ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 174/C din 18

noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a admis excepția tardivității

declarării apelului și a respins ca tardiv apelul reclamantei G.A. împotriva

sentinței civile nr. 641 din 23 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

civilă.

Curtea de Apel a reținut că prin cererea

adresată Judecătoriei Constanța, reclamanta G.A. a chemat în judecată pe

pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța, P.C., P.M., P.V., R.M.V., R.E., R.M.A., G.A., G.C.,

G.I. și I.G. pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în Constanța.

Prin sentința civilă nr. 13750 din 10

decembrie 2002, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

La tribunal, reclamanta a înțeles să

lărgească cadrul procesual și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de

pârât, a Consiliului Local al Municipiului Constanța, prin primar și a reiterat

excepția necompetenței materiale a tribunalului, susținând că acțiunea în

revendicare nu este o acțiune evaluabilă în bani.

Prin decizia civilă nr. 641 din 23 mai

2003, Tribunalul Constanța a respins excepția necompetenței materiale cu

motivarea că acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie în realizare, dar

a admis excepția inadmisibilității acțiunii pe care a respins-o ca atare.

Tribunalul a constatat că Legea nr.

10/2001 este o lege specială care reglementează regimul juridic al imobilelor

preluate abuziv de stat, instituind o procedură administrativă obligatorie. În

condițiile în care reclamanta avea deschisă calea prevăzută de legea specială

pentru dobândirea bunului, tribunalul a constatat că acțiunea în revendicare

promovată de reclamantă este inadmisibilă.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe.

Curtea de Apel Constanța a admis excepția

tardivității declarării apelului, având în vedere faptul că reclamanta a primit

hotărârea, în condițiile art. 93 C. proc. civ., la data de 23 iunie 2003 și a

declarat apelul la 16 octombrie 2003, peste termenul prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta G.A.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se susține, astfel, că acțiunea

introductivă preciza că, pe durata litigiului, reclamanta înțelege să-și aleagă

domiciliul la sediul profesional al cabinetului de avocatură care o reprezintă,

situat în Galați. Toate actele de procedură s-au comunicat la domiciliul ales,

mai puțin sentința civilă nr. 641 din 23 mai 2003 a Tribunalului Constanța care

a fost transmisă la domiciliul reclamantei din București.

Deși textul de lege citat se încadrează

în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de

recurs rezultă că, reclamanta critică faptul că la judecata în apel nu s-a

observat că în procedura ce s-a derulat la tribunal au fost încălcate

dispozițiile art. 105 C. proc. civ. și, prin urmare, instanța de apel a greșit

atunci când a constatat că apelul nu a fost declarat în termen. Prin urmare,

Înalta Curte va analiza recursul din punctul de vedere al dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii și îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele

motive:

Conform art. 90 C. proc. civ., înmânarea

citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința

celui citat. Conform art. 93 din același cod, în caz de alegere de domiciliu,

dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură,

comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea

arătări, la domiciliul părții.

Pe cale de consecință, faptul alegerii

unui domiciliu nu instituie pentru instanțe obligația comunicării actelor de

procedură la domiciliul ales decât în măsura în care, odată cu alegerea

domiciliului, s-a indicat și numele persoanei la care se va face comunicarea.

Textul art. 93 C. proc. civ. este clar în acest sens, stipulând chiar faptul că

în lipsa indicării persoanei căreia i se vor comunica actele de procedura,

comunicarea se va face întotdeauna la domiciliul părții.

Or, se constată că în cererea pe

care a depus-o inițial la Judecătoria Constanța, reclamanta și-a indicat

domiciliul din București și a făcut mențiunea că are domiciliul ales pe durata

procesului la sediul profesional al cabinetului de avocatură care o reprezintă,

fără a indica și numele persoanei la care ar fi urmat să i se comunice actele

de procedură. Acest lucru a și determinat instanțele să procedeze la

comunicarea tuturor actelor de procedură la domiciliul reclamantei, nefiind

real faptul că doar sentința civilă nr. 641 din 23 mai 2003 a Tribunalului Constanța

a fost comunicată la domiciliul reclamantei din București. Dacă voința

reclamantei ar fi fost aceea ca actele de procedură să fie comunicate la

apărătorul său, și-ar fi manifestat-o încă la primul termen din judecata ce a

avut loc în fața tribunalului pentru că și hotărârea de declinare a competenței

a fost comunicată tot la domiciliul din București, procedura fiind îndeplinită

și de acea dată prin afișare.

Mai mult decât atât, în procedura ce

s-a derulat în fața Curții de Apel Constanța, reclamanta a fost citată tot la

domiciliul din București și deși prin motivele de apel critică faptul că nu i

s-au comunicat actele de procedură la domiciliul ales, se mărginește doar să

solicite judecarea cauzei și în lipsă nesolicitând nici de data aceasta

comunicarea actelor de procedură la acea adresă.

De altfel, reclamanta a cunoscut

întreaga derulare a procedurii deoarece avocatul său a fost prezent la toate

termenele de judecată, mai puțin la termenul de judecată a apelului când, așa

cum s-a arătat, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta G.A.

împotriva deciziei civile nr. 174/C din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14

octombrie 2004.