ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1327/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 februarie

2005, pronunțată în dosarul nr. 426/M/2005, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, pe rol aflându-se apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași și de inculpatul C.N., cauza nefiind în stare de judecată,

s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Constatând că în cauză

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului.

În termen legal, inculpatul

C.N. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, lăsând la aprecierea

instanței soluționarea recursului.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1)

C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. „d” a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de

recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 4 februarie 2005, a constatat

că, față de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că inculpatul

a fost condamnat prin sentința penală nr. 146 din 9 decembrie 2004 a

Tribunalului Călărași la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în

continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea sa în

libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să

aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea

infracțiunii, astfel că a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 4 februarie 2005 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 4

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 426/M/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2005.