ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.E. SA Fieni a formulat acțiune la data de 28 iulie 2003, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, să se anuleze în parte decizia nr. 198 din 26 iunie 2003 și măsurile consemnate la pct. 1, 2, 3, 6, 7 și 8 din procesul-verbal de control încheiat la 21 martie 2003 și să i se restituie suma de 37.16.080 lei încasată necuvenit de pârâți.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nelegal, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița au reținut mai multe obligații în sarcina sa către buget, și anume, obligarea la plata penalităților de 10% și penalizări pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor de impozite și taxe, reținere făcută cu nerespectarea prevederilor O.G. nr. 68/1997, completată cu prevederile O.G.

nr. 78/1998; obligarea la plata sumei de 1.296.999.193 lei, majorări și penalizări aferente impozitului pe salariu, s-a făcut cu nerespectarea prevederilor contractului de privatizare și a acordurilor Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii, după cum și calcularea unor debite de 47.699.998 lei obligații fiscale ce provin din datorii anterioare privatizării, nelegală fiind și obligarea la 5.148.627.015 lei privind Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap sau suma de 1.488.306.875 lei fiind de protecție socială, sau suma de 315.787.218 lei fiind pentru riscul tehnologic, iar suma de 37.116.080 lei cu titlu de fond solidaritate a fost deja achitată la 24 aprilie 2003 și ea trebuia restituită conform deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 198/2003.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 278 din 11 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 198/2003 și procesul-verbal de control din 31 martie 2003, pentru suma de 4.463.550.943 lei reprezentând fond de solidaritate socială pentru perioada ulterioară privatizării și penalizările și majorările aferente acestei sume și a debitelor anterioare privatizării și a exonerat reclamanta de plata acestei sume. A fost dispusă și restituirea sumei de 37.160.080 lei, încasată nejustificat de pârâtă. Instanța de fond a constatat în urma analizei probatoriilor cauzei, că în realitate, reclamanta datorează numai suma de 6.041.873.906 lei, și nu 10.505.424.919 lei, corect lămurite obligațiile și prin expertiza de specialitate efectuată în dosar, reclamanta beneficiind de facilitățile fiscale acordate în baza O.U.G.

nr. 88/1997 și, deci, în mod nelegal s-au reținut debite anterioare privatizării. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publică Dâmbovița, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția, ca nelegală, că prin interpretarea greșită a legii au fost nesocotite prevederile O.U.G. nr. 11/1996, ca temei de casare a sentinței fiind menționate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat.

Prin procesul-verbal de control din 21 martie 2003, organele de control au reținut în sarcina reclamantei-intimate, ca obligație la bugetul de stat, suma totală de 10.505.424.919 lei, între care și sumele: 1.296.999.193 lei reprezentând majorări de întârziere și penalizări aferente impozitului pe salarii calculate până la data privatizării; suma de 122.281.052 lei majorări de întârziere și penalități aferente fondului de cercetare-dezvoltare; 1.979.396.448 lei majorări și penalizări aferente fondului de solidaritate, risc și accidente calculate pentru perioada anterioară privatizării și nici suma de 1.064.874.250 lei fond de solidaritate socială aferent perioadei 1999 - august 2002. Organul de control, ca și Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea contestației, au apreciat că nu sunt aplicabile prevederile contractului de privatizare nr. 15 din 12 ianuarie 1999. Înalta Curte de Casație constată că instanța de fond în mod judicios a exonerat de plată reclamanta, pentru aceste datorii, ele fiind calculate nelegal, în contradicție cu prevederile cap. 6 parag.

6.1.1. din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 15 din 12 ianuarie 1999, în care s-a convenit anularea majorărilor și penalităților aferente datoriilor societății către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, fondurilor speciale și alte fonduri, clauză ce a avut acordul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu nr. 39 din 13 ianuarie 1999 și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 3209 din 12 ianuarie 1999. Față de această constatare prin care se reține că instanța de fond a pronunțat o soluție legală, în sensul că nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul acestuia și nici nu a încălcat ori aplicat greșit legea, recursul sub aspectul celor două motive de casare se privește nefondat și se va respinge în consecință, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 278 din 11 decembrie 2003, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.