ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4899/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 2 decembrie 2003,

petentul D.M. a formulat o plângere împotriva rezoluției nr. 837/P/2000 a

Ministerului Public – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar

Teritorial prin care a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi

penale împotriva lt. col. O.I., plt. maj. Ș.I. și plt. maj. N.G., toți din

cadrul Poliției T.F. Buzău.

Prin sentința nr. 39 din 10 martie

2004, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial cauza a fost declinată în

favoarea Tribunalului Buzău, deoarece conform art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., plângerile împotriva soluțiilor procurorului de neîncepere a

urmăririi penale sunt judecate de instanța căreia i-ar reveni potrivit legii,

competența să soluționeze cauza în primă instanță, iar una din infracțiunile

pentru care a făcut plângere petiționarul este tortura, prevăzută de art. 267

1

C. pen., astfel încât competent este tribunalul potrivit art. 27 alin. (1) C.

proc. pen.

Apelul declarat de petiționar,

greșit denumit „recurs” a fost respins prin decizia nr. 28 din 24 mai 2004 a

Curții Militare de Apel.

Împotriva acestei soluții,

petiționarul a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

Analizând decizia atacată se

constată că este legală și temeinică, soluția pronunțată fiind în concordanță

cu textele de lege procedurale.

Astfel, prin sentința pronunțată de

Tribunalul Militar București soluționarea cauzei a fost declinată în favoarea

Tribunalului Buzău.

Această soluție se impune, deoarece

pe de o parte, după apariția Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului,

acesta devenind funcționar public civil, urmărirea penală se efectuează de

către un procuror civil, instanța competentă, după calitatea persoanei, este

una civilă, iar pe de altă parte, infracțiunea presupus săvârșită, tortura

prevăzută de art. 267

1

C. pen., este judecată, potrivit art. 27

alin. (1) C. pen., care reglementează competența materială a instanțelor, de

către tribunal.

Întrucât normele de procedură penală

sunt de strictă aplicare și interpretare; dispozițiile art. 42 alin. (4) C.

proc. pen., prevăd că hotărârile de declinare a competenței nu sunt supuse căii

de atac a apelului și recursului, iar art. 361 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.,

menționează că nu pot fi atacate cu apel sentințele de dezinvestire (sentința

de declinare fiind una din această categorie), și deoarece art. 385

1

C. proc. pen., enumeră limitativ hotărârile ce pot fi recurate, iar plângerea

petentului nereferindu-se la infracțiunile menționate la lit. a) sau b) din

textul respectiv, rezultă că bine a procedat instanța militară de apel când a

respins, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de petent, hotărârea fiind

deci legală.

În consecință recursul urmează să

fie respins, cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor

fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de petiționarul D.M. împotriva deciziei nr. 28 din 24 mai 2004 a

Curții Militare de Apel, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2004.