ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2221/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 88/2002,

Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta SC V.P.

SA Brașov, împotriva pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov și pe cale de consecință:

- a anulat decizia Ministerului

Finanțelor privind obligarea contestatoare, la plata sumei de 7.074.833 lei T.V.A.;

a obligat intimatele, la plata daunelor moratorii aferente acestei sume;

- a dispus trimiterea cauzei, în

favoarea intimatului Ministerul Finanțelor, pentru a se pronunța asupra

fondului cauzei cu privire la suma reprezentând T.V.A., neadmisă la rambursare;

- a obligat intimatele, la

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență că, suma reprezentând T.V.A. aferentă

facturilor de plată a chiriei pentru apartamentele de serviciu, trebuia

rambursată, deoarece această sumă reprezintă o cheltuială efectuată în strânsă

legătură cu activitatea economică și deci, potrivit art. 4 alin. (2) din O.G. nr.

70/1994, este deductibilă fiscal. Această sumă s-a considerat că trebuie

restituită cu recunoașterea și a daunelor moratorii, în vederea acoperirii

coeficientului de rată al inflației, conform art. 11 din Legea nr. 29/1990.

În ce privește soluția de restituire

la organul fiscal competent, instanța fondului a motivat hotărârea sa, cu

faptul că, atâta timp, cât nici primul proces-verbal de control, încheiat la

data de 17 septembrie 2001, nu a fost soluționat pe fond, nu se putea susține

că cel de-al doilea proces-verbal de control din 12 noiembrie 2001, care se

referă la aceeași sumă, nu mai putea fi contestat. În concluzie, Curtea de apel

a apreciat că, de vreme ce contestația împotriva primului proces-verbal a fost

respinsă, deoarece documentația depusă nu a fost tradusă în limba română,

contestația ulterioară formulată împotriva următorului proces-verbal care se

referea la aceleași sume, trebuia examinată sub aspectul fondului pretențiilor

și nu respinsă, ca fără obiect.

Împotriva acestei sentințe, în

temeiul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs Ministerul

Finanțelor, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov, criticând-o pentru următoarele motive:

În mod eronat, instanța de fond a

dispus trimiterea contestației, la organele fiscale, respectiv, la recurentă,

pentru a se pronunța pe fond, eroare provenind din faptul că această

contestație se referă la un act de control, iar motivul trimiterii, impune a se

analiza un alt act de control, respectiv cel din luna septembrie 2001 și care,

nu mai poate fi repus în discuție, deoarece nu a fost contestat.

Cât privește suma de 7.074.833 lei,

reprezentând T.V.A. aferentă chiriilor, aceasta nu putea fi admisă, deoarece

aceste sume nu au legătură directă cu activitatea economică a societății, și

deci, nu este deductibilă fiscal.

Nici plata daunelor moratorii nu se

justifică, deoarece nu are temei legal, întrucât O.U.G. nr. 17/2000 se referă

doar la penalități care însă, nu fac obiectul acțiunii.

Recurentele au criticat sentința, și

pentru faptul obligării lor la plata integrală a cheltuielilor de judecată,

plată care eventual, trebuia stabilită proporțional cu suma pentru care a fost

admisă acțiunea.

Examinând recursul intimatelor, prin

prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este

nefondat.

Astfel, prima instanță, în mod

corect a reținut că procesul-verbal de control din 12 noiembrie 2001, ce

formează obiectul prezentului dosar, a refuzat reclamantei, între altele, și

rambursarea sumei de 25.742.405.142 lei, reprezentând T.V.A. aferentă

importului de servicii.

În urma contestării actului de

control, Ministerul Finanțelor Publice a dispus desființarea acestei,a cu

privire la suma de 4.584.872.032 lei, inclusă în suma de 25.742.405.142 lei,

menținând actul pentru diferența de 21.413.031.773 lei.

Măsura dispusă prin sentința de

trimitere a cauzei, la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea refacerii

actului administrativ și pronunțării asupra fondului contestației, în ce

privește suma de 21.413.031.773 lei, nu este greșită, așa după cum susțin

recurentele, deoarece, cu privire la această sumă, organul central financiar, a

respins contestația, ca fără obiect. Ori, pentru a considera că nu are obiect,

Ministerul Finanțelor Publice a avut în vedere procesul-verbal de control din

luna septembrie a aceluiași an, în care se reținea și suma ce formează obiectul

prezentei contestații, act care, nefiind contestat, nu mai putea fi repus în

discuție ulterior.

Susținerea recurentelor nu este

corectă, deoarece nu este conformă cu starea de fapt și nici cu dispozițiile

legale.

În primul rând, dacă suma de

25.742.405.142 lei reprezentând T.V.A. aferentă importului de servicii, care a

fost inclusă și în primul proces-verbal de control, nu a fost contestată,

atunci Ministerul Finanțelor Publice trebuia să respingă tot ca fără obiect, și

în ce privește suma de 4.584.872.032 lei, iar nu să admită contestația.

În al doilea rând, trebuie observat

faptul că primul act de control a fost contestat, dar pentru considerentul că

documentația nu a fost tradusă, contestația în ce privește suma în discuție, a

fost respinsă.

În condițiile în care următorul act

de control include aceeași sumă, iar contestația respectă integral condițiile

cerute de prevederile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 17/2000, în sensul

depunerii documentației doveditoare, tradusă, nu se mai poate înlătura dreptul

părții de a-i fi examinată sub aspectul fondului cauzei, contestația depusă.

Cum suma în discuție formează

obiectul actului de control atacat, contestația nu mai putea fi respinsă ca

lipsită de obiect, astfel încât toate aceste aspecte fiind corect reținute de

către prima instanță, critica formulată va fi respinsă, ca neîncadrându-se în

nici unul din motivele de recurs.

Nici în ce privește suma

reprezentând T.V.A. aferentă chiriilor, instanța de fond nu a greșit, ci

dimpotrivă, făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 4

din O.G. nr. 70/1994, a dispus desființarea actului de control, cu privire la

această sumă.

Într-adevăr, cheltuielile societății-intimate,

cu personalul angajat, nu pot fi considerate decât făcute în scopul garantării

și realizării directe de venituri, așa încât T.V.A. - ul aferent chiriilor

achitate pentru apartamentele folosite de aceștia, este deductibil fiscal.

Nu este întemeiată nici critica

pârâtelor. referitoare la obligarea acestora. la plata sumei de 7.074.833 lei.

cu titlu de daune moratorii actualizate în raport cu taxa scontului Băncii

Naționale a României, conform precizărilor din dispozitiv.

Atâta timp, cât reclamanta a

solicitat, iar Legea nr. 29/1990, care este sediul general al materiei

acțiunilor în contencios, permite prin dispozițiile art. 11, plata unor astfel

de sume, în vederea reparării integrale a prejudiciului, rezultă că soluția

instanței de fond este legală și temeinică.

Este adevărat că O.U.G. nr. 17/2000

nu prevede expres plata de daune moratorii, dar în condițiile în care nu este

vorba de un raport juridic sinalagmatic, prin care se pot prevedea, de regulă,

penalități, este firesc ca în tăcerea legii speciale, să se aplice textul legii

generale, adică art. 11 din Legea nr. 29/1990 care, așa după cum s-a arătat,

permite obligarea la plata daunelor moratorii.

În ce privește cuantumul

cheltuielilor de judecată, față de admiterea acțiunii în sensul în care a fost

solicitată, instanța de fond nu putea diminua onorariul de avocat și restul

cheltuielilor efectuate.

Doar o eventuală soluție de

respingere a acțiunii putea pune problema cuantumului cheltuielilor procesuale

și cum în speță, nu s-a pronunțat o astfel de hotărâre, rezultă că și sub acest

aspect, sentința este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, în

conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 296 din

același cod, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 88/F din 10 octombrie

2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2004.