ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2072/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17

martie 2005, pronunțată în dosarul penal nr. 1301/2005, Curtea de Apel Iași,

făcând aplicarea art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a dispus

menținerea stării de arest a inculpatului

A.V

.

Instanța de apel a apreciat

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de

inculpatul respectiv nu s-au modificat și nici nu au încetat, impunându-se în

continuare privarea acestuia de libertate în baza art. 160

b

C. proc.

pen.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul A.V. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat însă, apărătorul

desemnat din oficiu, lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestuia.

Examinând din oficiu

legalitatea și temeinicia încheierii atacate, se constată că recursul declarat

de inculpat nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 136 alin. (1)

C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta măsura

arestării preventive.

În art. 148 alin. (1) C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, se arată că

măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile

cuprinse în art. 143 din același cod, și inculpatul a săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa

închisorii, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din actele dosarului rezultă

că există indicii temeinice că inculpatul A.V. împreună cu alți coinculpați au

săvârșit infracțiunile de viol și tâlhărie, situație în care lăsarea acestuia

în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, așa cum cer

dispozițiile art. 148 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, recursul

declarat de inculpatul A.V., nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins, ca atare, cu obligarea

recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva încheierii din 17 martie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în dosarul nr. 1301/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2005.