ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5697/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj, la 17 iunie 2002,

reclamanți P.C., P.M., P.L.R., P.R. și P.O.H. au

chemat în judecată Primăria Cluj-Napoca și Statul Român prin Consiliul local al

municipiului Cluj Napoca pentru a dispune anularea dispoziției nr. 2669 din 13

iunie 2002 emisă de primarul Clujului Napoca și în consecință să li se

restituie în natură imobilul situat în Cluj Napoca înscris în C.F. Cluj la nr.

6802 top 5965 compus din 5 apartamente și teren de 930 mp. Reclamații au mai

solicitat întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului pe

numele lor în loc de Statul Român.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii

nr. 91/1945 și a Decretului nr. 228/1948 pe baza deciziei Ministerului

Finanțelor nr. 58578/1948.

Reclamanții au susținut că în mod nelegal Primăria le-a respins cererea

de restituire în natură pe motiv că imobilul a intrat în patrimoniul Statului

Român înainte de 6 martie 1845. În realitate prin Decretul nr. 228/1948 s-a

stabilit regimul juridic al bunurilor C.A.S.B.I. iar preluarea efectivă a fost

făcută prin decizia Ministerului Finanțelor nr. 58578/1948. În prezent imobilul

este în continuare în administrarea Consiliului local Cluj Napoca și închiriat.

Tribunalul Cluj, prin sentința

civilă nr. 80 din 27 ianuarie 2003 a respins excepția autorității de lucru

judecat și a admis plângerea reclamanților. S-a anulat dispoziția nr. 2669/2002

emisă de primarul municipiului Cluj Napoca și s-a dispus restituirea în natură

către reclamanți a imobilului revendicat. S-a dispus totodată întabularea

dreptului de proprietate al petenților asupra imobilului. A fost respinsă

cererea de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut numiților reclamanți P.C.

și soției sale T.M., pe aceștia doi moștenindu-i reclamanți.

Trecerea în proprietatea statului

s-a făcut prin decizia nr. 58578 din 24 mai 1949 a Ministerului Finanțelor în

baza avizului cu același număr dat de Comisia de Lichidare a Casei de

Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.), dispunându-se și

întabularea drepturilor de proprietate în favoarea Comunei Urbane Cluj.

S-a reținut că deși petenții s-au

mai judecat în anul 1998 cu privire la același imobil pe care îl revendică și

astăzi, soluția pronunțată atunci nu poate fi reținută ca având, pentru cauza

de față, autoritate de lucru judecat deoarece nu este întrunită tripla

identitate de obiect, cauză, părți pentru a opera această excepție.

Astfel, prin sentința civilă nr.

10899/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca modificată prin decizia nr. 965/1998 a

Curții de Apel Cluj s-a respins contestația petenților împotriva hotărârii nr.

131 din 9 octombrie 1996 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr.

112/1995 cu privire la imobilul în litigiu.

În acel proces scopul urmărit era

obținerea de despăgubiri bănești, iar în prezenta acțiune se urmărește

restituirea în natură a imobilului.

Temeiul juridic al acțiunilor este

diferit, în prima acțiune, Legea nr. 112/1995 iar în acțiunea de față, Legea

nr. 10/2001.

Cât privește fondul cauzei, s-a

reținut că prin Legea nr. 91 din 9 februarie 1945 s-a înființat C.A.S.B.I.

care, avea ca obiect printre altele, administrarea bunurilor mobile și imobile

aparținând persoanelor prevăzute la art. 8 din Convenția de Armistițiu din 12

septembrie 1944 (printre aceștia și antecesorii reclamanților).

Această comisie avea un drept de

administrare și nu de proprietate asupra bunurilor persoanelor vizate de

Convenția amintită.

În 4 septembrie 1948 prin Decretul

nr. 228 s-a desființat C.A.S.B.I. și s-a înființat Comisia de Lichidare a

C.A.S.B.I. care a preluat și atribuțiile acestei comisii ce funcționa pe lângă

Ministerul Finanțelor.

Temeiul trecerii în proprietatea

statului a imobilului l-a constituit decizia nr. 58578 din 24 mai 1949 a

Ministerului Finanțelor, în care s-a indicat ca temei Legea nr. 228/1948 care

în art. 11 prevedea că bunurile aparținând cetățenilor români absentați (cum au

fost calificați și autorii reclamanților) se lichidează. Unul din modurile de

lichidare prevăzut a fost și acela de trecere în patrimoniul statului după cum

se stabilea prin decizie de Ministerul Finanțelor cu avizul Comisiei de Lichidare

a C.A.S.B.I. Deținerea bunului de către Comisie în administrare rezultă din

fișa de individualizare a bunurilor întocmită la 23 septembrie 1946 și din

decizia ulterioară a Ministerului Finanțelor de trecere în proprietatea

statului.

S-a considerat că Decretul nr.

228/1948 a introdus legi și proceduri speciale care derogă de la regulile în

materie din Codul civil și ca atare bunurile nu puteau fi considerate fără

stăpân conform art. 447 C. civ., nefiind revendicate de proprietari conform

art. X din Decretul nr. 228/1948.

Ca urmare constatând că în cauză

sunt întrunite dispozițiile art. 7și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a

fost admisă acțiunea. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată pentru că nu au

fost dovedite.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.

114 din 27 iunie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții

Primăria municipiului Cluj Napoca și Consiliul local al aceluiași municipiu.

Pentru a pronunța această hotărâre

curtea de apel a constatat că sunt neîntemeiate cele două critici invocate,

greșita nereținere a autorității de lucru judecat și, pe fond, greșita

interpretare a Legii nr. 10/2001 care nu operează în cazul imobilului deoarece

preluarea excede perioada la care se referă legea. S-a arătat că Legea nr.

10/2001 a deschis reclamanților, în conformitate cu dispozițiile tranzitorii

prevăzute de art. 48, calea de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul

preluat abuziv de stat de la antecesorii lor.

Pe fond s-a constatat că speței i se

aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, imobilul fiind preluat înăuntrul

perioadei la care aceasta se referă.

Instanța a arătat că deși Legea nr.

10/2001, reglementează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, perioadă care reprezintă durata

regimului comunist în România, ea nu limitează sfera bunurilor preluate abuziv

numai la perioada cuprinsă între datele enunțate expres.

În acest sens, stau dovadă

dispozițile art. 1 și art. 2 lit. f), care sunt norme de determinare a sferei

sale de aplicare a legii. În termenii art. 2 din lege preluarea abuzivă putând

însemna și preluarea cu titlu. Demonstrându-se că imobilul a fost preluat

abuziv și că nu este înstrăinat nici afectat unei utilități publice și nici

transformat într-unul nou, soluția restituirii în natură este legală.

Pârâții au atacat cu recurs decizia

curții de apel, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

iar în fapt reiterând criticile din apel cu privire la împrejurarea că Legea

nr. 10/2001 nu se aplică în cauză, bunul fiind preluat înainte de 6 martie 1945

precum și greșita soluționare a execepției de autoritate de lucru judecat. Cu

privire la această din urmă critică s-a susținut că instanța a făcut confuzie

între cauză și temeiul de drept, Legea nr. 112/1995 în primul proces și,

respectiv, Legea nr. 10/2001 în cauza de față. Cauza cererii de chemare în

judecată se referă la fundamentarea raportului juridic dedus judecății și în

ambele procese s-a pus în discuție titlu de proprietate asupra imobilului.

Recursurile sunt nefondate.

Instanțele au făcut o corectă

interpretare și aplicare a legilor incidente în cauză.

Cererea de revendicare întemeiată de

reclamanți pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este justificată atât cât privește

fondul cât și sub aspectul regulilor de procedură. Admițând acțiunea instanțele

au dat și o corectă rezolvare excepției de autoritate de lucru judecat ridicată

de pârâți.

Într-adevăr pentru a putea fi

reținută această excepție trebuia realizată, conform art. 1201 C. civ., tripla

identitate de părți, obiect și cauză. Sub acest aspect instanța de fond a făcut

o corectă analiză, constatând că cele două cauze, cea soluționată în 1998 și

cea dedusă judecății nu sunt identice sub cele trei aspecte cerute de lege.

Legea nr. 10/2001 în cap. VI (dispoziții

tranzitorii și finale) prevede în mod expres prin art. 48 că persoanele

îndreptățite și cele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data

intrării în vigoare a legii li s-au respins prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile acțiuni având ca obiect bunuri preluate în mod

abuziv, pot solicita, indiferent de natură soluțiilor pronunțate, măsuri

reparatorii în natură sau echivalent în condițiile prezentei legi.

Acestor persoane nu li se limitează

această cale decât în condițiile impuse de lege.

În alți termeni, legea specială a

dorit să suspende, ca măsură tranzitorie, pe perioada aplicării procedurilor

nou create, puterea de lucru judecat în raport de posibile și eventuale

hotărâri anterioare chiar dacă s-ar întruni tripla identitate care să justifice

invocarea excepției amintite.

Și fondul problemei a fost corect

rezolvat fiind în afară de orice îndoială că imobilul a fost preluat în mod

abuziv în perioada la care se referă legea specială. Sub acest aspect probele

administrate au făcut dovada că imobilul a fost preluat efectiv nu prin efectul

legii, prin simpla apariție a acesteia ci, cum de regulă se procedează în

asemenea situații, după o analiză și apreciere cu privire la imobilele care se

preluau în temeiul legii indicate.

În acest scop s-au format mai multe

comisii care și-au exprimat un punct de vedere menit să fundamenteze decizia de

preluare.

Nici legiuitorul nu a avut o altă

intenție pentru că în caz contrar legea ar fi fost însoțită de anexe cuprinzând

și individualizarea imobilelor preluate.

Recursul fiind nefondat se va

respinge pentru considerentele arătate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 114 din

27 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2004.