ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S.E. SA Fieni

a formulat acțiune la data de 28 iulie 2003, înregistrată la Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând ca în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovița, să se anuleze în parte decizia nr. 198 din 26

iunie 2003 și măsurile consemnate la pct. 1, 2, 3, 6, 7 și 8 din

procesul-verbal de control încheiat la 21 martie 2003 și să i se restituie suma

de 37.16.080 lei încasată necuvenit de pârâți.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că nelegal, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița au reținut mai multe obligații în

sarcina sa către buget, și anume, obligarea la plata penalităților de 10% și

penalizări pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor de impozite și taxe,

reținere făcută cu nerespectarea prevederilor O.G. nr. 68/1997, completată cu

prevederile O.G. nr. 78/1998; obligarea la plata sumei de 1.296.999.193 lei,

majorări și penalizări aferente impozitului pe salariu, s-a făcut cu

nerespectarea prevederilor contractului de privatizare și a acordurilor

Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii, după cum și calcularea unor

debite de 47.699.998 lei obligații fiscale ce provin din datorii anterioare

privatizării, nelegală fiind și obligarea la 5.148.627.015 lei privind Fondul

de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap sau suma de 1.488.306.875

lei fiind de protecție socială, sau suma de 315.787.218 lei fiind pentru riscul

tehnologic, iar suma de 37.116.080 lei cu titlu de fond solidaritate a fost

deja achitată la 24 aprilie 2003 și ea trebuia restituită conform deciziei

Ministerului Finanțelor Publice nr. 198/2003.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

278 din 11 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia

nr. 198/2003 și procesul-verbal de control din 31 martie 2003, pentru suma de

4.463.550.943 lei reprezentând fond de solidaritate socială pentru perioada

ulterioară privatizării și penalizările și majorările aferente acestei sume și

a debitelor anterioare privatizării și a exonerat reclamanta de plata acestei

sume. A fost dispusă și restituirea sumei de 37.160.080 lei, încasată

nejustificat de pârâtă.

Instanța de fond a constatat

în urma analizei probatoriilor cauzei, că în realitate, reclamanta datorează

numai suma de 6.041.873.906 lei, și nu 10.505.424.919 lei, corect lămurite

obligațiile și prin expertiza de specialitate efectuată în dosar, reclamanta

beneficiind de facilitățile fiscale acordate în baza O.U.G. nr. 88/1997 și,

deci, în mod nelegal s-au reținut debite anterioare privatizării.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publică Dâmbovița, în numele și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția, ca nelegală, că prin

interpretarea greșită a legii au fost nesocotite prevederile O.U.G. nr.

11/1996, ca temei de casare a sentinței fiind menționate prevederile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Prin procesul-verbal de

control din 21 martie 2003, organele de control au reținut în sarcina

reclamantei-intimate, ca obligație la bugetul de stat, suma totală de

10.505.424.919 lei, între care și sumele: 1.296.999.193 lei reprezentând

majorări de întârziere și penalizări aferente impozitului pe salarii calculate

până la data privatizării; suma de 122.281.052 lei majorări de întârziere și

penalități aferente fondului de cercetare-dezvoltare; 1.979.396.448 lei majorări

și penalizări aferente fondului de solidaritate, risc și accidente calculate

pentru perioada anterioară privatizării și nici suma de 1.064.874.250 lei fond

de solidaritate socială aferent perioadei 1999 - august 2002.

Organul de control, ca și

Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea contestației, au apreciat că nu

sunt aplicabile prevederile contractului de privatizare nr. 15 din 12 ianuarie

1999.

Înalta Curte de Casație

constată că instanța de fond în mod judicios a exonerat de plată reclamanta,

pentru aceste datorii, ele fiind calculate nelegal, în contradicție cu

prevederile cap. 6 parag. 6.1.1. din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 15 din 12 ianuarie 1999, în care s-a convenit anularea majorărilor și

penalităților aferente datoriilor societății către bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale, fondurilor speciale și alte fonduri, clauză ce a avut

acordul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu nr. 39 din 13 ianuarie

1999 și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 3209 din 12 ianuarie 1999.

Față de această constatare

prin care se reține că instanța de fond a pronunțat o soluție legală, în sensul

că nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura

ori înțelesul acestuia și nici nu a încălcat ori aplicat greșit legea, recursul

sub aspectul celor două motive de casare se privește nefondat și se va respinge

în consecință, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, în numele și pentru

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

împotriva sentinței civile nr. 278 din 11 decembrie 2003, a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.