ÎCCJ, decizie (scj.ro #86839)

Măsuri reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001. Contestație pentru lipsa răspunsului la notificarea adresată deținătorului imobilului. Competența de soluționare a contestației

Cuprins pe materii

: Legea nr. 10/2001. Măsuri reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001. Contestație pentru lipsa răspunsului la notificarea adresată deținătorului. Competența tribunalului

Index alfabetic

:

-          Măsuri reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001

-          Contestație

-          Competența tribunalului

Legea nr. 10/2001

, art. 24 alin. (7) și (8)

Soluționarea contestației este de competența materială a tribunalului, secția civilă, iar nu a judecătoriei – indiferent de calificarea naturii juridice a deciziei/dispoziției motivată și, implicit, a refuzului ei, atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate atrăgând competența instanței abilitată să cenzureze actul  însăși conform  art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Secția civilă, decizia nr. 3577 din 14 mai 2004

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 125 din 29 ianuarie 2003, a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de Consiliul Local al Municipiului Constanța, și a admis în parte acțiunea formulată de G.N. și G.R., prin obligarea primarului municipiului să emită dispoziție/decizie motivată asupra cererii de restituire  în natură sau în echivalent a unui imobil.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 56/23 mai 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Constanța, apel prin care s-a criticat sentința pentru greșita soluționare a excepției privind necompetența materială a tribunalului, în soluționarea cauzei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Constanța, invocând, ca motiv de casare, necompetența materială a tribunalului, competența aparținând, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, judecătoriei, în speță Judecătoriei Constanța. Aceasta întrucât, față de obiectul acțiunii, „ne aflăm în fața unei obligații de a face”, deoarece, în cauză, nu a fost emisă decizia de respingere a cererii de restituire.

Recursul nu este întemeiat.

În speță, urmare notificării adresate,  nu s-a emis dispoziție sau decizie motivată în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Acesta este și motivul pentru care, corect, reclamantele au formulat   acțiunea, având ca obiect obligarea unității deținătoare de a emite, corespunzător, actul prevăzut de textul menționat.

Această situație nu poate determina concluzia existenței unei alte competențe materiale, în soluționarea cauzei, decât cea prevăzută de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme, indiferent de calificarea naturii juridice a dispoziției sau deciziei motivate și implicit a refuzului emiterii ei, atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate (lipsa răspunsului în temeiul prevăzut de lege) atrage competența instanței abilitate să cenzureze actul însăși, respectiv tribunalul, secția civilă.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.