ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4994/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 506 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat inculpații: 1. S.E.G. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 și art. 27, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatei și s-a computat detenția preventivă la zi. 2. U.M.T. la 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauza de față, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată aceleiași inculpate prin sentința penală nr. 358 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin neapelare, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 290 C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. S-a dedus perioada executată, în temeiul mandatului de executare, privind pedeapsa de 3 ani închisoare, de la 10 ianuarie 2002, la zi. S-a anulat mandatul emis de Judecătoria Ploiești, urmând a se emite un nou mandat, după rămânerea definitivă a sentinței pronunțate în cauza de față.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. 3. U.R. la 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru un rest de 370 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 358/1999 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în acte sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) și art. 290, cu art. 33 lit. a) C. pen., rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauza de față, astfel că inculpatul va executa în final o pedeapsă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complimentară a degradării militare, precum și dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În latura civilă, s-a constatat acoperit în parte prejudiciul cauzat părții civile SC C.M. SA Buzău și au mai fost obligați inculpații, în solidar, între ei și solidar și cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Ploiești, să mai plătească 649.853.621 lei, din care 121.725.915 lei penalități de întârziere; s-a constatat acoperit în parte prin restituire, prejudiciul cauzat părții civile SC A. SRL București și au mai fost obligați inculpații, tot în solidar, la 686.850.458 lei, din care 158.400.000 lei penalități de întârziere. De asemenea, au mai fost obligați, în aceeași modalitate, inculpații și cu partea responsabilă civilmente, la 684.170.216 lei despăgubiri către partea civilă SC S. SRL Ploiești.

S-a dispus comunicarea dispozitivului sentinței, conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, republicată, la Registrul Comerțului Prahova. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Inculpații U.R. și U.M.T., soți, împreună cu S.E.G., sora ultimei, au conceput un plan pentru înșelarea mai multor societăți comerciale. Astfel, folosindu-se de SC T.D. SRL, înființată în luna ianuarie 1992, cu asociat unic U.M.T. și apoi S.E.G., căreia i-au fost cesionate acțiunile, cei trei inculpați, în perioada noiembrie 2001 – ianuarie 2002, au achiziționat diverse mărfuri de la 3 societăți comerciale, pentru care au emis file C.E.C.

fără acoperire. În două din aceste situații, inculpații au achitat sume infime, în raport cu valoarea mărfurilor facturate, tocmai pentru a câștiga o minimă încredere din partea partenerilor de afaceri. Când aceștia solicitau plata, intervenea inculpata S.E.G., care promitea onorarea obligațiilor contractuale și chiar emitea bilete la ordin, de asemenea, fără acoperire. Inculpații au achiziționat, cu 3 facturi, bandă zincată de la SC C.M. SRL Buzău, în valoare totală de 746.937.189 lei, pentru care s-au emis file C.E.C. și bilete la ordin fără a avea disponibil bănesc, achitându-se suma de 90.000.000 lei în numerar. În baza unui alt contract de colaborare încheiat între SC A. SRL București și SC T.D.

SRL Ploiești, prima societate a livrat societății reprezentată de inculpații U.R. și U.M.T., produse siderurgice cu două facturi în valoare totală de 548.450.458 lei, din care s-a achitat cu numerar suma de 30.000.000 lei, pentru restul, adică 518.450.458 lei, emițându-se filă C.E.C. refuzată la plată din lipsă de disponibil în cont. În perioada 3 – 5 octombrie 2001, SC S. SRL Ploiești a livrat cu două facturi produse petroliere către SC T.D. SRL Ploiești, în valoare totală de 724.170.216 lei, pentru care s-a lăsat garanție o filă C.E.C., pentru suma de 1.500.000.000 lei, ștampilată și semnată de inculpata U.M.T. S-a stabilit că inculpații vindeau apoi mărfurile altor societăți comerciale, iar banii încasați îi foloseau în interes personal.

Prin decizia penală nr. 123 din 12 martie 2003, Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpatele S.E.G. și U.M.T., împotriva sentinței penale nr. 506 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova. Ele au solicitat, în principal, achitarea, susținând că, în relațiile contractuale soldate cu prejudicierea celor trei societăți comerciale au fost de bună credință, doar blocajul financiar determinând imposibilitatea achitării mărfurilor achiziționate. Al doilea motiv a avut în vedere încadrarea juridică a faptei, cele două inculpate nefiind de acord cu reținerea unui prejudiciu total a peste 2 miliarde lei, care atrage incidența dispozițiilor art. 215 alin. (5) C. pen.

Ori, prejudiciul reținut în sarcina lor a fost artificial, mărit prin adăugarea penalităților de întârziere. În fine, în subsidiar, ele au solicitat redozarea pedepselor aplicate, pe care le-au consideră prea aspre, în raport de faptele comise și persoana fiecărei inculpate. Ambele inculpate au declarat recurs și au criticat sentința pentru greșita reținere a art. 215 alin. (5) C. pen., ca urmare a includerii eronate în prejudiciul penal a penalităților de întârziere, precum și pentru greșita condamnare, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive a infracțiunii de înșelăciune. Prin decizia nr. 3897 din 19 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de inculpatele S.E.G.

și U.M.T., extinzând efectele acestora și cu privire la inculpatul U.R. A casat decizia penală nr. 123 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești și sentința penală nr. 506 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova și a trimis cauza, pentru rejudecare, la prima instanță. Totodată, a prelungit arestarea preventivă a inculpatei S.E.G., cu 30 de zile, respectiv până la 19 octombrie 2003, inclusiv. Se motivează că reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen., a avut în vedere prejudiciul penal mai mare de două miliarde lei, pentru fiecare inculpat. Ori, din cererile de constituire de parte civilă, rezultă că s-au calculat și inclus și penalități de întârziere, acestea excedând prejudiciului penal, în raport de care se face încadrarea juridică a faptelor comise.

Instanța de trimitere urmează ca, în fond, după casare, să stabilească cu certitudine prejudiciul penal cauzat de inculpați, în raport de care se va face încadrarea juridică a faptelor comise. Motivul privind greșita condamnare a inculpaților a fost considerat nefondat și a fost respins, motivându-se că probele administrate în cauză relevă în mod evident că inculpații au acționat concordant, pentru punerea în aplicare a unui plan de înșelare a celor trei societăți comerciale, cunoscând că nu au disponibil în cont pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziționate. De altfel, ei au vândut ulterior aceste produse, însușindu-și sumele rezultate din aceste vânzări. Rejudecând cauza, Tribunalul Prahova prin sentința penală nr. 192 din 13 aprilie 2004, a hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. În baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 27 C. pen., a condamnat pe inculpata S.E.G., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a computat din durata pedepsei, reținerea și arestarea preventivă, de la 16 ianuarie 2002, la zi. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata U.M.T. la 10 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a contopit această pedeapsă, cu cea de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 358 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei Ploiești, dispunând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a anulat mandatul de executare în baza sentinței penale nr. 358/1999 a Judecătoriei Ploiești și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare. S-a dedus pedeapsa deja executată, de la 10 ianuarie 2002, la zi. S-a luat act că această inculpată este arestată în altă cauză. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul U.R., la 10 ani închisoare. În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 370 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 358/1999 a Judecătoriei Ploiești și a contopit acest rest de pedeapsă, cu pedeapsa aplicată în cauză, dispunând ca, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. A admis, în parte, acțiunea civilă și a obligat, în solidar, pe inculpați, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Ploiești, să plătească părților civile SC C.M. SRL Buzău, suma de 528.127.706 lei, SC A. SRL București, suma de 528.450.458 și SC S. SRL Ploiești, suma de 684.170.286 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, republicată, s-a dispus comunicarea unei copii de pe sentință la Oficiul Registrului Comerțului Prahova, după rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat pe inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, fiecare, din care câte 600.000 lei fiecare, reprezentând onorariu apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați Prahova. S-a reținut, în urma efectuării expertizei contabile, că valoarea prejudiciului (1.740.748.450 lei) este sub limita de două miliarde lei, motiv pentru care s-a înlăturat aplicarea alin. (5) al art. 215 C. pen., schimbându-se încadrarea juridică a faptei în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. Împotriva ultimei sentințe, inculpații au declarat apel, susținând că nici o dată nu au avut intenția de a-și înșela partenerii de afaceri și că, oricum, pedepsele aplicate sunt prea aspre față de faptele săvârșite și de împrejurarea că au dat dovadă de sinceritate și au regretat comiterea infracțiunilor.

Prin decizia penală nr. 224 din 24 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile, a menținut starea de arest a inculpatei S.E.G. și a dedus din pedeapsa aplicată acesteia, timpul arestării preventive, de la 16 ianuarie 2002, la zi. A obligat pe inculpați să plătească părții civile intimate SC A. SRL, câte 2.330.000 lei cheltuieli judiciare și câte 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 600.000 lei, reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Această din urmă decizie a fost recurată de cei trei inculpați. Inculpații au invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., eroare gravă de fapt, susținând că s-a reținut greșit intenția de a înșela, deși ei au lăsat filele C.E.C. la partenerii de afaceri numai pentru garanție și nu pentru a-i înșela, iar la neplata mărfurilor s-a ajuns datorită blocajului financiar, solicitând să fie achitați în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Critica nu poate fi primită întrucât un motiv similar a mai fost invocat de inculpați și la instanța supremă, care prin decizia nr. 3897 din 19 septembrie 2003 (la care ne-am mai referit) a respins motivul, ca nefondat, cu motivarea că probele administrate relevă în mod evident că inculpații au acționat concordant, pentru punerea în aplicare a unui plan de înșelare a celor trei societăți comerciale.

Ei au cunoscut că nu au disponibil în contul bancar pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziționate, iar după ce au intrat în posesia acestora, le-au vândut, însușindu-și sumele rezultate din vânzări, fără să achite contravaloarea mărfurilor. Deci, intenția delictuoasă a infracțiunii de înșelăciune este evidentă. Situația de fapt care a fost avută în vedere de instanța de recurs, nu s-a schimbat, la rejudecare în fond după casare, întrucât nu au survenit probe noi sub acest aspect, efectuându-se probe numai cu privire la stabilirea prejudiciului penal, în vederea încadrării juridice corecte a faptei. Printr-un alt motiv de recurs formulat, inculpații au invocat motivul prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., susținând că pedepsele sunt greșit individualizate, în sensul că sunt prea mari față de împrejurările, în care au fost comise faptele și de situația lor personală. Și această critică este nefondată. Pedepsele aplicate, în limitele prevăzute de textul incriminator, diferențiate just pentru complice, reflectă corect gravitatea faptelor săvârșite, în raport de cuantumul ridicat al prejudiciului și de manoperele folosite, precum și pericolul social, de asemenea, accentuat al persoanei inculpaților, subliniindu-se faptul că soții U. sunt recidiviști, că anterior au fost condamnați tot pentru infracțiuni de înșelăciune și că toți trei inculpații au dovedit nesinceritate, prin apărările și susținerile pe care le-au făcut.

În consecință, se impune menținerea pedepselor în cuantumul fixat, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Criticile formulate fiind nefondate și cum nu se constată nici un motiv care se ia în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursurile, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Totodată, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei S.E.G., timpul arestării preventive de la 16 ianuarie 2002, la data prezentei decizii și se va constata că ceilalți doi inculpați sunt arestați în altă cauză. Recurenții vor fi obligați să plătească statului câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.E.G., U.M.T. și U.R., împotriva deciziei penale nr. 224 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei S.E.G., timpul reținerii și arestării preventive de la 16 ianuarie 2002 la 5 octombrie 2004. Constată că inculpații U.M.T. și U.R. sunt arestați în altă cauză. Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2004.