ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.G. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 13240 din 10

martie 2004, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitate

de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în

refugiu.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 613 din 6

mai 2004, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 13240

din 10 martie 2004, în sensul obligării pârâtei să-i recunoască reclamantului,

calitatea de refugiat în perioada 10 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2003.

Totodată, a obligat pârâta

să achite reclamantului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că în cauză a fost dovedită situația de refugiați a

părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor fiind, nu putea avea decât

același statut, respectiv acela de refugiat.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Cluj, susținând, în esență, că instanța nu a ținut seama de prevederile

H.G. nr. 127/2002, întrucât reclamantul nu și-a schimbat domiciliul și nici nu

a suferit persecuții din motive etnice, localitatea Câmpia Turzii, unde acesta

s-a născut, aparținând Statului Român.

A mai reținut și faptul că

legea stabilește în mod imperativ, categoriile de beneficiari ai drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații

enumerate.

Din interpretarea acestor

prevederi, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din

motive etnice.

În cauză, s-a dovedit

statutul de refugiați a părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor

fiind, a avut același statut.

De altfel, pe bună dreptate,

instanța de fond a reținut în baza dispozițiilor art. 100 C. fam. și art. 14 alin.

(1) din Decretul nr. 31/1954, că pentru reclamantul minor era exclus să aibă

alt domiciliu, decât cel al părinților săi.

Pe de altă parte, dată fiind

vârsta reclamantului la data respectivă, era exclus și acordul de voință al

acestuia, în sensul alegerii unui domiciliu sau altul, așa cum prevăd

dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 31/1954.

În fine, ținând cont și de

îndatorirea de protecție și sprijin ce revine statului în mod egal, pentru toți

cetățenii săi, pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui

tratament discriminatoriu, minorilor refugiați împreună cu părinții lor sau a celor

născuți în refugiu.

Față de cele ce preced, se

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel

că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 613 din 6 mai

2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2005.