Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5340/2004

HOTĂRÂRE
19.10.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5340/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23/ F pronunțată în dosarul nr. 880/P/F/2004, Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de petenții C.A. și C.M. împotriva rezoluției nr. 170/ P din 30 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a menținut-o. Petenții au fost obligați la câte 200.000 lei cheltuieli judiciare statului. În plângerea lor petenții arătaseră că din cauza refuzului nejustificat al eliberării unui extras de carte funciară pentru imobilul proprietatea defunctei T.V., când aceasta mai era în viață, nu s-a putut perfecta un contract de întreținere. S-a arătat că în realitate pentru a se face toate formele: expertizarea discernământului, instituirea unui curator special, obținerea extrasului de carte funciară a fost nevoie de timp, interval în care s-a produs decesul.

În final s-a refuzat eliberarea extrasului, dar justificat prin aceea că la dosar exista o cerere expresă a proprietarului de a se elibera extras doar proprietarului. Cum funcționarul nu și-a făcut altceva decât datoria, corect nu s-a început urmărirea penală, neexistând vreo încălcare a legii. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal petiționarii au declarat recurs, oral și în formă scrisă, arătând că s-a făcut o greșeală când s-a respins plângerea, ca și atunci când nu s-a dat curs urmăririi penale, fiind o gravă eroare de fapt. S-a solicitat efectuarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a vinovaților. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse, probele administrate și având în vedere dispozițiile legale aplicate în cauză, constată că recursul este neîntemeiat.

Astfel, instanța și-a motivat corect soluția, în sensul că în situația dată, toți au respectat dispozițiile legale, așa încât nu s-a comis nici o infracțiune, Înalta Curte de Casație și Justiție însușindu-și motivarea. Nefiind cazul a se reține vreo cauză de nulitate a hotărârii, aceasta fiind legală și temeinică, recursurile apar ca nefondate și vor fi respinse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea la cheltuieli judiciare.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.A. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 23 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel Brașov. Obligă recurenții petenți la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 500.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-06
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 154/2005
tenta D.F., ca neîntemeiată. S-a reținut că în raport cu cercetările și probele administrate, rezoluția atacată este temeinică și amplu motivată. Sub aspectul legalității, aceasta urmează, însă, a fi infirmată, întrucât, din punct vedere al
ÎCCJ 2005-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6180/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin sentința penală nr. 28/ F din 22 august 2005 a respins plângerea formulată de petenta M.S., împotriva rezoluției din 1
ÎCCJ 2005-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4000/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a solicitat instanței să dispună anularea extrasului de C.
ÎCCJ 2003-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5757/2003
la patrimoniul său imobiliar pe care nu a putut să și-l întregească, deși dovezile făcute îi permiteau acest lucru. Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin încheierea din 25 aprilie 2003, a respins plângerea formulată de petentul Ț.V., p
ÎCCJ 2003-05-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2071/2003
V.; să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară și să fie obligați pârâții să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul revendicat, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă