ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7863/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7863/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Colegiul jurisdicțional Constanța al Curții de Conturi, prin sentința nr. 37 din 19 decembrie 2002, în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, a admis actul de sesizare și în consecință, a obligat pe pârâtele C.C., P.M. și P.E.V, la plata către Spitalul de Pneumofiziologie Constanța – Palazu Mare, a sumei de 4.857.932 lei, despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda de 20,4%, la data pronunțării, calculată de la data de 24 februarie 1998, până la data recuperării integrale a pagubei efective. S-au menținut măsurile asiguratorii dispuse și au fost obligate pârâtele, la plata sumei de 200.000 lei, fiecare, cheltuieli de judecată în favoarea statului.
Pentru a hotărâri astfel, instanța a reținut că pentru lucrările de „modernizare și reparații efectuate la Spitalul de Pneumofiziologie Constanța – Palazu Mare, s-a achitat suma de 126.477.440 lei, față de cheltuielile corecte ce trebuiau plătite conform devizului, în valoare de 121.619.508 lei, achitându-se nejustificat 4.857.932 lei, reprezentând T.V.A. pentru cheltuieli indirecte, conform constatărilor organului de control și a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză. La acest prejudiciu se adaugă beneficiul nerealizat, iar răspunzători sunt C.C., care nu a exercitat controlul financiar preventiv potrivit legii, P.E., în calitate de director și ordonator de credite și P.M., care a urmărit derularea lucrărilor de modernizare și aprovizionare cu materiale.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 321 din 16 mai 2003, a respins recursul jurisdicțional declarat de P.E. Considerând hotărârea nelegală, aceasta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea deciziei secției jurisdicționale, admiterea recursului jurisdicțional și respingerea actului de sesizare în ce o privește, susținând că nu are vinovăție, contabilul-șef C.C. a produs prejudiciul respectiv, întrucât nu a efectuat în mod corespunzător, controlului preventiv. Recursul nu este fondat. Este necontestat că în urma realizării lucrărilor „de modernizare și reparații” la Spitalul de Pneumofiziologie Constanța – Palazu Mare, s-a achitat în plus, în mod nejustificat, față de devizul în valoare de 121.619.508 lei, suma de 4.857.932 lei – T.V.A.
pentru cheltuieli indirecte. Această sumă constituie prejudiciu, la care se adaugă beneficiul nerealizat, de el se face vinovată și recurenta, care în calitate de director al spitalului și ordonator de credite, de la 1 februarie 1998, a semnat O.P. nr. 107 din 24 februarie 1998, având în vedere și viza de control preventiv. În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 72/1996, în vigoare la data aprobării plăților, „angajarea și efectuarea de cheltuieli se aprobă de ordonatorul de credite și se efectuează cu viza de control financiar preventiv”. Cum recurenta era ordonator de credite și a dispus efectuarea plății, cu consecința producerii prejudiciului, în mod legal a fost obligată la plată, alături de celelalte două pârâte.
Răspunderea lui C.C. a fost angajată pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991, precum și a prevederilor pct. 1 și 6 din Normele aprobate prin H.G. nr. 720/1991, potrivit cărora persoana care exercită controlul financiar preventiv, răspunde de legalitatea și eficiența operațiunilor cuprinse în documente. P.M. care în baza atribuțiilor de serviciu, avea obligația de a urmări aprovizionarea cu materiale necesare lucrărilor, răspunde alături de celelalte două, pentru prejudiciul creat, întrucât a contrasemnat ordinul de plată. În consecință, soluția secției jurisdicționale, de respingere a recursului declarat de P.E., împotriva sentinței nr. 37 din 19 decembrie 2002 a Colegiului jurisdicțional Constanța, este temeinică și legală, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc.
civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de P.E. împotriva deciziei nr. 321 din 16 mai 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.