ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6415/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6415/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul Constanța, prin sentința
penală nr. 107 din 5 iunie 1996, a condamnat pe inculpatul C.N. la 6 ani
închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute în art. 64 lit. a) și
b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea tentativei
la infracțiunea de omor, prevăzută în art. 20 – art. 21, cu referire la art.
174 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin.
(2) și art. 64 din același cod.
S-a constatat că prejudiciul de
780.892 lei, cauzat Spitalului Clinic Județean Constanța, a fost reparat în
întregime.
S-a respins, ca nefondată, cererea
de despăgubire formulată de partea civilă C.D.F.
Inculpatul a fost obligat să
plătească statului 100.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reținut că, în seara de 11
octombrie 1994, în timpul unui scandal declanșat în incinta restaurantului P.
din Constanța de altercația intervenită între martorii S.D. și P.M., partea
vătămată C.D.F., care încerca să părăsească localul după ce încercase aplanarea
conflictului a fost imobilizată cu ajutorul unui spray paralizant de către martorul
A.M., șeful de unitate.
După ce a căzut la pământ, partea
vătămată a fost lovită de inculpatul C.N., aflat în anturajul martorului A.M.,
cu o șipcă din lemn peste torace și abdomen de mai multe ori, suferind un
traumatism lombar și abdominal cu ruptură de splină în urma căruia viața i-a
fost pusă în pericol.
Curtea de Apel Constanța, prin
decizia penală nr. 78 din 5 iunie 1997, a admis apelul declarat de inculpat și
a desființat în parte sentința, în sensul că, prin aplicarea circumstanțelor
atenuante potrivit art. 74 și art. 76 C. pen., a redus pedeapsa de la 6 ani
închisoare la 4 ani închisoare.
Celelalte dispoziții ale sentinței
atacate au fost menținute.
Împotriva deciziei menționate a
declarat recurs inculpatul.
Prin decizia penală nr. 793 din 4
martie 1999, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul inculpatului,
apreciind că în cauză nu au fost administrate probe suficiente și concludente
pentru lămurirea acesteia sub toate aspectele în vederea aflării adevărului,
impunându-se a se stabili dacă leziunile care au pus în pericol viața părții
vătămate au fost cauzate de inculpat sau o altă persoană.
În acest scop trebuie să se
stabilească cu exactitate care a fost mecanismul producerii fiecăreia dintre
leziunile primejdioase pentru viață, după stabilirea în prealabil a felului și
caracteristicile (substanță și dimensiuni) agentului vulnerant folosit, a
numărului loviturilor, a poziției pe care o avea partea vătămată și făptuitorul
în momentul aplicării fiecărei lovituri în parte.
De asemenea, este necesar să se
stabilească în mod cert dacă partea vătămată a fost lovită de una sau mai multe
persoane, concomitent sau succesiv, precum și identitatea persoanei, sau după
caz, a persoanelor care au aplicat loviturile, urmând a se stabili modul în
care a acționat fiecare persoană în parte.
Urmează a se stabili și
împrejurările în care a avut loc lovirea părții vătămate, cu stabilirea exactă
a locului unde s-a petrecut aceasta.
În consecință, Curtea Supremă de
Justiție a stabilit că se impune reaudierea părții vătămate și a inculpatului,
reaudierea tuturor martorilor din lucrări, precum și audierea, ca martori a
tuturor persoanelor enumerate în procesul verbal încheiat de organele de
poliție, în seara zilei de 11 octombrie 1994, la scurt timp după terminarea incidentului,
să se anexeze foaia de observație clinică nr. 3784/1994, întocmită de Spitalul
Județean Constanța, să fie identificați și audiați în calitate de martori atât
medicii care au examinat-o pe partea vătămată la internare, cât și aceia care
au efectuat intervenția chirurgicală, efectuarea unei expertize medico-legale,
prin examinarea nemijlocită a părții vătămate în cadrul unui consult
medico-legal.
Ca urmare, dosarul a fost trimis
primei instanțe pentru rejudecare, după casarea deciziei penale nr. 78 din 5
iunie 1997 a Curții de Apel Constanța și sentinței penale nr. 197 din 5 iunie
1996 a Tribunalului Constanța.
În consecință cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. R/1706/1999.
În acest dosar, prin sentința penală
nr. 245 din 31 mai 2001 a Tribunalului Constanța, s-a menținut încadrarea
juridică dată faptei prin actul de inculpare, iar în baza art. 20, raportat la
art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2), în referire la
art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 4
ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71, în
referire la art. 64 C. pen.
S-au constatat achitate cheltuielile
ocazionate de internarea părții vătămate în Spitalul Clinic Județean Constanța.
S-a respins acțiunea civilă ca
nefondată.
Prin decizia penală nr. 289/ P din 2
noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr.
619/P/2001, s-a admis apelul declarat de inculpatul C.N., s-a desființat
sentința penală nr. 245 din 31 mai 2001 și s-a trimis cauza Tribunalului
Constanța pentru a rezolva fondul cu respectarea deciziei nr. 793/1999 a Curții
Supreme de Justiție.
Pentru a pronunța această soluție,
s-a reținut că Tribunalul Constanța nu s-a conformat în totalitate
dispozițiilor obligatorii ale Curții Supreme de Justiție, în sensul că nu s-au
administrat toate probele dispuse și chiar din oficiu și probele solicitate de
inculpat.
Ca urmare, dosarul a fost
înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. R 2808/2001.
Acest tribunal, prin sentința penală
nr. 700 din 8 decembrie 2003, a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare și 2
ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,
pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la
art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.,
cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
Totodată s-a constatat achitate
cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate C.D.F. în Spitalul
Județean Constanța.
Apelul declarat de inculpat
împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr.
52/ P din 5 martie 2004 a Curții de Apel Constanța.
Împotriva acestei decizii inculpatul
a declarat recurs, susținând în principal că în cauză s-a comis o gravă eroare
de fapt, deoarece s-a reținut că el este autorul faptei, cu toate că prin
probele administrate nu s-a făcut dovada că el a lovit-o pe partea vătămată și
că loviturile aplicate acesteia cu o șipcă de lemn au fost de natură să cauzeze
leziunile interne periculoase pentru viață.
În subsidiar, recurentul a susținut
că fapta trebuia încadrată în prevederile art. 182 alin. (1) C. pen. În
principal recurentul a cerut achitarea, iar în subsidiar schimbarea încadrării
juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă și aplicarea unei
pedepse cu suspendarea executării.
Recursul este întemeiat însă nu
pentru considerentele expuse în aceste două motive de casare, a căror examinare
este inutilă și se omite ca atare, ci pentru un considerent de drept invocat
din oficiu, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 385
18
C.
proc. pen., instanța care rejudecă după casare, trebuie să se conformeze
hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea
avută în vedere la soluționarea recursului.
Decizia de casare cu trimiterea
cauzei spre rejudecare pronunțată de instanța de recurs este deci obligatorie,
chiar dacă a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legii.
Din decizia nr. 793 din 4 martie
1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, rezultă că primele hotărâri
au fost casate, dispunându-se rejudecarea, pentru a se lămuri pe bază de probe
dacă leziunile care au pus în pericol viața părții vătămate au fost cauzate de
inculpat sau de altă persoană.
În acest scop, trebuia să se
stabilească cu exactitate care a fost mecanismul producerii fiecăreia dintre
leziunile primejdioase pentru viață, după stabilirea, în prealabil a felului și
caracteristicilor (substanță și dimensiuni) agentul vulnerabil folosit, a
numărului loviturilor, a poziției pe care o avea partea vătămată și făptuitorul
în momentul aplicării fiecărei lovituri în parte.
Pentru stabilirea acestor aspecte instanța de
casare, constatând că în cauză există opinii divergente ale organelor de
specialitate medico-legale, cu privire la mecanismul de producere a leziunilor
care au pus în primejdie viața părții vătămate, în actele medico-legale emise
de Laboratorul Medico-Legal al județului Constanța la 14 decembrie 1994 și 28
septembrie 1995, menționându-se inițial că leziunile suferite de partea
vătămată au fost produse „prin lovire cu corp tăietor-înțepător” pentru ca ulterior
să se ajungă la concluzia că aceste leziuni au fost cauzate prin „lovire cu
corpuri dure și comprimare, cu suprafață medie în jur de 10-12 cm, alungite”,
iar în raportul de nouă expertiză nr. A5/253/1997 din 19 mai 1977 a
Institutului de medicină legală Prof. Mina Minovici arătându-se că leziunile
traumatice constatate de partea vătămată au putut fi produse prin „loviri
repetate cu un corp dur cu suprafață mare (pumn, genunchi, picior) sau cu
foarte mare probabilitate prin comprimarea între două planuri dure (în poziție
culcat în poziție decubit dorsal sau lateral lovit cu picioarele încălțat) și
reținând că aceste concluzii nu se bazează pe examinarea directă a părții
vătămate în cadrul unui consult medico-legal (o asemenea examinare a fost
efectuată foarte sumar la data de 14 decembrie 1994), a decis efectuarea unei
noi expertize medico-legale, prin care să se stabilească mecanismul de
producere a leziunilor care au pus în pericol viața părții vătămate. În vederea
efectuării acestei expertize, a apreciat că este necesară examinarea
nemijlocită a părții vătămate în cadrul unui consult medico-legal.
Rejudecând cauza, după casare,
tribunalul încuviințează o nouă expertiză cu obiectivele stabilite în decizia
de casare, dispunând ca partea vătămată să fie examinată de comisia
medico-legală.
Prin raportul nr. A5/176/7684 din 3
iunie 2000, Institutul de Medicină Legală Prof. Mina Minovici a precizat că
menține concluziile expertizei anterioare, în sensul că leziunile s-au putut
produce prin lovire cu corpuri dure cu suprafață mare (pumn, picior încălțat)
fiind exclusă producerea prin lovire cu corp dur alungit tip șipcă sau
comprimarea între două corpuri-planuri dure (lovire cu corp dur cu trunchiul
fixat la sol).
Instanța de rejudecare constatând că
aceasta este o completare a expertizei anterioare și că partea vătămată nu a
fost examinată, a hotărât să se efectueze o nouă expertiză.
Prin raportul de nouă expertiză nr.
A5/13833/7684 din 16 februarie 2001, Institutul de Medicină Legală Prof. Mina
Minovici, fără a examina partea vătămată, a stabilit că aceasta a prezentat
leziuni traumatice constând în:
- echimoză cu tumefacția obraz drept
care s-a putut produce prin lovire cu corp dur;
- traumatism toraco-abdominal acut
închis cu ruptură gastrică, splinică, hemiperitonită difuză acută, hematom al
colonului transvers și descendent, leziuni care s-au putut produce prin loviri
repetate cu corp dur cu suprafață limitată (pumn, picior, extremitatea unei
șipci de lemn ), în poziția dinamică victimă – agresor, posibil cu victima
căzută la sol și pentru care a necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale. În
absența îngrijirilor medico-chirurgicale, ruptura gastrică, ruptura de splină
cu hemoragie internă, au pus în primejdie viața victimei.
Fiind investit cu rejudecarea cauzei
de către curtea de apel în urma admiterii apelului inculpatului și desființarea
sentinței anterioare, pentru ignorarea indicațiilor date prin hotărârea de
casare, tribunalul deși a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legală
prin care să se stabilească cu exactitate mecanismul producerii fiecăreia
dintre leziunile primejdioase pentru viață și regiunile anatomice unde s-au
aplicat loviturile, iar partea vătămată să fie examinată nemijlocit în cadrul
unui consult medico-legal, în care scop a fost citată cu mențiunea să se
prezinte la sediul institutului cu actele medicale pe care le deține, a
soluționat cauza, fără ca expertiza dispusă să se fi efectuat și cu toate că
nici procurorul și nici inculpatul nu au renunțat la noua expertiză. În loc de
aceasta Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală
Prof. Mina Minovici a depus avizul nr. E2/10966 din 18 februarie 2003, prin
care a aprobat raportul de nouă expertiză nr. A5/13833 din 16 februarie 2001,
iar instanța l-a acceptat și pe baza acestuia a soluționat cauza.
Din moment ce Curtea Supremă de
Justiție, admițând recursul inculpatului a casat hotărârile prin care acesta
fusese condamnat pentru săvârșirea unei tentative la omor, dispunând ca
tribunalul, căruia i s-a trimis cauza spre rejudecare, să ia măsuri pentru
efectuarea, în condițiile în care partea vătămată să fie examinată nemijlocit
în cadrul unui consult medico-legal, a unei noi expertize medico-legale pentru
a se stabili cu exactitate mecanismul producerii fiecăreia dintre leziunile
primejdioase pentru viață și regiunile anatomice unde s-au aplicat loviturile,
instanța de trimitere era obligată, potrivit prevederilor sus-menționate, să se
conformeze hotărârii pronunțate de instanța de recurs.
Cum însă noua expertiză ordonată de
Curtea Supremă de Justiție s-a efectuat în alte condiții decât cele arătate în
decizia de casare, și anume fără examinarea părții vătămate în cadrul unui
consult medico-legal, numai pe baza actelor medicale aflate la dosarul cauzei,
sentința pronunțată în aceste condiții de instanța de fond este contrară legii,
fiind supusă cazului de casare înscris în art. 385
9
alin. (1) pct.
17
1
C. proc. pen.
Aceeași critică este valabilă și
pentru curtea de apel care a respins apelul inculpatului, menținând această
sentință.
În consecință, recursul declarat de
inculpat urmează a fi admis pe baza acestui motiv de casare, examinarea
celorlalte motive devenind inutilă, a se casa decizia atacată, cum și sentința
penală nr. 700 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului Constanța și a se trimite
dosarul aceluiași tribunal pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale
în condițiile stabilite de Curtea Supremă de Justiție, în temeiul căruia să se
pronunțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 52/ P din 5 martie 2004 a Curții
de Apel Constanța.
Casează decizia atacată și sentința
penală nr. 700 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului Constanța.
Trimite cauza pentru rejudecare la
Tribunalul Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2
decembrie 2004.