ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 304/P/2005, Curtea de Apel Constanța, pe rol aflându-se apelurile declarate de inculpatul C.C. și de părțile civile M.I.C. și C.L., cauza nefiind în stare de judecată, s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În termen legal, inculpatul C.C. a declarat recursul împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu se mai impune menținerea ei.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 25 martie 2005, a constatat că, față de dispozițiile art. 136 C. proc.

pen., având în vedere că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea la o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., art. 1 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, art. 217 alin. (1) C. pen., art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și multitudinea infracțiunilor săvârșite, astfel că a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.

Ca atare, încheierea pronunțată la 25 martie 2005 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 304/P/2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2005.