ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2005

Asupra contestației în anulare și cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 90 din 14 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița al Curții de Conturi a admis în parte actul de sesizare întocmit de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Dâmbovița și a obligat pe T.E. și Z.T., la despăgubiri civile, în cuantumul dobânzii de 36,4% asupra plăților nelegale efectuate la Sanatoriul TBC Moroieni, de 42.381.845 lei, la care această instituție a fost obligată către bugetul de stat.

Împotriva sentinței au formulat recursuri jurisdicționale, Z.T. și T.E., recursuri care au fost respinse de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 55 din 7 februarie 2002.

Și împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, T.E. și Z.T., pe motive că decizia conține o eroare, menționându-se greșit absența recurenților și a reprezentantului Sanatoriului TBC Moroieni.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1048 din 18 martie 2003, a respins recursurile, ca nefondate, cu motivarea că părțile au fost legal citate la Curtea de Conturi, culpa pentru neprezentare la termen, aparținându-le recurenților în exclusivitate.

S-a mai reținut, în ceea ce privește fondul cauzei, că T.E., contabil-șef și Z.T., fost contabil-șef la Sanatoriul TBC Moroieni, au fost obligați de către această unitate, la plata unor sume reprezentând plăți nelegale făcute de sanatoriu, către executanții unor lucrări și a dobânzilor aferente. Cât despre răspunderea fostului director al spitalului, C.M., pe care recurenții au susținut că instanța nu a avut-o în vedere, Curtea a precizat că acesta a decedat, în mod legal fiind introdusă în cauză moștenitoarea acestuia, C.N.

La data de 27 mai 2003, T.E. și Z.T. au formulat contestație în anulare și cerere de revizuire a deciziei nr. 1048 din 18 martie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Prin contestația în anulare, în temeiul prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatorii-revizuenți au susținut că procedura de citare a pârâților la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, nu a fost îndeplinită, întrucât sentința s-a pronunțat la 14 noiembrie, deși termenul de judecată a fost fixat la data de 21 noiembrie 2001. S-a mai arătat că prin sentința Colegiului jurisdicțional Dâmbovița au fost obligați să achite încă o dată sumele în cauză, deși chiar în dispozitiv se recunoaște că au achitat sumele.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2, 5, 7 și 8 C. proc. civ. și ale art. 78 pct. a din Legea nr. 94/1992, susținându-se că prin sentința nr. 90/2001 s-a acordat o sumă mai mare decât s-a cerut, fiind obligați să achite de două ori aceeași sumă;

- nu s-a ținut cont de sentința nr. 374 din 30 aprilie 1998, a Tribunalul Dâmbovița și decizia nr. 569 din 18 septembrie 1998, a Curții de Apel Ploiești;

- au fost împiedicați să se înfățișeze la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, nefiind legal citați.

Contestația în anulare este nefondată,

Este adevărat că, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, condiția impusă de teza a doua a acestui text, fiind ca aceste motive să nu fi putut fi inovate pe calea apelului sau recursului.

În speță, se constată că T.E. și Z.T. au invocat nelegalitatea citării la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița.

Întrucât împotriva sentinței pronunțată de această instanță, a existat posibilitatea de atac pe calea recursului jurisdicțional la secția jurisdicțională a Curții de Conturi și, ulterior pe cea a recursului, la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, căi de atac pe care contestatorii le-au și exercitat, invocarea acestui motiv nu se mai poate face pe calea contestației în anulare.

De altfel, motivul arătat a și fost analizat de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că aceasta este tardivă.

Având în vedere că decizia atacată s-a pronunțat la data de 18 martie 2003, dată la care revizuenții au fost prezenți, ținând cont de faptul că, fiind pronunțată în recurs, această hotărâre nu se comunică părților, formularea cererii de revizuire, la data de 27 mai 2003, s-a făcut cu depășirea termenelor prevăzute de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 și 4 și ale art. 324 alin. (2) C. proc. civ., pentru fiecare caz în parte.

Având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii , în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În considerarea tuturor celor expuse, Curtea va respinge și contestația în anulare și cererea de revizuire formulată de T.E. și Z.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare și cererea de revizuire formulată de T.E. și Z.T., împotriva deciziei nr. 1048 din 18 martie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.