ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința

civilă nr. 176, pronunțată la data de 16 octombrie 2003, în dosarul nr. 1304/2003,

Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ,

rejudecând cauza după o primă casare, a respins ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta SC C.S. SA Comănești, împotriva Ministerului Finanțelor

Publice, Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău și Direcției Controlului

Fiscal Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență următoarele:

Prin H.G. nr. 689/1997 reclamanta a

beneficiat de un împrumut de 4 miliarde lei pentru plata energiei electrice și

termice, pe care, potrivit art. 3, avea obligația să-l restituie în termen de

un an, în tranșe egale lunare, conform convențiilor încheiate cu R.A. R. și

R.A. R. Mediaș.

Prin procesul-verbal nr. 973 din 23

iulie 1998, organele de control din cadrul Direcției Controlului Financiar de Stat

Bacău, verificând modul de rambursare la bugetul statului, a împrumutului

acordat, au constatat că societatea comercială nu a respectat termenele și

tranșele stabilite prin graficele de rambursare, calculând în sarcina acesteia,

majorări de întârziere în sumă de 647.488.090 lei.

În căile

administrativ-jurisdicționale, obligația bugetară suplimentară a fost

menținută, obiecțiunile, plângerile și contestația exercitate potrivit

prevederilor Legii nr. 105/1997, fiind respinse prin hotărârea nr. 12 din 12

august 1998 a Direcției Controlului Financiar de Stat Român, dispoziția nr. 291

din 5 septembrie 2000, a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Bacău și decizia nr. 1464 din 31 octombrie 2000, a

Ministerului Finanțelor.

În acțiunea adresată instanței,

reclamanta a susținut că împrumutul respectiv i-a fost impus, că până la data

controlului a rambursat 1.015.954.490 lei, plus 20.000.000 lei în cursul

controlului și că nu datorează majorările de întârziere.

Pentru a respinge acțiunea, instanța

de fond a motivat că, potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 72/1996

privind finanțele publice și art. 13 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea

creanțelor bugetare, societatea comercială reclamantă datorează majorările de

întârziere la bugetul statului, aceasta nerespectând termenele și tranșele

stabilite prin graficele de rambursare, anexe la convențiile încheiate cu R.A.

R. și, respectiv, R.A. R. Mediaș.

În ceea ce privește susținerea

reclamantei, că ar beneficia de scutirile acordate prin O.U.G. nr. 163/2000,

instanța de fond a motivat că acest act normativ nu este incident în cauză.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamanta care, fără a-și încadra criticile în prevederile art. 304 C.

proc. civ., a reluat susținerile privind fondul cauzei, potrivit cărora nu

datorează majorările de întârziere calculate de către organele de control,

întrucât beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 163/2000.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că, în baza H.G. nr.

689/1997, recurenta-reclamantă, societate comercială având ca obiect de

activitate, între altele, producerea și distribuirea energiei termice și a apei

calde, a beneficiat de un împrumut cu statul, în vederea acoperirii arieratelor

către R.A. R. și R.A. R. Mediaș, pentru suma totală de 4 miliarde lei, din care

1 miliard pentru plata energiei electrice și 3 miliarde lei pentru plata

energiei termice.

Potrivit art. 3 din H.G. nr. 689/1997,

recurenta-reclamantă era obligată să restituie împrumutul în termen de un an,

în tranșe lunare de 83 milioane lei, potrivit convenției încheiate cu R.A. R., filiala

T.D.E.E. Bacău și respectiv, 250 milioane lei, potrivit convenției încheiate cu

R.A. R., filiala E. Borzești.

De asemenea, este necontestat că, la

data controlului, 23 iulie 1998, s-a constatat că recurenta-reclamantă nu a

respectat termenele și tranșele stabilite prin graficele de rambursare, astfel

că la data respectivă rambursase doar 1.015.954.490 lei, din care 20.000.000

lei în timpul controlului, situație în care au fost calculate majorări de

întârziere în sumă de 647.488.090 lei.

Dacă în căile administrative de atac

și în primul ciclu procesual în fața instanței de contencios,

recurenta-reclamantă a susținut că nu datorează bugetului de stat, majorările

de întârziere, după prima casare, aceasta a susținut că în privința majorărilor

de întârziere ar beneficia de prevederile O.U.G. nr. 163/2000, art. 2 lit. c),

referindu-se în mod expres la majorările de întârziere stabilite prin acte de

constatare care au fost contestate, potrivit legii și se află în curs de

soluționare la organul competente.

Soluționând cauza, după casarea cu

trimitere, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă,

nerespectând condițiile de restituire a împrumutului, stabilite prin convențiile

încheiate, aceasta datorează majorările de întârziere calculate de organele de

control, prevederile art. 77 din Legea nr. 72/1996 și ale art. 13 din O.G. nr. 11/1996,

în vigoare la acea dată, sunt pe deplin aplicabile în cauză.

În ceea ce privește apărarea

recurentei-reclamante, cum că ar beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr.

163/2000 privind diminuarea arieratelor la bugetul de stat, instanța de fond a

reținut corect inaplicabilitatea acestui act normativ.

Într-adevăr, acest act normativ se

aplică, potrivit art. 1, obligațiilor restante reprezentând impozite, taxe și

alte asemenea venituri ale bugetului de stat, datorate de persoanele juridice

în calitate de contribuabili, or, în cauză, obligațiile recurentei-reclamante

își aveau temeiul în împrumutul primit și convențiile de rambursare pe care

le-a încheiat.

În concluzie, hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.S.

SA, cu sediul în orașul Comănești, județul Bacău, împotriva sentinței nr. 176

din 16 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2005.