ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7390/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7390/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10
iunie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,
sub nr. 1759, reclamanta C.C. Dascălu - Ștefănești a chemat în judecată pe
pârâtul Guvernul României, pentru ca în contradictoriu cu acesta să dispună
anularea Anexei nr. 17 din H.G. nr. 930/2002, pozițiile 9, 10 și 11 teren
aferent C. Gagu S = 1500 mp, sediu brutărie S = 178 mp teren aferent C. Dascălu
S = 2200 mp.
În motivarea acțiunii, s-a precizat
de către reclamantă, că prin eforturi proprii a edificat și achiziționat
imobile, iar terenurile au fost trecute în mod abuziv, în domeniul public al
comunei Dascălu - Ștefănești, încălcându-se prevederile art. 41 alin. (2) și (3)
din Constituție și art. 187 din Legea nr. 104/1996.
Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1966, pronunțată la 20
noiembrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,
și ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.C. Dascălu - Ștefănești.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut în legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei, că aceasta vizează chiar existența sau inexistența dreptului
recunoscut de lege, ce ține de analizarea fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că
actul atacat, H.G. nr. 930/2002, Anexa nr. 17, atestă apartenența la domeniul
public al comunei Dascălu, a unui teren în suprafață de 2200 mp, 1500 mp și
respectiv, 178 mp, iar potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996, acestea au
fost transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea
realizării de construcții, pentru activitatea organizațiilor cooperațiuni de
consum și își menține regimul juridic pe durata existenței construcțiilor
respective, astfel că nu s-a făcut dovada vătămării drepturilor reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, reclamanta, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a susținut
că prin hotărârea pronunțată s-au încălcat grav prevederile art. 4 pct. 2 și 3
din Constituția României, întrucât imobilele sunt proprietate privată și nu pot
aparține domeniului public.
S-a mai arătat că au făcut dovezi în
acest sens, prin plata taxelor și impozitelor pe clădiri și terenuri.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor dosarului,
Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate că hotărârea pronunțată
este nelegală și netemeinică.
Rezultă că înainte de anul 1989,
alături de proprietatea socialistă, exista proprietatea cooperatistă, drept
opozabil, cooperativele, ca persoane juridice, fiind titularele acestui drept
opozabil
erga omnes
, inclusiv statului, asupra bunurilor ce le alcătuiau
patrimoniul.
În măsura în care după anul 1990,
acestea nu s-au desființat, ele au rămas titularele dreptului de proprietate
asupra patrimoniului alcătuit din terenuri, construcții mijloace fixe etc.,
astfel că nici un alt subiect de drept, oricare ar fi, inclusiv statul, nu ar
putea împiedica exercițiul dreptului.
În atare împrejurare, este evident
că emiterea unui act normativ, în speță a hotărârii de guvern, prin care
bunurile, proprietatea cooperativelor, sunt evidențiate, ca fiind proprietatea
publică a statului, reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja
existent.
De asemenea, urmează a se constata
că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică
prevăzut de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privitoare la regimul juridic al
acestei proprietăți, nu au fost aplicabile în cauza de față.
Chiar și în ipoteza ridicării
construcțiilor pe terenul proprietate de stat, aceasta s-a făcut în temeiul
unor raporturi juridice, pe baza cărora a fost constituit un drept de folosință
în folosul cooperativelor, care au dobândit însă, un drept de proprietate
asupra construcțiilor drept opozabile
erga omnes
.
Evidențierea în inventarele
unităților-administrativ teritoriale, ca bunuri proprietate publică a statului,
nu este de natură a pune în discuție, dreptul de proprietate asupra
construcțiilor ridicate pe aceste terenuri.
Din acest punct de vedere rămâne fără
efect, și eventuala neînscriere a lor în cărțile funciare, deoarece este vorba
de drepturi extratabulare exercitate ca atare, de titularii lor.
În considerarea acestor argumente,
actul atacat este ilegal, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție,
admițând recursul, urmează să caseze sentința atacată și în fond, să admită
acțiunea, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.
Dascălu - Ștefănești împotriva sentinței civile nr. 1966 din 20 noiembrie 2003
a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Modifică sentința, în fond admite
acțiunea, anulează poziția 9, 10 și 11 din Anexa nr. 17 a H.G. nr. 930/2002
privind terenul de 1500 mp aferent C.C. Gagu; terenul de 178 mp reprezentând sediul
brutăriei și terenul de 2200 mp aferent C.C. Dascălul.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 6 octombrie 2004.