ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1753/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1360 din 27 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de D.E., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, ca nefondată.

În motivare, s-a reținut că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 309/2000, prin care s-a acordat reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, drepturile prevăzute de lege, pentru perioada 9 iunie 1912 - 27 mai 1954, în care soțul ei a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, este legală, neexistând dovezi pentru acordarea drepturilor, și pentru perioada 27 mai 1954 - 1 septembrie 1955. Nemulțumită de această soluție, reclamanta a declarat recurs, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică, întrucât actele dosarului atestă că soțul ei a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, și în perioada 1954 - 1955. Recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În adevăr, din certificatul nr. 68026/48212 din noiembrie 2003, eliberat de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, rezultă că la data de 27 mai 1954, D.G., soțul recurentei, a fost mutat de la Detașamentul de muncă Apold, la Detașamentul T 5 C. Ucea - Detașament de muncă Ucea. În carnetul de muncă aflat în xerocopie la dosar există mențiunea la nr. crt. 3, potrivit căreia D.G. a satisfăcut stagiul militar, în cadrul „MFA, secția Regională Detașamente Muncă nr. 6 Orașul Stalin”, în perioada 6 octombrie 1952 - 1 septembrie 1955, în calitate de normator unități de construcții”, mențiune făcută în baza adresei nr. 92122 din 9 ianuarie 1956, a Direcției Regionale de Muncă nr. 4 Orașul Stalin.

Or, în aceste condiții, constatarea instanței de fond, că nu există nici un act oficial care să ateste desfășurarea stagiului militar, într-un detașament de muncă, și pe perioada 27 mai 1954 - 1 septembrie 1955, este eronată. Faptul că soțul reclamantei-recurente a făcut armata în detașamente de muncă, în intervalul de timp în discuție, este dovedit, dar ceea ce interesează pentru incidența Legii nr. 309/2002, și nu s-a probat, este dacă și detașamentul T5C Ucea aparținea Direcției Generale a Serviciului Muncii sau, dimpotrivă, Forțelor Armate. Aceasta, întrucât numai în prima ipoteză devin aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 309/2002. Având în vedere că este necesară administrarea unor noi dovezi, acte de la unitatea militară specializată Pitești și de la Arhivele Naționale, pentru justa soluționare a cauzei, în baza art. 312 și 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, la aceeași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.E. împotriva sentinței civile nr. 1360 din 27 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.