ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2221/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 88/2002, Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta SC V.P. SA Brașov, împotriva pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și pe cale de consecință: - a anulat decizia Ministerului Finanțelor privind obligarea contestatoare, la plata sumei de 7.074.833 lei T.V.A.; a obligat intimatele, la plata daunelor moratorii aferente acestei sume; - a dispus trimiterea cauzei, în favoarea intimatului Ministerul Finanțelor, pentru a se pronunța asupra fondului cauzei cu privire la suma reprezentând T.V.A., neadmisă la rambursare; - a obligat intimatele, la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, suma reprezentând T.V.A. aferentă facturilor de plată a chiriei pentru apartamentele de serviciu, trebuia rambursată, deoarece această sumă reprezintă o cheltuială efectuată în strânsă legătură cu activitatea economică și deci, potrivit art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, este deductibilă fiscal. Această sumă s-a considerat că trebuie restituită cu recunoașterea și a daunelor moratorii, în vederea acoperirii coeficientului de rată al inflației, conform art. 11 din Legea nr. 29/1990. În ce privește soluția de restituire la organul fiscal competent, instanța fondului a motivat hotărârea sa, cu faptul că, atâta timp, cât nici primul proces-verbal de control, încheiat la data de 17 septembrie 2001, nu a fost soluționat pe fond, nu se putea susține că cel de-al doilea proces-verbal de control din 12 noiembrie 2001, care se referă la aceeași sumă, nu mai putea fi contestat.

În concluzie, Curtea de apel a apreciat că, de vreme ce contestația împotriva primului proces-verbal a fost respinsă, deoarece documentația depusă nu a fost tradusă în limba română, contestația ulterioară formulată împotriva următorului proces-verbal care se referea la aceleași sume, trebuia examinată sub aspectul fondului pretențiilor și nu respinsă, ca fără obiect. Împotriva acestei sentințe, în temeiul legal prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., a declarat recurs Ministerul Finanțelor, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru următoarele motive: În mod eronat, instanța de fond a dispus trimiterea contestației, la organele fiscale, respectiv, la recurentă, pentru a se pronunța pe fond, eroare provenind din faptul că această contestație se referă la un act de control, iar motivul trimiterii, impune a se analiza un alt act de control, respectiv cel din luna septembrie 2001 și care, nu mai poate fi repus în discuție, deoarece nu a fost contestat. Cât privește suma de 7.074.833 lei, reprezentând T.V.A. aferentă chiriilor, aceasta nu putea fi admisă, deoarece aceste sume nu au legătură directă cu activitatea economică a societății, și deci, nu este deductibilă fiscal.

Nici plata daunelor moratorii nu se justifică, deoarece nu are temei legal, întrucât O.U.G. nr. 17/2000 se referă doar la penalități care însă, nu fac obiectul acțiunii. Recurentele au criticat sentința, și pentru faptul obligării lor la plata integrală a cheltuielilor de judecată, plată care eventual, trebuia stabilită proporțional cu suma pentru care a fost admisă acțiunea. Examinând recursul intimatelor, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat. Astfel, prima instanță, în mod corect a reținut că procesul-verbal de control din 12 noiembrie 2001, ce formează obiectul prezentului dosar, a refuzat reclamantei, între altele, și rambursarea sumei de 25.742.405.142 lei, reprezentând T.V.A.

aferentă importului de servicii. În urma contestării actului de control, Ministerul Finanțelor Publice a dispus desființarea acestei,a cu privire la suma de 4.584.872.032 lei, inclusă în suma de 25.742.405.142 lei, menținând actul pentru diferența de 21.413.031.773 lei. Măsura dispusă prin sentința de trimitere a cauzei, la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea refacerii actului administrativ și pronunțării asupra fondului contestației, în ce privește suma de 21.413.031.773 lei, nu este greșită, așa după cum susțin recurentele, deoarece, cu privire la această sumă, organul central financiar, a respins contestația, ca fără obiect. Ori, pentru a considera că nu are obiect, Ministerul Finanțelor Publice a avut în vedere procesul-verbal de control din luna septembrie a aceluiași an, în care se reținea și suma ce formează obiectul prezentei contestații, act care, nefiind contestat, nu mai putea fi repus în discuție ulterior.

Susținerea recurentelor nu este corectă, deoarece nu este conformă cu starea de fapt și nici cu dispozițiile legale. În primul rând, dacă suma de 25.742.405.142 lei reprezentând T.V.A. aferentă importului de servicii, care a fost inclusă și în primul proces-verbal de control, nu a fost contestată, atunci Ministerul Finanțelor Publice trebuia să respingă tot ca fără obiect, și în ce privește suma de 4.584.872.032 lei, iar nu să admită contestația. În al doilea rând, trebuie observat faptul că primul act de control a fost contestat, dar pentru considerentul că documentația nu a fost tradusă, contestația în ce privește suma în discuție, a fost respinsă. În condițiile în care următorul act de control include aceeași sumă, iar contestația respectă integral condițiile cerute de prevederile art. 23 alin. (1) din O.U.G.

nr. 17/2000, în sensul depunerii documentației doveditoare, tradusă, nu se mai poate înlătura dreptul părții de a-i fi examinată sub aspectul fondului cauzei, contestația depusă. Cum suma în discuție formează obiectul actului de control atacat, contestația nu mai putea fi respinsă ca lipsită de obiect, astfel încât toate aceste aspecte fiind corect reținute de către prima instanță, critica formulată va fi respinsă, ca neîncadrându-se în nici unul din motivele de recurs. Nici în ce privește suma reprezentând T.V.A. aferentă chiriilor, instanța de fond nu a greșit, ci dimpotrivă, făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994, a dispus desființarea actului de control, cu privire la această sumă.

Într-adevăr, cheltuielile societății-intimate, cu personalul angajat, nu pot fi considerate decât făcute în scopul garantării și realizării directe de venituri, așa încât T.V.A. - ul aferent chiriilor achitate pentru apartamentele folosite de aceștia, este deductibil fiscal. Nu este întemeiată nici critica pârâtelor. referitoare la obligarea acestora. la plata sumei de 7.074.833 lei. cu titlu de daune moratorii actualizate în raport cu taxa scontului Băncii Naționale a României, conform precizărilor din dispozitiv. Atâta timp, cât reclamanta a solicitat, iar Legea nr. 29/1990, care este sediul general al materiei acțiunilor în contencios, permite prin dispozițiile art. 11, plata unor astfel de sume, în vederea reparării integrale a prejudiciului, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Este adevărat că O.U.G. nr. 17/2000 nu prevede expres plata de daune moratorii, dar în condițiile în care nu este vorba de un raport juridic sinalagmatic, prin care se pot prevedea, de regulă, penalități, este firesc ca în tăcerea legii speciale, să se aplice textul legii generale, adică art. 11 din Legea nr. 29/1990 care, așa după cum s-a arătat, permite obligarea la plata daunelor moratorii. În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, față de admiterea acțiunii în sensul în care a fost solicitată, instanța de fond nu putea diminua onorariul de avocat și restul cheltuielilor efectuate. Doar o eventuală soluție de respingere a acțiunii putea pune problema cuantumului cheltuielilor procesuale și cum în speță, nu s-a pronunțat o astfel de hotărâre, rezultă că și sub acest aspect, sentința este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 296 din același cod, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 88/F din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004.