ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4822/2004

Începând cu anul 1999 SC S.C.P. SRL Ploiești a achiziționat de la SC O.I. SA Târgoviște diferite sortipodimensiuni de produse siderurgice, relațiile comerciale desfășurându-se în baza unor contracte de colaborare. La data de 16 ianuarie 2002, între cele două societăți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 226/2002 în baza căruia inculpata a cumpărat în numele societății sale, în mod repetat, produse siderurgice (profile țeavă și altele, contravaloarea acestora urmând a fi plătită cu ordine de plată sau cu file C.E.C. Deși societatea inculpatei nu dispunea de sumele necesare pentru a achita mărfurile achiziționate, în perioada iulie - august 2002, a emis un număr de 18 file C.E.C. în valoare totală de 835.359.463 lei. Din lipsă de disponibil C.E.C. - urile au fost refuzate la plată.

În aceeași perioadă, folosind același procedeu, inculpata a emis un număr de 11 file C.E.C. către SC C. SA București de la care se aprovizionase cu diferite tipuri de oțel. Tot din lipsă de disponibil, plata C.E.C. - urilor a fost refuzată.

La data de 10 ianuarie 2001, inculpata a încheiat cu SC J.O. SRL Ploiești, contractele cu nr. 9 din 10 ianuarie 2001, pentru comercializarea carburanților în sistem en-gross și en-detail. Prejudiciul cauzat părții civile a fost de 10.421.309.765 lei.

În același mod a procedat inculpata începând cu anul 2000 și cu SC R.A.R. SA Ploiești, de unde s-a aprovizionat cu mărfuri (produse petroliere, motorină și combustibil tip 1) pentru plata cărora a emis 5 file C.E.C. fără acoperire, cauzând în acest fel un prejudiciu de 5.952.766.081 lei.

Modul de a proceda de mai sus a fost folosit și în cazul SC D.P.R. SRL București, societate de la care inculpata s-a aprovizionat cu mărfuri, începând cu anul 1999, în baza unui contract de prestări serivicii (nr. 20 din 28 octombrie 1999) și pentru care a emis o filă C.E.C. fără acoperire pentru suma de 4.494.196.540 lei.

În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 25 iulie 2002, inculpata s-a aprovizionat cu mărfuri de la SC B.C.I. SRL Ploiești, constând în combustibil lichid ușor. Ca și în celelalte cazuri pentru plată, inculpata a emis o filă C.E.C. fără acoperire. Prejudiciul cauzat acestei societăți este de 1.171.054.000 lei.

Deși se afla în interdicție bancară, inculpata a achiziționat de la SC E.I.E. SRL Constanța, sucursala Băicoi, bitum rutier. Pentru achitarea contravalorii acestui produs a emis o filă C.E.C. refuzată la plată, în valoare de 1.171.054.000 lei.

În cursul lunii august 2000, inculpata prin societatea sa, s-a angajat în derularea unei relații comerciale cu SC P. SRL Satu Mare. În baza acestei relații, inculpata a promis societății contractante că-i va livra cantitatea de 20 tone benzină Premium și 13 tone benzină Premium fără plumb. SC P. SRL a achitat în contul societății inculpatei suma de 800.000.000 lei, prin ordinul de plată nr. 814 din 2 august 2000, fără ca inculpata să livreze produsele în discuție, cauzând în acest fel un prejudiciu egal cu contravaloarea produselor achitate.

Inculpata transporta mărfurile cumpărate cu mijloace de transport aparținând SC T.A.C. SA București, în favoarea căreia a emis file C.E.C. în valoare de 841.927.781 lei care, pentru lipsă de disponibil au fost refuzate la plată.

La data de 12 iulie 2002, inculpata a achiziționat de la SC L.I. SA Târgoviște, în baza unei singure facturi, oțel beton în valoare de 459.187.085 lei. Lipsa disponibilului în contul societății a făcut ca C.E.C. - urile emise să fie refuzate la plată.

În același mod a procedat inculpata și cu SC I.C.P. SRL Vălenii de Munte de la care, în cursul lunii iunie 2002, a achiziționat oțeluri carbon în valoare totală de 249.938.389 lei. Pentru plata mărfii s-a emis o filă C.E.C. pentru suma de 237.484.220 lei. De la aceeași societate, la data de 18 iulie 2002, inculpata, prin societatea sa, a mai achiziționat oțeluri carbon în valoare de 35.068.381 lei, fără însă a achita contravaloarea acestora. Prejudiciul cauzat SC I. SRL Vălenii de Munte este în sumă de 285.051.770 lei întrucât SC M. SA Piatra Neamț a efectuat, pe data de 13 august 2002 cu acordul SC S.C.P. SRL o plată în sumă de 50.000.000 lei în contul unei datorii față de ultima societate, plată efectuată către SC I. SRL, aceasta nemaiconstituindu-se parte civilă în procesul penal.

La data de 31 iulie 2002, în baza comenzii 496 inculpata, prin societatea sa, a achiziționat produse petroliere de la Rafinăria R. Rafinăria Vega în valoare de 581.686.200 lei, pentru plata cărora a emis o filă C.E.C., refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil.

În cursul lunii iulie 2002, inculpata a achiziționat profil cornier și bitum de la SC E.T. SRL București în valoare totală de 739.594.093 lei, pentru care a emis trei file C.E.C. care au fost refuzate la plată de către unitățile bancare, din lipsa disponibilului în cont. Din contravaloarea mărfurilor cumpărate, inculpata a achitat în numerar suma de 62.295.398 lei, prejudiciul cauzat SC E.T. SRL fiind de 6.777.298.695 lei.

În perioada 2000 - 2002 inculpata a derulat, prin societatea sa, relații comerciale cu SC P. SRL Buzău, de la care a achiziționat oțel beton, în baza unor comenzi, în valoare de 345.682.695 lei. Pentru achitarea mărfurilor, inculpata a emis 2 file C.E.C. fără acoperire, în valoare de 236.069.534 lei care au fost refuzate la plată de unitățile bancare. Ultima filă C.E.C. pentru suma de 109.631.161 lei nu a mai fost introdusă pentru plată, întrucât reprezentanții societății au luat cunoștință că SC S.C.P. SRL a fost înregistrată în Centrala Incidențelor de Plăți. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpata M.C. și părțile civile SC J.O. SRL Ploiești și SC R.I. SRL Târgoviște. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei pe care o consideră ca fiind prea blândă în raport cu pericolul social ridicat al faptei confirmat și de cuantumul mare al prejudiciului. S-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei. Inculpata a criticat aceeași hotărâre cu privire la încadrarea juridică a faptelor, susținând că în cauză nu poate fi vorba de existența infracțiunii de înșelăciune, ci a infracțiunii, prevăzută de art. 84 pct. 1, 2, 3 din Legea C.E.C. - ului nr. 59/1934. În cazul în care nu se va primi această critică, inculpata a solicitat a se dispune achitarea, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, și anume intenția de a prejudicia partenerii de afaceri, totul fiind rodul conjuncturii economice nefavorabile. Partea civilă SC J.O. SRL a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate care în realitate se ridică la suma de 10.459.294.765 lei și nu la 62.015.000 lei, susținând că, chiar în cazul în care între ea și societatea inculpatei s-a încheiat un contract de cesiune de creanță, acest fapt nu o poate exonera pe inculpată de plata despăgubirilor datorate. SC R.I. SRL Târgoviște a criticat hotărârea instanței de fond tot cu privire la întinderea prejudiciului cauzat de inculpată care se ridică la suma de 1.207.021.723 lei la care se adaugă și dobânzile legale și nu de 459.187.085 lei cu precizarea că diferența de 747.834.638 lei reprezintă contravaloarea a două facturi neachitate pentru care nu s-au emis instrumente de plată. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 507 din 19 noiembrie 2003, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpata M.C. și părțile civile SC J.O. SRL Ploiești și SC R.I. SA Târgoviște. S-a dedus din pedeapsa pe care inculpata urmează să o execute durata arestării preventive la zi. Inculpata și părțile civile apelante au fost obligate să plătească statului suma de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat următoarele: „Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost bine stabilite de prima instanță, din probele administrate rezultând cu certitudine că în perioada 2000 - 2002 inculpata, în calitate de asociat unic și administrator al SC S.P.C. SRL Ploiești, a achiziționat diferite produse siderurgice, materiale de construcții sau produse petroliere de la mai mulți parteneri de afaceri pentru achitarea contravalorii cărora a emis file C.E.C. fără acoperire” și că „judecătorul fondului a realizat o justă interpretare a probelor existente în dosarul cauzei, stabilind mecanismul concret prin care s-a ajuns la comiterea faptei”, dându-se „eficiență în primul rând activității infracționale concrete a inculpatei, constând în emiterea unor instrumente de plăți bancare, fără a avea provizia necesară în cont, stabilindu-se totuși justificat și contribuția părților civile la realizarea acestui mecanism, multe dintre acestea pretinzând în mod nelegal inculpatei să lase drept garanție file C.E.C. necompletate, semnate în alb, beneficiarii fiind în multe cazuri cei care au obligat-o pe inculpată la operațiuni comerciale nerentabile”. S-a mai arătat că „Este evident că inculpata a manifestat ușurință în activitatea comercială” care însă „nu pot fi asimilate lipsei de intenție echivalentă cu nevinovăția inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune, așa cum a susținut aceasta în apelul său”. Cu privire la încadrarea juridică a faptei s-a arătat că nu poate fi cea prevăzută de art. 84 pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934, susținută de inculpată „deoarece necompletarea corectă a unui C.E.C. nu reprezintă o infracțiune mai gravă, cum este cazul în speță, nefiind posibilă coexistența celor 2 fapte. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, s-a arătat că „Față de modul concret în care fapta a fost săvârșită, de persoana inculpatei, de atitudinea cooperantă a acesteia manifestată pe parcursul procesului, de concursul pe care l-a adus chiar unii din beneficiarii importanți ai inculpatei, la emiterea C.E.C. - urilor fără acoperire, bine analizate și interpretate de prima instanță, Curtea apreciază că în mod corect s-au reținut în favoarea acesteia circumstanțe atenuante, cu efectul prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., criticile din apelul parchetului, în acest sens, fiind neîntemeiate”. În ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, a arătat că „se apreciază că aceasta a fost bine rezolvată, în speță instanța de fond manifestând preocupare pentru aplicarea legală a unuia din principiile de bază ale răspunderii civile delictuale, care operează în cauză și anume al reparării integrale a prejudiciului cauzat” „fiind bine stabilite toate prejudiciile cauzate prin fapta penală, dispunându-se obligarea solidară a inculpatei, cu societatea administrată de aceasta, la plata sumelor ce au făcut obiectul infracțiunii, plus dobânzile legale”. Cu privire la cererea apelantei SC R.I. SA Târgoviște, de obligare a inculpatei la plata a două facturi ce nu au fost achitate de societatea administrată de inculpată, s-a arătat că excede cadrului procesului penal „aceasta având caracter pur comercial care se poate rezolva în fața instanței civile”. Cu privire la apelul declarat de partea civilă SC J.O. SRL Ploiești s-a arătat că din moment ce între aceasta și societatea inculpatei a intervenit un contract de cesiune de creanțe, concluzia ce se desprinde este aceea că în acest mod au stabilit calea de soluționare a diferențelor dintre ele, instanța de judecată neputând decât să ia act de acest lucru, care reprezintă voința celor două părți și care în dreptul civil constituie legea părților, instanța de judecată neputând decât să ia act de existența acestuia fără însă a-l putea desființa. Împotriva acestei decizii au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata M.C. Parchetul a criticat decizia instanței de apel pentru același motiv invocat și la judecata în apel și anume, greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei, pe care o consideră prea mică, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acesteia și aplicarea unei pedepse mai severă ținând seama de pericolul social ridicat al faptei, prin care s-a produs la mai multe părți civile, într-un interval scurt de timp un prejudiciu de peste 40 miliarde lei. Inculpata a criticat decizia instanței de apel pentru același motiv invocat la judecata în apel și anume greșita încadrare juridică a faptei, solicitând a se constata că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune ci pe cele ale infracțiunii prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, în care sens urmează a se dispune, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Recursul declarat de parchet este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit art. 72 C. pen., la aplicarea și stabilirea pedepsei se ține seama, între altele, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză, prima instanță în mod corect a apreciat că în favoarea inculpatei se impune reținerea de circumstanțe atenuante. Sinceritatea de care aceasta a dat dovadă pe întreg parcursul procesului penal, ajungând în acest fel la aflarea adevărului, regretul manifestat pentru fapta comisă și lipsa antecedentelor penale, sunt elemente care justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa existând convingerea că prevederile art. 52 C. pen., se pot realiza și prin aplicarea unei pedepse mai mici. Cu toate acestea, atât instanța de fond, cât și cea de apel au manifestat o blândețe exagerată, minimalizând în acest fel pericolul social al faptei, rezultat din modul în care aceasta a fost comisă, respectiv într-o perioadă scurtă de timp, prin inducerea în eroare a unui număr mare de societăți comerciale cărora le-a cauzat pagube importante. De asemenea, era necesar să se țină seama și de faptul că în cauză, în sarcina inculpatei s-au reținut și prevederile art. 41 alin. (2) care este de natură să agraveze răspunderea penală, în sensul că prin reținerea acesteia se poate aplica un spor de pedeapsă peste limita maximă prevăzută de textul incriminator în cazul în care se apreciază că fapta prezintă un pericol social ridicat, iar coborârea sub limita minimă a textului incriminator nu este obligatorie. Pentru aceste considerente urmează a se constata că pedeapsa aplicată inculpatei de prima instanță și menținută de instanța de apel, chiar în condițiile menținerii circumstanțelor atenuante, este prea mică și se impune a fi majorată, motiv pentru care se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și se va dispune în consecință. În ce privește recursul declarat de inculpata M.C. se constată că este nefondat. Potrivit art. 215 alin. (4) C. pen., sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și în cazul în care s-a emis un cec asupra unei instituții de credit, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul obținerii unui folos material și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului. Rezultă că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în această variantă este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerințelor prevăzute în art. 1 din Legea nr. 59/1934 de către o persoană care nu dispunea în momentul emiterii acestui instrument de plată de fonduri proprii disponibile, care să facă posibilă efectuarea plății de către unitatea bancară depozitară către beneficiarul nominalizat în acest înscris (C.E.C.). Raportând la cauză cele de mai sus, se constată că inculpata, în deplină cunoștință de cauză, știind că nu are disponibil în conturile bancare, în unele cazuri aflată chiar în interdicție bancară, a emis către parteneri de afaceri (părțile civile și vătămate) cecuri fără nici o acoperire. Întrucât cu prilejul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, inculpata a indus în eroare societățile comerciale vânzătoare, asigurându-le că plata prețurilor mărfurilor le va face prin C.E.C. - uri, în care sens a și emis asemenea mijloace de plată în condițiile arătate, și anume, fără a avea disponibil în cont și aflate în interdicție bancară, împrejurare în care părțile civile vânzătoare nu ar fi încheiat contractul, este fără îndoială că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în varianta arătată și nu pe cele ale art. 84 din Legea nr. 59/1934, cum fără temei s-a susținut. Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că analizând decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare și pentru alte situații decât cele analizate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este fondat, numai în ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei, iar recursul declarat de inculpată, este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.