ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 13240 din 10 martie 2004, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitate de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în refugiu. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 613 din 6 mai 2004, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 13240 din 10 martie 2004, în sensul obligării pârâtei să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 10 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2003. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauză a fost dovedită situația de refugiați a părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor fiind, nu putea avea decât același statut, respectiv acela de refugiat. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că instanța nu a ținut seama de prevederile H.G. nr. 127/2002, întrucât reclamantul nu și-a schimbat domiciliul și nici nu a suferit persecuții din motive etnice, localitatea Câmpia Turzii, unde acesta s-a născut, aparținând Statului Român.

A mai reținut și faptul că legea stabilește în mod imperativ, categoriile de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate. Din interpretarea acestor prevederi, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

În cauză, s-a dovedit statutul de refugiați a părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor fiind, a avut același statut. De altfel, pe bună dreptate, instanța de fond a reținut în baza dispozițiilor art. 100 C. fam. și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, că pentru reclamantul minor era exclus să aibă alt domiciliu, decât cel al părinților săi. Pe de altă parte, dată fiind vârsta reclamantului la data respectivă, era exclus și acordul de voință al acestuia, în sensul alegerii unui domiciliu sau altul, așa cum prevăd dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 31/1954. În fine, ținând cont și de îndatorirea de protecție și sprijin ce revine statului în mod egal, pentru toți cetățenii săi, pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, minorilor refugiați împreună cu părinții lor sau a celor născuți în refugiu.

Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 613 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.