ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1326/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 februarie

2005, pronunțată în dosarul nr. 350/2005, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, pe rol aflându-se recursurile declarate de inculpații S.V. și

I.G., cauza nefiind în stare de judecată, s-a luat în discuție legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive.

Constatând că în cauză

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului.

În termen legal, inculpatul

S.V. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea

recursului și judecarea sa în libertate, apreciind că față de infracțiunea

săvârșită, nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1)

C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de

recurs invocat, se reține că instanța de recurs, la 8 februarie 2005, a

constatat că, față de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că

inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 435 din 3 martie 2004 a

Judecătoriei Buftea la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la

art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., solicitare menținută prin decizia penală nr. 2/ A din 5 ianuarie

2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun

în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea sa în

libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să

aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea

infracțiunii, astfel că a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 21 octombrie 2004 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva încheierii din 8 februarie 2005

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

350/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2005.