ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5501/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5501/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Argeș, prin sentința

penală nr. 37 din 22 ianuarie 2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt

calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g),

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege,

a dispus condamnarea inculpatului B.C. la 3 ani închisoare, pedeapsă ce se va

executa în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a menținut

liberarea condiționată pentru restul de 228 zile închisoare rămas neexecutat

din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 229/2002,

pronunțată de Judecătoria Costești.

A menținut starea de arest a

inculpatului până la 20 februarie 2004 inclusiv, iar în baza art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la

9 octombrie 2003 la zi.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei, din complicitate la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. a) și c) C. pen., în complicitate la infracțiunea de furt

calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209

lit. a) și g) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, a condamnat pe

inculpatul D.D. la 3 luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit.

a) și c) și de art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 din același

cod, a fixat termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive, de la 10

octombrie 2003 până la 28 noiembrie  2003.

A constatat acoperit prejudiciul

cauzat părții vătămate S.C.D.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut, în esență, că în noaptea de 17 iulie 2003, împreună și cu învinuitul

B.I. au sustras de la partea vătămată S.C. 5 saci cu grâu în valoare totală de

1.534.000 lei și întrucât au fost surprinși în timp ce părăseau locul faptei,

pentru a-și asigura scăparea, au exercitat acte de violență.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpații B.C. și D.D.

În apelul parchetului, soluția

instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

următoarele aspecte:

- greșita schimbare a încadrării

juridice a faptelor din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt,

deoarece din depozițiile martorilor oculari rezultă că partea vătămată a fost

lovită de inculpatul B.C. cu intenția de a-și asigura scăparea;

- dacă totuși instanța a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de

furt, în ce-l privește pe inculpatul B.C., trebuia să rețină că a fost

investită, față de declarația părții vătămate, și cu infracțiunea prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen., având în vedere și actul medico-legal al părții

vătămate, se impune astfel, ca în baza art. 286 alin. (2) C. pen., să fie

chemată partea vătămată și să fie întrebată dacă înțelege să facă plângere

pentru infracțiunea de lovire și după caz, să continue sau să înceteze procesul

penal cu privire la comiterea acestei fapte;

- în mod netemeinic, instanța nu a

revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 228 de zile

închisoare rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată

inculpatului B.C. prin sentința penală nr. 229/2002 a Judecătoriei Costești,

rest pe care trebuia să-l contopească cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, având

în vedere antecedentele sale penale;

- în mod nejustificat au fost

reținute în favoarea inculpatului D.D. dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C.

pen., aplicându-i-se o pedeapsă mult prea blândă, încălcându-i-se astfel

prevederile art. 52 din același cod, având în vedere că inculpatul nu a avut o

comportare sinceră după arestare și trimiterea sa în judecată;

- în mod nelegal, instanța de fond

nu a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.D., perioada reținerii din data

de 9 octombrie 2003, în conformitate cu prevederile art. 88 C. pen.

Inculpatul B.C., prin avocatul său,

a lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat, în ultimul

cuvânt, susținând că el a mers să fure și că, potrivit certificatului

medico-legal, el a fost cel agresat.

În apelul inculpatului D.D. s-a

solicitat reducerea pedepsei și deducerea din pedeapsa aplicată a reținerii de

o zi.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 96/ A din 15 aprilie 2004, a admis apelurile declarate de parchet și

de inculpatul D.D., a desființat în parte sentința penală, în sensul că a dedus

din pedeapsa aplicată acestui inculpat, timpul reținerii de o zi din data de 9

octombrie 2003.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul B.C. împotriva aceleiași sentințe.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a apreciat ca neîntemeiată critica parchetului,

vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul

B.C.

În acest sens, a reținut că: „Neconvenind

inițial asupra actelor de violență, dacă partea vătămată i-ar surprinde,

nefiind nici prezent sau alături de învinuitul B.I., când acesta l-a lovit cu

piatra pe N.G., cauzându-i leziuni ce au necesitat 1-2 zile pentru vindecare,

inculpatul B.C., nu poate fi considerat nici complice al infracțiunii de

tâlhărie ce poate fi reținută numai în sarcina învinuitului B.I., netrimis încă

în judecată, și cu atât mai mult nu poate fi considerat autor al infracțiunii

de tâlhărie”.

Instanța de apel a concluzionat că

nu se poate reține infracțiunea de tâlhărie pentru inculpatul B.C., nici

raportat la momentul final, când violența a fost săvârșită în scopul

imobilizării, la un anumit interval de timp de la consumarea furtului și

nicidecum pentru a-și asigura scăparea, pentru că inculpații nu ar mai fi oprit

mașina.

Neîntemeiată a fost apreciată și

critica parchetului vizând schimbarea încadrării juridice a faptei comise de

inculpatul D.D., cu următoarea motivare:

„Din nici o probă a dosarului, nu

rezultă că acesta a fost părtaș la vreo înțelegere între B.I. și B.C., în

sensul de a folosi violența, dacă ar fi surprinși atunci când s-au înțeles să

meargă la furt. De altfel, la 2,00 noaptea prea puțin se așteptau să fie

surprinși de cineva.

De asemenea, din nici o probă nu

rezultă, cu referire la primul moment în care a avut loc violența, că imediat

ce au intrat în mașină, B.I. și B.C., după ce au fost surprinși de martorul

B.G., aceștia au spus că au lovit pe cineva și că trebuie să fugă cu mașina

pentru a scăpa, ei afirmând către conducătorul auto, inculpatul D.D., că au

fost surprinși la furat.

Totodată, nici la momentul final,

când a avut loc individualizarea și violențele între inculpați și următorii

lor, nu rezultă vreo contribuție a inculpatului D.D. la acest conflict, el

stând numai în mașină”.

În ceea ce privește motivul invocat

de parchet vizând faptul că instanța a fost sesizată și cu infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și trebuia a se proceda conform art.

286 alin. (2) C. proc. pen., s-a apreciat că acesta este neîntemeiat, arătând

că textul legal menționat face vorbire expresă despre schimbarea într-o

încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, or

tribunalul a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de furt calificat

pentru care nu este necesară o asemenea plângere.

Instanța de apel a mai apreciat

judicioasă măsura de menținere a liberării condiționate dispusă de instanța de

fond față de inculpatul B.C., în condițiile în care, în sarcina acestuia a fost

reținută infracțiunea de furt cu un prejudiciu modic, ceea ce nu justifică, în

aprecierea sa, chiar în prezența antecedentelor penale, revocarea beneficiului

liberării condiționate anterioare.

Cât privește pe inculpatul D.D.,

instanța de apel a apreciat neîntemeiată critica parchetului referitoare la

individualizarea pedepsei, arătând că în lipsa antecedentelor penale și în

raport de prejudiciul modic, în mod corect instanța de fond s-a orientat la

aplicarea de circumstanțe atenuante și la modalitatea de suspendare condiționată

a executării pedepsei.

Apelul parchetului și al

inculpatului D.D. au fost însă apreciate ca întemeiate numai sub aspectul

nededucerii din pedeapsa aplicată acestui inculpat, a timpului reținerii de o

zi, din data de 9 octombrie 2003.

În ce privește apelul declarat de

inculpatul B.C., instanța de control judiciar a reținut că în mod corect în

cauză s-a pronunțat condamnarea sa, fiind probată vinovăția inculpatului, iar

cuantumul pedepsei, la minimul prevăzut de lege, cât și modalitatea de executare

a acesteia prin privare de libertate sunt just stabilite de tribunal, având în

vedere pericolul social concret al faptei inculpatului, cooperarea

infracțională, starea sa de recidivă, dar și prejudiciul modic cauzat părții

vătămate prin săvârșirea infracțiunii de furt.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

- instanța de judecată în mod

nejustificat a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru inculpatul B.C.,

în infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a) și g) C.

pen., neavând în vedere că inculpatul a folosit violența pentru a-și asigura

scăparea;

- hotărârile pronunțate în cauză

sunt legale și sub aspectul că, instanțele de judecată, schimbând încadrarea

juridică a faptelor săvârșite de cei doi inculpați din infracțiunea de

tâlhărie, în infracțiunea de furt, nu s-au preocupat în nici un mod de

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. (lovirea părții vătămate de către inculpatul B.C.).

S-a susținut că în baza art. 286

alin. (2) C. proc. pen., era necesar ca instanțele de judecată să întrebe pe

partea vătămată dacă înțelege să formuleze plângere penală împotriva

inculpatului cu privire la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen. și după caz, să continue sau să înceteze procesul penal pentru

această faptă;

- în mod greșit, nu s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 228 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată

inculpatului B.C., prin sentința penală nr. 229/2002 a Judecătoriei Costești,

rest care trebuia contopit cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății;

măsură ce se impunea, având în vedere comportamentul violent al inculpatului

față de partea vătămată cât și faptul că anterior a comis tot o infracțiune de

violență (prevăzută de art. 182 C. pen.);

- în mod nejustificat, instanțele de

judecată au reținut în favoarea inculpatului D.D., circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., aplicând o pedeapsă mult prea

blândă încălcându-se prin aceasta dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

pct.

17, 17

1

și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) din același cod, Curtea constată, pe baza lucrărilor din dosarul

cauzei, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

de parchet sub aspectul că instanțele de judecată au dat o încadrare juridică

greșită faptelor săvârșite de inculpatul B.C. se constată că este întemeiată.

Deși instanțele de fond și apel au

reținut o corectă situație de fapt, și au administrat toate probele necesare

aflării adevărului, printr-o apreciere eronată a acestora au dat o încadrare

juridică greșită faptei reținute în sarcina acestui inculpat.

Astfel, conform art. 211 alin. (1)

C. pen., infracțiunea de tâlhărie constă în furtul săvârșit prin întrebuințarea

de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență

sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor

astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea

urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Prin urmare, infracțiunea de

tâlhărie, ca infracțiune complexă, se caracterizează prin două acțiuni și

anume:

- de luare a unui bun fără drept din

posesia ori detenția altei persoane fără consimțământul acesteia și care

întrunește elementele infracțiunii de furt și

- de folosire a unor acte de

violență ori a oricărui alt mijloc arătat în art. 211 alin. (1) mai sus citat,

care sunt folosite în vederea păstrării bunului furat, înlăturarea urmelor

infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

În ambele situații, trebuie să se

dovedească dacă făptuitorul a acționat cu intenție în vederea săvârșirii uneia

sau alteia din acțiuni sau după caz a ambelor ce compun infracțiunea de

tâlhărie.

Or, în cauză, instanțele de judecată

nu au avut în vedere că inculpatul B.C., pentru a-și asigura scăparea, a lovit

cu pumnul în față pe partea vătămată cauzându-i leziuni care au necesitat

pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale, aspecte reieșite din declarațiile

părții vătămate S.C.V. și ale martorilor N.G., N.I. și N.M., declarații ce se

coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legal nr. 614/ A 7

din 30 iulie 2003 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Argeș.

Așa fiind, urmează a se constata că

recursul declarat de parchet este întemeiat, sub aspectul greșitei încadrări

juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.C., în sensul că fapta

comisă de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, întrucât a folosit violența pentru a-și asigura scăparea în momentul

în care s-a încercat imobilizarea sa, motiv pentru care se va proceda la

schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de furt calificat, în

infracțiunea de tâlhărie, potrivit art. 334 C. proc. pen.

Având în vedere că pentru inculpatul

B.C. urmează a se schimba încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de

furt calificat, în infracțiunea de tâlhărie, pentru considerentele arătate mai

sus, reținând că acesta a folosit acte de violență pentru a-și asigura

scăparea, urmează a se constată că a dispărut și necesitatea analizării

comiterii de către acest inculpat și a infracțiunii de lovire, prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen., actele de violență intrând în conținutul acestei

infracțiuni complexe, tâlhăria.

Urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei privind pe inculpatul B.C. la aplicarea și stabilirea

pedepsei, cât și la modalitatea de executare a acesteia se vor avea în vedere

criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen., cât și finalitatea ce

se urmărește prin aplicarea și executarea acestora, astfel cum rezultă din art.

52 C. pen.

parchet, în sensul că în mod greșit, instanțele nu au dispus revocarea

beneficiului liberării condiționate pentru restul de 228 zile închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului B.C., prin

sentința penală nr. 229/2002 a Judecătoriei Costești, rest care trebuia

contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, se constată neîntemeiată.

Astfel art. 61 C. pen., stabilește

că, dacă în perioada liberării condiționate, condamnatul săvârșește o nouă

infracțiune, reexaminând situația acestuia instanța competentă poate menține

liberarea condiționată sau poate dispune revocarea acesteia.

Din prevederile art. 61 C. pen.,

rezultă că revocarea liberării condiționate este facultativă în situațiile în

care instanța, constatând că cel condamnat a comis o nouă infracțiune și ținând

seama de gravitatea acesteia poate dispune, fie menținerea liberării

condiționate, fie revocarea.

Raportat la aceste dispoziții

legale, se constată că în mod judicios, instanțele de fond și de apel au apreciat

că, în speță, față de pericolul social concret al săvârșirii infracțiunii

săvârșite de inculpatul B.C., nu se impune revocarea liberării condiționate a

restului de 228 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani

închisoare, aplicată anterior acestui inculpat, prin sentința penală nr.

229/2002 a Judecătoriei Costești.

de parchet, în sensul că în mod nejustificat, instanțele de judecată au reținut

în favoarea inculpatului D.D., circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) și c) C. pen., aplicând o pedeapsă mult prea blândă, se constată că

este întemeiată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei

aplicate, în condițiile art. 81 – art. 82 din același cod.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de limitele de pedeapsă

prevăzute de Partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al

faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, iar art. 52 din același cod, stipulează că

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În aprecierea unor împrejurări ca

circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social

al faptei, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită,

precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.

În cauză, privind pedeapsa aplicată

inculpatului D.D., se reține că la stabilirea cuantumului ei, instanțele de

judecată au avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite de

acesta, împrejurările în care a fost comisă, prejudiciul modic cauzat părții

vătămate, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a

adoptat o poziție sinceră pe parcursul procesului penal, astfel că, pedeapsa de

3 luni închisoare aplicată acestuia, fiind judicios dozată, nu se impune

majorarea ei, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, astfel cum se solicită

în recursul parchetului.

Raportat la dispozițiile art. 52 C.

pen. și având în vedere frecvența infracțiunilor de genul celei comise de către

inculpatul D.D., Curtea apreciază însă, că pentru atingerea scopului

preventiv-educativ al sancțiunii penale și pentru înfăptuirea cu eficiență a

actului de justiție, se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei

aplicate, prin privarea de libertate.

În consecință, pentru considerentele

mai sus arătate, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, fiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va fi admis, vor fi casate decizia atacată, precum și sentința penală nr.

37 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Argeș, numai cu privire la încadrarea

juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului B.C. și aplicarea

dispozițiilor art. 81 și ale art. 82 C. pen., în ce privește pe inculpatul D.D.

și se va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr.

96/ A din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, privind pe inculpații B.C.

și D.D.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 37 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Argeș, numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului B.C.

și aplicarea dispozițiilor art. 81 și ale art. 82 C. pen., în ce privește pe

inculpatul D.D.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de furt calificat,

prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte

de lege în baza cărora, condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 6 ani

închisoare.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 81 și ale art. 82 C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul D.D.,

acesta, urmând să execute pedeapsa aplicată prin privare de libertate.

Face aplicarea art. 71, raportat la

art. 64 C. pen.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2003, la 26

octombrie 2004, pentru inculpatul B.C. și de la 9 octombrie 2003, la 28 noiembrie

2003, pentru inculpatul D.D.

Onorariile în sumă de câte 400.000

lei, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 octombrie 2004.