ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2205/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul N.G. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. și un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Conform art. 71 C. pen., i-au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii, prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei primită drept sultă. S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate. Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, inculpatul N.G., lucrează în calitate de mecanic șef de echipă la SC I.C.S.T. SA Buzău, fiind atestat din data de 8 iulie 1999, de către Registrul Auto Român, să execute inspecții tehnice pentru clasa a doua de vehicole rutiere, autoturisme. Inculpatul la societatea la care lucra, printre atribuțiunile de serviciu pe care le avea, efectua și inspecția tehnică pentru vehicolele din clasa a doua.

În vara anului 2000, în timp ce se deplasa spre municipiul Slobozia, pe raza localității Manasia, inculpatul a rămas în pană cu autovehicolul și fiind nevoit să caute un servis a fost îndrumat la atelierul auto al numitului N.I., din localitatea respectivă. După ce i-a fost remediată defecțiunea la autovehicol, inculpatul i-a făcut cunoscut lui N.I., faptul că este mecanic la SC I.C.S.T. SA Buzău, că poate efectua revizii tehnice la autovehicole și pe viitor, dacă are nevoie, poate apela la el. În acest sens, inculpatul i-a lăsat numărul de telefon, după care și-a continuat drumul spre Slobozia. În primăvara anului 2001, N.I., proprietarul servisului din localitatea Manasia, a fost căutat la domiciliu de B.N.C., care l-a întrebat dacă îl poate ajuta să facă inspecția tehnică la autoturismul unchiului său, M.E.

Astfel, N.I. a luat legătura telefonic cu inculpatul și l-a întrebat dacă poate face inspecția tehnică unui autovehicol, fără ca deținătorul să prezinte autoturismul la verificare. Inculpatul a fost de acord și i-a spus să-i aducă certificatul de înmatriculare și suma de 300.000 lei, pentru a efectua acest serviciu. După ce N.I. i-a dat suma cerută și certificatul de înmatriculare, inculpatul a modificat anexa la certificatul de înmatriculare a autovehicolului, așa încât, la rubrica „Data următoare a inspecției tehnice” a consemnat data de 14 decembrie 2001, iar la rubrica „Stația și număr din registru” a consemnat numărul 031791, iar la rubrica „Semnătura și ștampila” a aplicat o ștampilă și semnătura sa.

La data de 21 septembrie 2001, în timp ce se deplasa cu autovehicolul pe raza localității Scutelnici, organele de poliție l-au oprit pe numitul M.E. pentru control, ocazie cu care lucrătorul de poliție a constatat că pe anexa la certificatul de înmatriculare era consemnată data următoarei inspecții tehnice la 14 decembrie 2001, în loc de 14 decembrie 2002, cum era corect. În aceste condiții, organele de poliție au reținut anexa la certificatul de înmatriculare și au solicitat martorului M.E. să aducă o dovadă de unde a efectuat inspecția tehnică. S-a luat legătura cu N.G., care a eliberat o adeverință din care rezultă că autoturismul a efectuat inspecția tehnică la stația societății I.C.T.

SRL Buzău, făcând o semnătură imaginară și trecând în mod fictiv numărul 248 din 13 decembrie 2001. Organele de poliție s-au sesizat de falsul efectuat și s-au demarat cercetările împotriva inculpatului N.G., pentru infracțiunile de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale și falsul în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. Inculpatul N.G. a declarat apel împotriva sentinței fără însă a arăta în cererea scrisă, motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 182 din 9 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Decizia a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia penală nr. 991 din 19 februarie 2004 a fost admis, a fost casată decizia Curții de Apel Ploiești și s-a trimis cauza, spre rejudecare la această instanță, spre rejudecarea apelului.

Din considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că, în urma examinării lucrărilor dosarului, la termenul din 9 aprilie 2003, inculpatul a lipsit, și deși, după terminarea dezbaterii de fond a cauzei, s-a luat act de primirea adeverinței nr. 11124/2003 a Spitalului de Psihiatrie Sapoca, jud. Buzău, care atesta internarea apelantului și imposibilitatea lui de prezentare, instanța de apel, în loc să repună cauza pe rol și să acorde un termen pentru a-i da posibilitatea acestuia să se prezintă și să-și susțină motivele de apel, a judecat cauza, respingând apelul, ca nefondat.

În rejudecarea apelului, inculpatul critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că, în mod greșit, a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., deoarece, suma de 300.000 lei, primită pentru atestarea inspecției tehnice a autovehicolului nu a folosit-o în interes personal, ci a vărsat-o la caseria unității, fapt pentru care cere achitarea sa. De asemenea, pentru celelalte infracțiuni, se arată că acestea prezintă un grad redus de pericol social, situație față de care solicită reținerea de circumstanțe atenuante personale și reducerea pedepselor. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 330 din 21 iulie 2004, a admis recursul inculpatului N.G., a desființat în parte sentința nr. 16 din 28 ianuarie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., combinat cu art. 91 C. pen., l-a achitat pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și i-a aplicat sancțiunea administrativă de 5.000.000 lei amendă. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Cheltuielile judiciare avansate de stat, s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a solicitat menținerea sentinței penale nr. 16/2003 a Tribunalului Buzău. Recursul este nefondat. Conform art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Din verificarea hotărârii atacate rezultă că situația de fapt a fost corect reținută, probele administrate dovedind că inculpatul a făcut inspecția tehnică a autoturismului aparținând numitului M.E., fără ca acest vehicul să fie prezentat la unitatea de servis, primind pentru aceasta suma de 300.000 lei. Totodată, se constată că, în mod corect, instanța de apel a considerat că faptele, așa cum au fost săvârșite, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni fiind îndeplinite cerințele prevăzute de articolul sus-menționat.

Curtea consideră că, deși prin faptele imputate, inculpatul a adus o anumită atingere valorilor indicate în art. 1 C. pen., această atingere fiind, însă, redusă, neprezentând prin conținutul lor concret, importanța cerută de lege, ceea ce face să se aprecieze că acestea nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni. În raport de cele arătate, nedovedindu-se că hotărârea atacată ar fi contrară legii sau că prin ea s-ar fi făcut o greșită aplicare a acesteia, cum s-a pretins prin recurs, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta va fi respins, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 330 din 21 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.G. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2005.