada comunistă, astfel cum

a fost reglementată prin art. 5 alin (1) lit. a) teza I-a din Legea nr. 221/2009

este contrară prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Instanța

de contencios constituțional a reținut în considerentele Deciziei nr. 1358/2010

că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele

persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin

moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor.

S-a

apreciat astfel că nu poate exista decât o obligație

„morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada

comunistă.

Cum

în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele

persecutate din motive politice în perioada comunistă, există două norme

juridice (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009), care au aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume

de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu

începere de la 6 martie 1945, Curtea Constituțională a concluzionat că

intervenția legiuitorului prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect

(Decretul-lege nr. 118/1990), aduce atingere valorii supreme de

dreptate,

una

dintre valorile esențiale ale statului de drept.

În

conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României,

dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, nu se pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituție. Deciziile Curții Constituționale

sunt general obligatorii de la data publicării, conform art. 147 alin. (4) din

Constituție.

Întrucât

cele 45 de zile de la publicarea celor două decizii ale Curții Constituționale

au trecut și nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I și-a încetat efectele juridice.

Prin

urmare, nu se mai pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic în temeiul

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza a I-a din Legea nr. 221/2009.

S-a reținut că prin

aplicarea dispozițiilor art. 504 C. proc. civ. instanța de fond a încălcat

principiul disponibilității, principiul contradictorialității și al dreptului

la apărare, deoarece reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe aceste

dispoziții.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul.

Reclamantul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În criticile

dezvoltate a susținut că:

- a promovat acțiunea

când dispozițiile Legii nr. 221/2009 erau în vigoare, iar deciziile Curții

Constituționale nr. 1354 și 1358/2010 nu pot produce efecte retroactiv, sens în

care a invocat dispoziții ale tratatelor internaționale, ale Constituției și

dispozițiile art. 3 C. civ.

- a fost încălcat

principiul neretroactivității legii consacrat în art. 15 alin. (2) din

Constituție;

- la data

introducerii acțiunii s-a născut un drept la acțiune al reclamantului pentru a

solicita despăgubiri neplafonate, iar Decretul-lege nr. 118/1990 nu prevede

despăgubiri pentru prejudiciile morale

- a fost încălcat

dreptul la o judecată corectă, legiuitorul nu poate restrânge posibilitatea de

a exercita un drept general, formal, conferit individului, iar potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, care consacră preeminența

Convenției (principiul egalității armelor, accesul liber la justiție) se pot

acorda daune morale.

Pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice - D.G.F.P. Alba nu a încadrat motivele de recurs potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., dar, din analiza criticilor rezultă

incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că atâta timp cât

legiuitorul a încadrat condamnările strict enumerate la art. 1 ca având de

drept caracter politic, iar reclamantul a suferit o astfel de condamnare,

precum și măsuri administrative cu caracter politic, cele două instanțe de

judecată în mod greșit au coroborat dispozițiile art. 1 cu ale art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009, care se referă la alte fapte decât cele de la de la art.

1.

Recursurile vor fi

respinse pentru următoarele considerente.

Sub aspectul

criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor

fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost

declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Această problemă de

drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că  D

ecizia Curții

Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul

declarat neconstituțional

nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de

daune morale.

Cu privire la

efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în

curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a

acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul

legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru

argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în

interesul legii.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective.

Nu se poate spune

deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității

articolului citat.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate

pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara

unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul G.T. și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba

Iulia împotriva Deciziei nr. 77 din 4 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.