ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2205/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16

din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul N.G. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen., la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C.

pen. și un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen.

Conform art. 71 C. pen.,

i-au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii, prevăzute de art. 64 C.

pen.

În baza art. 254 alin. (3)

C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei primită drept sultă.

S-a dispus anularea

înscrisurilor falsificate.

Inculpatul a fost obligat la

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, inculpatul

N.G., lucrează în calitate de mecanic șef de echipă la SC I.C.S.T. SA Buzău,

fiind atestat din data de 8 iulie 1999, de către Registrul Auto Român, să

execute inspecții tehnice pentru clasa a doua de vehicole rutiere, autoturisme.

Inculpatul la societatea la

care lucra, printre atribuțiunile de serviciu pe care le avea, efectua și

inspecția tehnică pentru vehicolele din clasa a doua.

În vara anului 2000, în timp

ce se deplasa spre municipiul Slobozia, pe raza localității Manasia, inculpatul

a rămas în pană cu autovehicolul și fiind nevoit să caute un servis a fost

îndrumat la atelierul auto al numitului N.I., din localitatea respectivă. După

ce i-a fost remediată defecțiunea la autovehicol, inculpatul i-a făcut cunoscut

lui N.I., faptul că este mecanic la SC I.C.S.T. SA Buzău, că poate efectua

revizii tehnice la autovehicole și pe viitor, dacă are nevoie, poate apela la

el.

În acest sens, inculpatul

i-a lăsat numărul de telefon, după care și-a continuat drumul spre Slobozia.

În primăvara anului 2001,

N.I., proprietarul servisului din localitatea Manasia, a fost căutat la

domiciliu de B.N.C., care l-a întrebat dacă îl poate ajuta să facă inspecția

tehnică la autoturismul unchiului său, M.E.

Astfel, N.I. a luat legătura

telefonic cu inculpatul și l-a întrebat dacă poate face inspecția tehnică unui

autovehicol, fără ca deținătorul să prezinte autoturismul la verificare.

Inculpatul a fost de acord și i-a spus să-i aducă certificatul de înmatriculare

și suma de 300.000 lei, pentru a efectua acest serviciu.

După ce N.I. i-a dat suma

cerută și certificatul de înmatriculare, inculpatul a modificat anexa la

certificatul de înmatriculare a autovehicolului, așa încât, la rubrica „Data

următoare a inspecției tehnice” a consemnat data de 14 decembrie 2001, iar la

rubrica „Stația și număr din registru” a consemnat numărul 031791, iar la

rubrica „Semnătura și ștampila” a aplicat o ștampilă și semnătura sa.

La data de 21 septembrie

2001, în timp ce se deplasa cu autovehicolul pe raza localității Scutelnici,

organele de poliție l-au oprit pe numitul M.E. pentru control, ocazie cu care

lucrătorul de poliție a constatat că pe anexa la certificatul de înmatriculare

era consemnată data următoarei inspecții tehnice la 14 decembrie 2001, în loc

de 14 decembrie 2002, cum era corect.

În aceste condiții, organele

de poliție au reținut anexa la certificatul de înmatriculare și au solicitat

martorului M.E. să aducă o dovadă de unde a efectuat inspecția tehnică.

S-a luat legătura cu N.G.,

care a eliberat o adeverință din care rezultă că autoturismul a efectuat

inspecția tehnică la stația societății I.C.T. SRL Buzău, făcând o semnătură

imaginară și trecând în mod fictiv numărul 248 din 13 decembrie 2001.

Organele de poliție s-au

sesizat de falsul efectuat și s-au demarat cercetările împotriva inculpatului

N.G., pentru infracțiunile de luare de mită, fals material în înscrisuri

oficiale și falsul în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art.

254 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.

Inculpatul N.G. a declarat

apel împotriva sentinței fără însă a arăta în cererea scrisă, motivele de

nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 182 din 9 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Decizia a fost atacată cu

recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia penală nr. 991

din 19 februarie 2004 a fost admis, a fost casată decizia Curții de Apel

Ploiești și s-a trimis cauza, spre rejudecare la această instanță, spre

rejudecarea apelului.

Din considerentele deciziei

Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că, în urma examinării lucrărilor

dosarului, la termenul din 9 aprilie 2003, inculpatul a lipsit, și deși, după

terminarea dezbaterii de fond a cauzei, s-a luat act de primirea adeverinței

nr. 11124/2003 a Spitalului de Psihiatrie Sapoca, jud. Buzău, care atesta

internarea apelantului și imposibilitatea lui de prezentare, instanța de apel,

în loc să repună cauza pe rol și să acorde un termen pentru a-i da

posibilitatea acestuia să se prezintă și să-și susțină motivele de apel, a

judecat cauza, respingând apelul, ca nefondat.

În rejudecarea apelului,

inculpatul critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică,

susținând că, în mod greșit, a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., deoarece, suma de 300.000 lei,

primită pentru atestarea inspecției tehnice a autovehicolului nu a folosit-o în

interes personal, ci a vărsat-o la caseria unității, fapt pentru care cere

achitarea sa.

De asemenea, pentru

celelalte infracțiuni, se arată că acestea prezintă un grad redus de pericol

social, situație față de care solicită reținerea de circumstanțe atenuante

personale și reducerea pedepselor.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia penală nr. 330 din 21 iulie 2004, a admis recursul inculpatului

N.G., a desființat în parte sentința nr. 16 din 28 ianuarie 2003, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc.

pen., combinat cu art. 91 C. pen., l-a achitat pentru infracțiunile prevăzute

de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.,

toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și i-a aplicat sancțiunea

administrativă de 5.000.000 lei amendă.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat, s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a solicitat

menținerea sentinței penale nr. 16/2003 a Tribunalului Buzău.

Recursul este nefondat.

Conform art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni. Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că

„la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul

și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce,

precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Din verificarea hotărârii

atacate rezultă că situația de fapt a fost corect reținută, probele

administrate dovedind că inculpatul a făcut inspecția tehnică a autoturismului

aparținând numitului M.E., fără ca acest vehicul să fie prezentat la unitatea

de servis, primind pentru aceasta suma de 300.000 lei.

Totodată, se constată că, în

mod corect, instanța de apel a considerat că faptele, așa cum au fost

săvârșite, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni fiind

îndeplinite cerințele prevăzute de articolul sus-menționat.

Curtea consideră că, deși

prin faptele imputate, inculpatul a adus o anumită atingere valorilor indicate

în art. 1 C. pen., această atingere fiind, însă, redusă, neprezentând prin

conținutul lor concret, importanța cerută de lege, ceea ce face să se aprecieze

că acestea nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni.

În raport de cele arătate,

nedovedindu-se că hotărârea atacată ar fi contrară legii sau că prin ea s-ar fi

făcut o greșită aplicare a acesteia, cum s-a pretins prin recurs, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta va fi respins, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

împotriva deciziei penale nr. 330 din 21 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești,

privind pe inculpatul N.G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 martie 2005.