ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2844/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 260/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, investită cu judecarea apelurilor declarate de inculpații S.G. și U.S.I., s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut măsura arestării preventive a acestora. În termen legal, inculpatul S.G. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu se mai impune menținerea ei.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe ca lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 21 aprilie 2005, a constatat că, față de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1478 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, precum și față de circumstanțele personale ale inculpatului S.G., care a mai fost condamnat anterior.

Ca atare, încheierea pronunțată la 21 aprilie 2005 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 21 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 260/2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2005.