ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3230/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2003, reclamanta Asociația Agricolă A.G.R. a chemat în judecată pârâtul, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor – Agenția Domeniului Statului – solicitând ca, în baza sentinței ce se va pronunța, să se constate că obligația de plată a prețului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 a fost stinsă prin achitarea sumei datorate, cât și restituirea sumei de 43.331.082.221 lei încasată necuvenit. În susținerea pretențiilor, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 și contractul de concesionare nr. 39 din 21 septembrie 2000, prin care a devenit acționar majoritar, deținând 69,983% din valoarea capitalului social al SC S.R.E.

SA Codlea. Ulterior, după întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, când a avut posibilitatea să verifice bilanțul contabil, a constatat că sumele prezentate în caietul de sarcini sunt nereale și mult mai mici decât cele înregistrate în evidențele contabile ale societății. Cuantificând datoriile existente la data încheierii contractelor, a rezultat că acestea erau, în realitate, de 154.122.190.721 lei și nu de 73.815.000.000 lei, cum a fost dusă în eroare pârâta. În drept au fost invocate dispozițiile art. 992 – 993 și 1091, 134 1 C. civ., iar în susținerea cererii s-au depus înscrisuri. La data de 24 noiembrie 2003, reclamanta își micșorează suma solicitată a-i fi restituită la 37.234.695.879 lei, raportată la cota de participare la capitalul social.

De asemenea, pe parcursul judecății cauzei, reclamanta a depus la dosar, spre a fi înaintate la casa de valori a instanței de fond, originalele ordinelor de plată nr. 20, 39 și 41 din 24 decembrie 2003, reprezentând plata ratei nr. 1 din 30 noiembrie 2003, solicitând, totodată, în baza art. 1144 C. civ., să se dispună compensarea sumelor datorate reciproc. Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe de o parte, prescripția dreptului la acțiune, în temeiul art. 5 din Decretul nr. 167/1958, iar pe de altă parte, respingerea acțiunii, motivat de faptul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a prețului, și, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, și-a asumat obligația preluării datoriilor societății privatizate.

La termenul din 15 decembrie 2003, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere obiectul cauzei dedus judecății, iar, prin sentința civilă nr. 55 din 10 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada plății primei rate din contractul încheiat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1114 – 1121 C. civ. și art. 586 – 590 C. proc. civ., privind oferta reală. De asemenea, s-a reținut că reclamanta și-a asumat un risc contractual prin neexercitarea unui control propriu privind veridicitatea informațiilor oferite de vânzător și că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1144 C. civ., care reglementează compensația, nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera această instituție juridică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și legal timbrat, Asociația Agricolă A.G.R., criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, se critică modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt, neconcordanță totală cu probele administrate cauzei. Referitor la plata restului de preț stabilit în contractul încheiat, s-a solicitat să se constate intervenită compensarea cu datoriile neevidențiate în caietul de sarcini, fapt infirmat de instanța de fond, deși pârâta a recunoscut expres că datoriile societății privatizate sunt mai mari decât cele evidențiate în actele contabile.

Se susține că caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor, rezultă din verificările efectuate de specialiștii Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și consemnate în actele de control, situație în care instanța a reținut greșit că s-ar fi susținut stingerea obligației de plată a prețului prin achitarea sumei, conform celor trei ordine de plată depuse la instanță, ignorându-se celelalte motive de fapt și de drept. Recursul este fondat. Potrivit art. 22 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 198/1999 și pct. 6.3 din H.G.M. nr. 97/2000, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în calitate de instituție publică implicată, avea obligația de a întocmi dosarul de prezentare pentru societatea supusă privatizării, iar, conform art. 13 alin. (3) din O.U.G.

nr. 198/1999, era obligată să procedeze la întocmirea unui raport de evaluare. Aceste documente se întocmesc pe baza declarațiilor pe proprie răspundere date de conducerea societății ce urma a fi privatizată. Existența dispozițiilor speciale, privind privatizarea societăților agricole, constituie norme derogatorii de la dispoziția generală, respectiv, Legea nr. 99/1999 cu Normele de aplicare nr. 450/1999, situație în care susținerea instanței de fond, privind asumarea riscului contractual prin neexercitarea unui control propriu, este nejustificativă, cum nejustificată este și invocarea dispozițiilor O.G. nr. 88/1997, în sensul că potențialul cumpărător putea cere garanții speciale și inserarea unor clauze suplimentare în ipoteza constatării unor informații incorecte.

Apreciind că în speță se aplică dispozițiile Legii nr. 99/1999, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 14 alin. (9), potrivit cărora instituția implicată în privatizare nu este exonerată de răspundere, ea fiind ținută, în toate cazurile, să răspundă în limita prețului plătit efectiv de cumpărător, și nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor aflate la dosar, privind plata prețului, altele decât ordinele de plată consemnate la dispoziția C.A.B.

De altfel, pârâta, în calitate de instituție publică implicată, sesizată de reclamantă prin nota nr. 303 din 25 februarie 2003, efectuată de Serviciul control, a confirmat că datoriile reale ale societății privatizate sunt de 154.122.190.721 lei, reprezentând o diferență de valoare necuprinsă în dosarul de prezentare și documentele de privatizare în valoare de 80.307.190.721 lei stabilită pentru data de 30 septembrie 2000, anterior încheierii actului adițional din 27 decembrie 2001, prin care Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii Alimentației și Pădurilor, contractul inițial fiind încheiat la data de 21 septembrie 2000. În aceste condiții, compartimentul juridic a emis o notă prin care s-a propus compensarea sumei restante, de 29.580.886.800 lei, ce reprezintă valoarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 39/2000, cu diferența de 81.697.692 lei, reprezentând datorii reale, neevidențiate în caietul de sarcini, propunere respinsă de Consiliul de Administrație.

Potrivit art. 1144 C. civ., compensație ce operează de drept, în puterea legii și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cantităților respective. Compensația judecătorească intervine în cazul în care datoriile reciproce nu sunt lichide s-au nu au ca obiect bunuri fungibile, în acest caz, unul din creditori putându-se adresa instanței de judecată, care va aprecia și va putea dispune stingerea datoriilor până la concurența celei mai mici. Față de cele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și nu a luat în considerare dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Aspecte legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât, potrivit art. 314 C. proc. civ., instanța supremă hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii, în împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în decizia recurată, acestea nu au fost stabilite. Astfel, deși, prin acțiunea introductivă, s-a solicitat să se constate că obligația de plată a prețului din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost stinsă prin achitarea sumei datorate prin compensație, în condițiile art. 1091 C. civ., nu rezultă cu certitudine asupra căror sume urmează a opera compensarea, având în vedere plățile efectuate de reclamanta-recurentă și suma neevidențiată în caietul de sarcini de pârâta care nu consideră cercetările efectuate de propriile servicii un act de control, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de o eventuală expertiză contabilă.

Funcție de probele administrate și de obiectul cauzei deduse judecății se va aprecia, cu ocazia rejudecării, în ce măsură sunt și se justifică solicitările reclamantei, în baza temeiurilor legale invocate, respectiv, art. 953 – 954, 969 – 970, 992 – 993, 1092, 1144 C. civ. În consecință recursul urmează a fi admis și, potrivit art. 313 C. proc. civ., sentința criticată va fi casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, instanței competente, respectiv, Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta, Asociația Agricolă A.G.R. Țuglui, împotriva sentinței nr. 55 din 10 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează sentința recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2004.