ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 294/2005

Asupra recursurile de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 39 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpații C.C.; A.F.; V.A. și V.C. la câte un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru toți inculpații.

A constatat că prejudiciul cauzat părții civile SC A. SRL Forăști a fost recuperat integral.

Totodată, a luat act că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 14 septembrie 2002, inculpații C.C., A.F., V.A. și V.C. au decis să meargă la Ferma R., de pe raza comunei Forăști și să sustragă ardei. Toți cei patru s-au deplasat pe malul râului Moldova cu un atelaj tras de un cal până în apropierea stânii organizate de numitul A.G., unde au parcat atelajul. Cei patru au traversat râul Moldova și au ajuns pe terenul cultivat de SC A. SRL Roșiori, moment în care au fost surprinși de martorul S.I. Inculpații au acționat violent, V.C. lovindu-l cu un băț pe paznic în zona capului, lovitură care l-a doborât la pământ. După aceasta, inculpații l-au obligat pe paznic să le indice locul unde este cultura de ardei, de unde au sustras cantitatea de 62 kg ardei.

Pe timpul activității infracționale desfășurate, inculpații au distrus parțial recolta, astfel că, partea civilă a solicitat despăgubiri în valoare de 3.500.000 lei.

În urma violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată S.I. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale.

Bunurile sustrase au fost identificate de către organele de poliție la domiciliul inculpaților, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză.

Prin decizia penală nr. 122 din 5 mai 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpații C.C., A.F., V.A. și V.C. au declarat recurs, pe care au criticat-o cu privire la greșita lor condamnare, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii imputate, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea lor.

În subsidiar, ținându-se seama de situația lor familială, să se reducă pedepsele pe care le apreciază ca fiind prea severe.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că recursurile inculpaților V.A. și V.C. nu pot fi analizate pe fond, fiind tardiv declarate.

În conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 363, acesta curge de la pronunțarea hotărârii atunci când partea a fost prezentă.

Inculpații au fost prezenți la 5 mai 2003, când au fost dezbătute apelurile în fond, iar decizia a fost pronunțată la aceeași dată.

Din acest moment, conform art. 385

3

C. proc. pen., inculpații aveau la dispoziție un termen de 10 zile pentru a declara recurs, respectiv, până la data de 16 mai 2003, termen pe care însă, nu l-au respectat, cererea de declararea recursurilor fiind înregistrată la instanța de apel la data de 21 mai 2003.

Față de cele mai sus-arătate, se constată că inculpații au declarat recurs peste termenul prevăzut de lege, în cauză nefăcându-se dovezi că ar putea fi aplicabile dispozițiile art. 385

3

alin. (2), raportat la art. 364 și art. 365 C. proc. pen.

În consecință, recursurile sunt tardiv declarate, urmând a se respinge ca atare în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea recurenților V.A. și V.C. la cheltuieli judiciare statului.

Recursurile declarate de inculpații C.C. și A.F. sunt nefondate.

Din examinarea hotărârilor atacate în raport de probele de la dosar și de criticile formulate prin recurs, se constată că faptele au fost reținute corect în sarcina inculpaților, ele fiind recunoscute de inculpați la urmărirea penală și dovedite cu declarațiile părții vătămate S.I. și ale martorilor G.G., V.E. și C.F., precum și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, procesele-verbale de percheziție la domiciliul inculpaților și actul medico-legal.

La instanțele de judecată, inculpații au revenit asupra recunoașterilor, dar nu au putut justifica revenirea.

Față de probele administrate în cauză, corect instanțele au înlăturat revenirea inculpaților asupra recunoașterilor și au reținut justificat vinovăția acestora cu privire la infracțiunea de tâlhărie.

În ceea ce privește pedepsele aplicate, acestea sunt corespunzătoare în raport cu gravitatea faptei, cu împrejurările în care a fost comisă și persoana acestora care au dovedit nesinceritatea în fața instanțelor.

Așadar, pedepsele stabilite în limitele prevăzute de lege au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și se învederează ca necesare pentru reeducarea inculpaților și prevenirea comiterii unor infracțiuni.

Criticile fiind nefondate și cum nu se constată motive care se iau în considerare din oficiu, recursurile sunt nefondate, urmând a se respinge ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C. și A.F. împotriva deciziei penale nr. 122 din mai 2003 a Curții de Apel Suceava.

Respinge, ca tardive, recursurile declarate de inculpații V.A. și V.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 5 mai 2003 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.