Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1326/2005

HOTĂRÂRE
21.10.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1326/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 350/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe rol aflându-se recursurile declarate de inculpații S.V. și I.G., cauza nefiind în stare de judecată, s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În termen legal, inculpatul S.V. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea recursului și judecarea sa în libertate, apreciind că față de infracțiunea săvârșită, nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de recurs invocat, se reține că instanța de recurs, la 8 februarie 2005, a constatat că, față de dispozițiile art. 136 C. proc.

pen., având în vedere că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 435 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Buftea la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., solicitare menținută prin decizia penală nr. 2/ A din 5 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii, astfel că a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.

Ca atare, încheierea pronunțată la 21 octombrie 2004 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva încheierii din 8 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 350/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-21
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2844/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 260/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, inv
ÎCCJ 2005-02-04
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1327/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 426/M/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe rol aflându-se apelurile declarate
ÎCCJ 2005-08-30
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5324/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 30 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 755/2005, Curtea de Apel Pitești, pe rol aflându-se apelul declarat de inculpatul N.S.M., cauza nef
ÎCCJ 2005-03-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2072/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 martie 2005, pronunțată în dosarul penal nr. 1301/2005, Curtea de Apel Iași, făcând aplicarea art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., a dispus
ÎCCJ 2005-03-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 304/P/2005, Curtea de Apel Constanța, pe rol aflându-se apelurile declarate de inculpatul C.C. și d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă