ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4899/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 decembrie 2003, petentul D.M. a formulat o plângere împotriva rezoluției nr. 837/P/2000 a Ministerului Public – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial prin care a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva lt. col. O.I., plt. maj. Ș.I. și plt. maj. N.G., toți din cadrul Poliției T.F. Buzău. Prin sentința nr. 39 din 10 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Buzău, deoarece conform art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., plângerile împotriva soluțiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale sunt judecate de instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să soluționeze cauza în primă instanță, iar una din infracțiunile pentru care a făcut plângere petiționarul este tortura, prevăzută de art. 267 1 C. pen., astfel încât competent este tribunalul potrivit art. 27 alin. (1) C. proc. pen. Apelul declarat de petiționar, greșit denumit „recurs” a fost respins prin decizia nr. 28 din 24 mai 2004 a Curții Militare de Apel. Împotriva acestei soluții, petiționarul a declarat recurs. Recursul nu este fondat. Analizând decizia atacată se constată că este legală și temeinică, soluția pronunțată fiind în concordanță cu textele de lege procedurale.

Astfel, prin sentința pronunțată de Tribunalul Militar București soluționarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Buzău. Această soluție se impune, deoarece pe de o parte, după apariția Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta devenind funcționar public civil, urmărirea penală se efectuează de către un procuror civil, instanța competentă, după calitatea persoanei, este una civilă, iar pe de altă parte, infracțiunea presupus săvârșită, tortura prevăzută de art. 267 1 C. pen., este judecată, potrivit art. 27 alin. (1) C. pen., care reglementează competența materială a instanțelor, de către tribunal. Întrucât normele de procedură penală sunt de strictă aplicare și interpretare; dispozițiile art. 42 alin. (4) C. proc.

pen., prevăd că hotărârile de declinare a competenței nu sunt supuse căii de atac a apelului și recursului, iar art. 361 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., menționează că nu pot fi atacate cu apel sentințele de dezinvestire (sentința de declinare fiind una din această categorie), și deoarece art. 385 1 C. proc. pen., enumeră limitativ hotărârile ce pot fi recurate, iar plângerea petentului nereferindu-se la infracțiunile menționate la lit. a) sau b) din textul respectiv, rezultă că bine a procedat instanța militară de apel când a respins, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de petent, hotărârea fiind deci legală. În consecință recursul urmează să fie respins, cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petiționarul D.M. împotriva deciziei nr. 28 din 24 mai 2004 a Curții Militare de Apel, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2004.