ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3162/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3162/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cerera înregistrată la 17 martie 2004, R.I. și R.E. au solicitat în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C.proc.civ. revizuirea deciziei civile nr. 31 R din 10 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, în dosarul nr. 3892/2002. În susținerea cererii s-a invocat contrarietatea dintre hotărârea atacată și decizia civilă nr. 505 R din 17 februarie 2000 dată de aceeași instanță de recurs, susținându-se că nu au fost pronunțate în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate și același obiect. Cererea nu este admisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 322 C.proc.civ., pot face obiectul revizuirii pentru cazurile limitativ arătate în text, hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțele de recurs când se evocă fondul.
Prin “evocarea” fondului, se înțelege potrivit legii că însăși instanța de recurs soluționează litigiul în fond. Ori în cauză prin decizia nr. 31 R din 10 februarie 2004 Curtea de Apel Pitești s-a dispus respingerea recursului pârâților împotriva hotărârilor care au rezolvat fondul procesului, adică a sentinței civile nr. 8342 din 26 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Pitești și a deciziei nr. 721 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Argeș, secția civilă. Ca urmare, cererea de revizuire se va respinge pentru considerentele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de pârâții R.I. și R.E. împotriva deciziei nr. 31/R din 10 februarie 2004 a Curții de apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.