ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25

martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 304/P/2005, Curtea de Apel Constanța, pe

rol aflându-se apelurile declarate de inculpatul C.C. și de părțile civile

M.I.C. și C.L., cauza nefiind în stare de judecată, s-a luat în discuție

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Constatând că în cauză

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului.

În termen legal, inculpatul

C.C. a declarat recursul împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea

acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în libertate, apreciind că

nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive și nu se mai impune menținerea ei.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1)

C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Potrivit art. 148 alin. (1)

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că

măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de

recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 25 martie 2005, a constatat

că, față de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că inculpatul

a fost condamnat prin sentința penală nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a

Tribunalului Tulcea la o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen., art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, art. 217 alin.

(1) C. pen., art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu

aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare

privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta

pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere

desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și multitudinea

infracțiunilor săvârșite, astfel că a dispus menținerea stării de arest a

inculpatului.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 25 martie 2005 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 25 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 304/P/2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata

sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 aprilie 2005.