ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 13498 din 11 martie 2004, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu, respectiv la 3 iulie 1944, în localitatea Agârbiciu, județul Cluj. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 608 din 6 mai 2004, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 13498 din 11 martie 2004, în sensul obligării pârâtei să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 3 iulie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ, înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea drepturilor bănești. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile H.G. nr. 127/2002, întrucât intimatul nu și-a schimbat domiciliul și nici nu a suferit persecuții din motive etnice. Recursul este nefondat. Este incontestabil că reclamantul s-a născut la data de 3 iulie 1944, în localitatea Agârbiciu, județul Cluj, în perioada în care părinții săi s-au aflat în refugiu.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate. Din interpretarea teleologică a acestor prevederi, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele cetățeni români care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit cât și acelea care le-au suferit în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor născuți în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. Cum din lucrările și actele dosarului rezultă că reclamantul s-a născut în refugiu, în mod corect instanța de fond a stabilit că acesta are calitate de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii (3 iulie 1944) și data încetării refugiului.
Față de cele ce preced, recursul se vădește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 608 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.