ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5767/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 22 iunie 2001 reclamantul Z.S.A.R.A.T. a chemat în judecată pe pârâta SC D.A.R. SA pentru a fi obligată să plătească suma totală de 20.000 dolari S.U.A. și daune morale în sumă de 16.000 dolari S.U.A. Motivând acțiunea, reclamantul arată că la data de 21 ianuarie 2001, conducând autoturismul marca D.L. produs de pârâtă, a suferit un accident de circulație soldat cu vătămarea sa fizică gravă, suferind leziuni ireversibile, cauza principală a producerii acestora constând în faptul că sistemul airbag nu a funcționat în momentul impactului frontal al autoturismului. Prin sentința civilă nr. 17173 din 12 iulie 2002 pronunțată în dosarul nr. 31502/2001, Judecătoria Craiova a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului daune în sumă de 20.000 dolari S.U.A.

și cheltuieli de judecată în sumă de 26.654.950 lei. Prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., pârâta fiind răspunzătoare pentru fapta sa de a fi dotat autoturismul fabricat cu un sistem de protecție neperformant, care nu a funcționat în momentul impactului la care a fost supus în accidentul de circulație în care a fost implicat reclamantul. Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 5136/civ/2003.

Instanța de apel a calificat drept nefondată critica formulată de pârâtă cu privire la greșita stabilire a situației de fapt, constatând că probele administrate fac dovada că nefuncționarea sistemului airbag echivalează cu un defect de fabricație, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de P.D., precum și din recunoașterea implicită a pârâtei, care, prin raportul de constatare nr. C 14/G2 din 30 martie 2001, a arătat că în manualul de utilizare a autoturismului nu sunt clar prezentate condițiile de declanșare a airbag-ului. Totodată, instanța de apel a statuat că există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, ceea ce se desprinde atât din modul de producere al accidentului, din faptul nedeclanșării sistemului airbag, care avea rol de protecție, cât și din concluziile actului medico-legal referitoare la leziunile produse.

În fine, cu privire la prejudiciul moral instanța de apel a constatat că este cert că reclamantul a suferit o sluțire, așa cum este descrisă în raportul de expertiză, iar în urma leziunilor suferite a fost nevoit să-și modifice modul de viață, să-și întrerupă studiile o perioadă și să-și schimbe comportamentul social. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC D.A.R SA, solicitând casarea și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta susține că decizia recurată nu este temeinic motivată în fapt și în drept, instanța de apel rezumându-se la a face simple aprecieri nejustificate de ansamblul susținerilor părților și probelor administrate.

Prin al doilea motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta susține că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit legea prin neobservarea următoarelor împrejurări rezultate din probele administrate: - inexistența răspunderii delictuale a pârâtei, dat fiind că nu este vânzătoarea autoturismului către reclamant, care i-a fost încredințat spre utilizare ocazională de SC F.B. SRL; - inexistența viciului de fabricație imputat de pârât, ceea ce rezultă din sentința nr. 1499/2001 a Tribunalului Dolj, prin care a fost respinsă cererea de reziliere a contractului formulată de SC F.B.

SRL; - lipsa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, întrucât autoturismul s-a rostogolit de mai multe ori, iar conducătorul auto nu purta centura de siguranță, leziunile putând fi rezultatul impactului pârâtului cu alte zone din autoturism neprotejate prin sistemul airbag, al unghiului coliziunii, necuplarea centurii de siguranță, fapta utilizatorului sau conducătorului auto în sensul unei intervenții neautorizate; - corecta informare a clienților de către pârâtă prin cartea tehnică a autoturismului și textul inscripționat pe parasolar, care avertizează în legătură cu modul de funcționare al sistemului airbag. În fine, corespunzător motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., pârâta susține că instanța de apel nu a avut în vedere mijloacele de apărare invocate și dovezile administrate, în special hotărârea judecătorească prin care se atestă inexistența viciului de fabricație. Examinând recursul, Înalta Curte constată: Răspunderea pârâtei în cazul de față nu are ca fundament garanția contra viciilor lucrului din materia vânzării (art. 1352 și urm. C. civ.) astfel încât nu pot fi primite susținerile acesteia ca mijloc de apărare referitoare la inexistența viciului de fabricație atestată printr-o hotărâre judecătorească dată în litigiul dintre pârâtă și o societate comercială cumpărătoare de autoturisme. În speță operează răspunderea obiectivă a producătorului pentru prejudiciul cauzat de un produs cu defect în sensul că asemenea produs nu oferă siguranța la care utilizatorul este îndreptățit să se aștepte.

Drept consecință, este lipsit de relevanță faptul că pârâta nu este vânzătoare către reclamant a autoturismului, fiind suficient pentru antrenarea răspunderii producătorului ca autoturismul cu defect produs de pârâtă să fi fost pus în circulație, iar între defect și pagubă să existe raport de cauzalitate. În concret, autoturismul a fost fabricat de pârâtă, a fost vândut unei societăți comerciale și a ajuns în folosința reclamantului în temeiul unui contract de leasing. Este pe deplin dovedită legătura de cauzalitate dintre defect și pagubă, din raportul de expertiză ing. P.D.

(necontestat de către pârâtă) rezultând că sistemul airbag nu a funcționat, neîndeplinindu-și astfel rolul de protecție, deși condițiile în care s-a produs impactul trebuia să declanșeze sistemul de protecție, iar din raportul de expertiză medicală (de asemenea, necontestat de pârâtă) reieșind că leziunile suferite de reclamant ar fi putut fi cel puțin diminuate dacă sistemul de protecție airbag ar fi funcționat.

În fine, în mod temeinic instanțele au reținut și insuficienta informare de către pârâtă a clienților săi cu privire la performanțele și condițiile de utilizare a sistemului, stare de fapt care rezultă din propriul raport întocmit de pârâtă la 29 ianuarie 2001, în finalul căruia comisia tehnică însărcinată să examineze autoturismul implicat în accident, constatând că „nu este primul caz în care clienții reclamă nefuncționarea sistemului airbag din necunoașterea specificului acestuia”, recomandă ca oportună „completarea manualului utilizatorului cu datele de bază privind funcționarea S.R.S.-ului”. Ori, în cadrul obligației de informare a producătorului, pârâta, odată cu prezentarea tipului de autoturism pus în vânzare, trebuia ca în cadrul instrucțiunilor de utilizare să includă și avertismentele privind eventualele riscuri derivând din dotarea cu sistemul airbag.

Ca urmare, sunt nefondate criticile conținute de secundul și de ultimul motiv de recurs. Neîntemeiat este și primul motiv de recurs, instanța de apel motivându-și decizia dată, răspunzând celor susținute de pârâtă prin apel. Pentru toate cele ce preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.A.R SA. împotriva deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2004.