Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1599/2005

HOTĂRÂRE
11.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1599/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Mureș, la data de 5 ianuarie 2004, reclamantul D.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 8423 din 1 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pe perioada stagiului militar a fost folosit ca mână de lucru și a fost lăsat la vatră, ca persoană „neinstruit”, din punct de vedere militar. Prin sentința civilă nr. 54 din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea introdusă de reclamantul D.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș.

A dispus anularea hotărârii nr. 8423 din 1 septembrie 2003 și obligarea pârâtei, la emiterea unei noi hotărâri care să constate că în perioada 16 noiembrie 1961 - 1 octombrie 1963, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 al Legii nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile specifice, conform dispozițiilor art. 2, 4 și 5 ale Legii nr. 309/2002, începând cu 1 august 2002. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că livretul militar atestă faptul că D.F. a executat serviciul militar, ca mână de lucru, la U.M. 01950 și U.M. 2374 București, în perioada 16 noiembrie 1961 - 1 octombrie 1963. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Mureș, care a motivat, în esență, că perioada efectuată în unități militare, nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002, întrucât unitățile militare făceau parte din Ministerul Forțelor Armate, și nicidecum din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este întemeiat. Art. 1 din Legea nr. 309/2002 prevede că „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”. Astfel, perioada efectuată în unitățile militare nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002, întrucât unitățile militare făceau parte din Ministerul Forțelor Armate, și nicidecum din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, la o unitate militară, și nu la un detașament de muncă.

Mai mult de atât, instanța de fond a acordat reclamantului, drepturi pentru perioada 1961 - 1963, perioadă care excede prevederilor Legii nr. 309/2002, respectiv anii 1950 - 1961. Față de considerentele mai sus expuse, recursul de față urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și în fond, a respingerii acțiunii formulate de D.F., ca neîntemeiată.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș, împotriva sentinței civile nr. 54 din 23 februarie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de D.F., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 831 din 25 iunie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul C.T
ÎCCJ 2004-04-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 334 din 22 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclama
ÎCCJ 2004-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2294/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 iunie 2003, reclamantul B.I. a solicitat modificarea hotărârii nr. 2599 din 12 mai 2003 a Casei Județene de Pensi
ÎCCJ 2004-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 406 din 30 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de T.M., a
ÎCCJ 2003-09-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7251/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 1960 din 20 martie 2003, Casa Județeană de Pensii Mureș a respins cererea privind stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/200
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă