ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4640/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4640/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 458/2004,
Curtea de Apel Pitești a menținut ca legală și temeinică sentința civilă nr. 4161/2003
pronunțată de Judecătoria Pitești în litigiul având ca obiect, constatarea
nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 4113/1997, introdus de
Municipiul Pitești în contradictoriu cu pârâții M.I., M.S. și P.D.
Pentru a pronunța această hotărâre,
curtea de apel a reținut în esență că, prin contractul de vânzare-cumpărare ce
formează obiectul litigiului, pârâta P.D. a vândut soților M., suprafața de 200
mp teren situat în Pitești. La baza încheierii contractului, au stat adeverința
de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie, eliberate vânzătoarei
de către Comisia municipală de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Pretenția Primăriei potrivit căreia,
acest contract este nul deoarece se referă la un teren care, ulterior a trebuit
să fie retrocedat proprietarilor inițiali (R.D.) și, deoarece, titlul de
proprietate al vânzătoarei a fost anulat prin decizia civilă nr. 203/2003, a
fost considerată inexactă deoarece, procesul-verbal de punere în posesie nu a
fost desființat.
Pe de altă parte, Primăria prin
acțiunea sa, încercând să rezolve pretențiile succesorilor defunctului R.D.,
protejează de fapt interesele unor persoane fizice concret individualizate și
nu un interes general, așa după cum ar trebui, în calitatea sa de administrator
al bunurilor statului.
S-a mai reținut faptul că, actul de
vânzare-cumpărare nu este un act subsecvent față de titlul de proprietate
deoarece s-a încheiat în anul 1997, iar titlul a fost anulat în anul 2003
astfel încât, nu se poate aplica principiul potrivit căruia, actul juridic
secundar împărtășește același regim ca și actul juridic principal.
În opinia aceleiași instanțe, nu se
poate vorbi nici de fraudă la lege de vreme ce contractul a fost cu mult timp
anterior încheiat față de acțiunea în constatare a nulității titlului de
proprietate.
De asemenea, nici acordul părților
nu poate avea drept consecință anularea vânzării deoarece speței nu-i sunt
aplicabile prevederile art. 296 C. civ.
Împotriva acestei decizii, în
termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs Municipiul
Pitești, prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greșit s-a apreciat că, prin
acțiunea promovată, Primăria protejează interese personale căci, în realitate,
se dorește numai intrarea în legalitate prin redarea proprietății în favoarea
titularului real al dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, instanța nu și-a
motivat în drept hotărârea și a ignorat faptul că, prin anularea titlului de
proprietate al pârâtei vânzătoare, au fost implicit, anulate și celelalte acte
ale acesteia, respectiv adeverința de proprietate și procesul verbal de punere
în posesie.
Se mai critică faptul de a nu se fi
dat eficiență juridică acordului părților la admiterea acțiunii în sensul
constatării nulității contractului.
În opinia recurentei, prin păstrarea
acestui contract, se validează un act juridic ce nu mai are obiect.
Examinând recursul reclamantei atât
prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform art. 306 C. proc.
civ., se constată că, acesta este fondat.
Astfel, din probele administrate,
coroborate cu recunoașterile părților, rezultă fără dubiu că, terenul
înstrăinat de P.D., făcea parte din fondul de rezervă al Primăriei și fusese
dobândit de aceasta prin reconstituire, în baza Legii nr. 18/1991.
Ulterior încheierii contractului de
vânzare-cumpărare, ca urmare a revendicării acestuia de către fostul
proprietar, Primăria a solicitat și a obținut, prin decizia civilă nr. 203/2003
a Tribunalului Argeș (dos.f.17 fond) anularea titlului de proprietate obținut
de către vânzătoarea P.D.
Potrivit contractului de
vânzare-cumpărare, actele care atestau dreptul de proprietate al vânzătoarei
asupra terenului, erau adeverința și procesul verbal de primire în posesie,
ambele acte fiind emise în luna septembrie 1997 de către Comisia de aplicare a
Legii nr. 18/1991.
Titlul de proprietate a fost emis în
luna octombrie și se referă la suprafața vândută, de 200 mp, fără a include și
alte imobile. Prin urmare, titlul de proprietate nu a stat la baza vânzării
deoarece nu era emis.
Cum însă, nimeni nu poate înstrăina
decât ceea ce i-a aparținut cu titlu de proprietar, instanțele trebuiau să se
pronunțe, chiar și din oficiu, dar și față de motivele de fapt invocate de
reclamantă, dacă vânzarea era validă sau nu, de vreme ce a fost făcută în
temeiul unor acte ce nu conferă dreptul de proprietate, deci nici dreptul de a
dispune asupra bunului.
Pentru acest considerent, urmează a
fi admis recursul și a se dispune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare
instanței de apel care, în rejudecare va ține seama de următoarele împrejurări,
eventual suplimentând probatoriul.
Va analiza validitatea contractului
de vânzare-cumpărare prin prisma atributelor dreptului de proprietate dobândit
în temeiul adeverinței și procesului verbal de punere în posesie, comparativ cu
titlul de proprietate.
Va examina comparativ, prin
solicitarea extraselor de carte funciară, ordinea înscrierilor dreptului de
proprietate asupra terenului în litigiu, ținând seama și de dispozițiile
deciziei civile nr. 203/2003, cât și de prevederile Legii nr. 7/1996.
Va solicita precizări din partea
reclamantei în privința temeiului invocat, acela al fraudei la lege ca stând la
baza încheierii contractului și va verifica acest temei.
De asemenea, va examina acordul
pârâților la constatarea nulității contractului ținând seama de faptul că,
potrivit înscrisurilor de la filele 30, 31, 32 recurs, aceștia au achiesat la
cererea reclamantei. Totodată, va fi verificată susținerea reclamantei potrivit
căreia, pârâtei-vânzătoare i s-a atribuit o altă suprafață de teren în locul
celei vândute, atribuire cu care, aceasta a fost de acord.
Pentru aceste considerente, în
temeiul art. 312 alin. (1), art. 313 C. proc. civ., urmează a se casa decizia
în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul Municipiul Pitești prin Primar împotriva deciziei nr. 458/A din 10
martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Casează decizia recurată precum și
sentința civilă nr. 4161 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Pitești și trimite
cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 1 iunie 2005.