ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7390/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 1759, reclamanta C.C. Dascălu - Ștefănești a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, pentru ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Anexei nr. 17 din H.G. nr. 930/2002, pozițiile 9, 10 și 11 teren aferent C. Gagu S = 1500 mp, sediu brutărie S = 178 mp teren aferent C. Dascălu S = 2200 mp. În motivarea acțiunii, s-a precizat de către reclamantă, că prin eforturi proprii a edificat și achiziționat imobile, iar terenurile au fost trecute în mod abuziv, în domeniul public al comunei Dascălu - Ștefănești, încălcându-se prevederile art. 41 alin. (2) și (3) din Constituție și art. 187 din Legea nr. 104/1996.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1966, pronunțată la 20 noiembrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, și ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.C. Dascălu - Ștefănești. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că aceasta vizează chiar existența sau inexistența dreptului recunoscut de lege, ce ține de analizarea fondului cauzei. Pe fondul cauzei, s-a reținut că actul atacat, H.G.

nr. 930/2002, Anexa nr. 17, atestă apartenența la domeniul public al comunei Dascălu, a unui teren în suprafață de 2200 mp, 1500 mp și respectiv, 178 mp, iar potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996, acestea au fost transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții, pentru activitatea organizațiilor cooperațiuni de consum și își menține regimul juridic pe durata existenței construcțiilor respective, astfel că nu s-a făcut dovada vătămării drepturilor reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, invocând nelegalitatea acesteia. În motivarea recursului s-a susținut că prin hotărârea pronunțată s-au încălcat grav prevederile art. 4 pct. 2 și 3 din Constituția României, întrucât imobilele sunt proprietate privată și nu pot aparține domeniului public.

S-a mai arătat că au făcut dovezi în acest sens, prin plata taxelor și impozitelor pe clădiri și terenuri. Recursul este fondat. Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică. Rezultă că înainte de anul 1989, alături de proprietatea socialistă, exista proprietatea cooperatistă, drept opozabil, cooperativele, ca persoane juridice, fiind titularele acestui drept opozabil erga omnes , inclusiv statului, asupra bunurilor ce le alcătuiau patrimoniul. În măsura în care după anul 1990, acestea nu s-au desființat, ele au rămas titularele dreptului de proprietate asupra patrimoniului alcătuit din terenuri, construcții mijloace fixe etc., astfel că nici un alt subiect de drept, oricare ar fi, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exercițiul dreptului.

În atare împrejurare, este evident că emiterea unui act normativ, în speță a hotărârii de guvern, prin care bunurile, proprietatea cooperativelor, sunt evidențiate, ca fiind proprietatea publică a statului, reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent. De asemenea, urmează a se constata că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzut de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietăți, nu au fost aplicabile în cauza de față.

Chiar și în ipoteza ridicării construcțiilor pe terenul proprietate de stat, aceasta s-a făcut în temeiul unor raporturi juridice, pe baza cărora a fost constituit un drept de folosință în folosul cooperativelor, care au dobândit însă, un drept de proprietate asupra construcțiilor drept opozabile erga omnes . Evidențierea în inventarele unităților-administrativ teritoriale, ca bunuri proprietate publică a statului, nu este de natură a pune în discuție, dreptul de proprietate asupra construcțiilor ridicate pe aceste terenuri. Din acest punct de vedere rămâne fără efect, și eventuala neînscriere a lor în cărțile funciare, deoarece este vorba de drepturi extratabulare exercitate ca atare, de titularii lor.

În considerarea acestor argumente, actul atacat este ilegal, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul, urmează să caseze sentința atacată și în fond, să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C. Dascălu - Ștefănești împotriva sentinței civile nr. 1966 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința, în fond admite acțiunea, anulează poziția 9, 10 și 11 din Anexa nr. 17 a H.G. nr. 930/2002 privind terenul de 1500 mp aferent C.C. Gagu; terenul de 178 mp reprezentând sediul brutăriei și terenul de 2200 mp aferent C.C. Dascălul. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2004.